Ascultă Radio București FM Live

ANPC a amendat Blue Air cu două milioane de euro pentru zborurile anulate

ANPC a amendat Blue Air cu două milioane de euro pentru zborurile anulate
Foto: Foto: Alina Bogoi

Articol de bucurestifm, 14 iulie 2022, 19:12

ANPC a amendat Blue Air cu două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 – 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.

„Mai exact, în perioada 30.04.2021 – 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, precizează ANPC.

Această sancţiune este cea mai mare aplicată vreodată unui operator economic de către ANPC, susţin reprezentanţii instituţiei.

„Odată cu aplicarea acestei amenzi contravenţionale, echipa de control a propus, iar preşedintele ANPC, prin ordin, a dispus ca sancţiune complementară, măsura de remediere prevăzută la art. 121 alin. (1) lit. a) din legea 363/2007, respectiv ‘… încetarea contractului şi restituirea contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente în termen de maximum 10 de zile’ cu respectarea opţiunii consumatorilor şi cu raportare la toate rezervările anulate şi pentru care operatorul economic nu a procedat la restituirea corespunzătoare a sumelor datorate, inclusiv compensaţii, în urma anulării zborurilor survenite ulterior datei de 30.04.2022”, precizează ANPC.

Totodată, a fost dispusă măsura de a nu mai pune la dispoziţia consumatorilor, pe piaţă, oferte de zbor pentru care operatorul economic nu dispune de dotările/mijloacele/resursele necesare efectuării acestora, cu respectarea întocmai a condiţiilor şi caracteristicilor declarate.

„Menţionăm că au fost primite 924 de reclamaţii transfrontaliere, fapt care a determinat necesitatea obţinerii unor informaţii suplimentare şi prin reţeaua CPC, care funcţionează în baza Regulamentului (UE) 2394/2017 şi care asigură cooperarea dintre autorităţile naţionale de supraveghere şi control ale pieţei din toate statele membre, la care se adaugă Comisia Europeană”, susţin oficialii Autorităţii.

ANPC recomandă consumatorilor să fie extrem de vigilenţi şi să evite achiziţionarea biletelor de avion de la operatori economici care, în trecut, au anulat foarte multe curse şi nu au respectat drepturile consumatorilor.

Odată cu notificarea Blue Air, au fost avertizate, prin reţeaua CPC, atât compania Wizz Air, cât şi compania Ryan Air, care de asemenea au avut, în această perioadă, foarte multe anulări sau întârzieri de curse, fără a ţine seama de drepturile consumatorilor, notează Autoritatea.

 

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:13

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 anunță că în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, seniorii și copiii au parte,...

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:00

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția
România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:12

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a...

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:16

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală

Patru linii de transport public vor fi suspendate, iar alte patru vor circula pe trasee modificate, potrivit Asociației de Dezvoltare...

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală