Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Alexandra Pușcaș – „România are valori naturale foarte bogate”!

Articol de dianamatei, 8 iunie 2022, 17:10

Invitata emisiunii În Comunitate a fost Alexandra Pușcaș, manager de proiect la World Wide Fund for Nature.

Ne aflăm în deceniul 2021-2030 care este prezentat de către ONU ca fiind deceniul reconstrucției ecologice. Nu a fost niciodată o nevoie atât de urgentă ca în 2022 de a revigora ecosistemele deteriorate. Cu cât ecosistemele noastre sunt mai sănătoase, cu atât planeta și oamenii săi sunt mai sănătoși.

Deceniul ONU pentru restaurarea ecosistemelor își propune să prevină, să oprească și să inverseze degradarea ecosistemelor de pe fiecare continent și din fiecare ocean, spune Alexandra Pușcaș, manager de proiect la World Wide Fund for Nature.

„Acest deceniu este relevant, mai ales că am trecut prin pandemia care ne-a arătat că trebuie să avem o oarecare reziliență pentru păduri și fauna sălbatică. La nivel european, sunt niște ținte ambițioase în ceea ce privește menținerea habitatelor. Există necesitatea unor cooperări strânse, cu toți factorii, că de unii singuri nu putem: peste 30% din rețeaua terestră și maritimă să fie arie protejată”.

La masa celor mari și bogați, fiecare țară își aduce problemele.

„Fiecare țară pune pe masă nevoile stringente. Depinde de fiecare cum le negociază. Anumite mecanisme de punere în aplicare a activităților de conservare a naturii sunt lăsate la latitudinea țărilor membre. Unele state cred că trebuie să mențină habitatele pe care le au, altele consideră că trebuie activități de refacere”.

România poate nu este bogată financiar, însă bogățiile sale naturale pot intra în competiție cu ale celorlalte state, dar omul este cel care le administrează.

„România are valori naturale foarte bogate. Pădurile noastre sunt foarte bogate în faună și floră. Una dintre țintele României este să păstreze aceste peisaje forestiere intacte. Au fost etape în care s-a asigurat protecția pădurilor. Avem în Maramureș păduri de fag, incluse în patrimoniul UNESCO. Avem proiecte de reconstrucție în Delta Dunării. Noi, oamenii, trebuie să avem o gândire strategică și rațională pentru ca toate speciile să conviețuiască”.

WWF România participă activ la conservarea planetei, la restaurarea ecologică a mediului natural. Vrea și un viitor în care oamenii trăiesc și se dezvoltă în armonie cu natura. Zonele de conservare prioritare ale organizației sunt Maramureș, Transilvania, Sud Vestul Carpaților, Apuseni, Lunca și Delta Dunării.

„În Maramureș avem o bună colaborare cu școlile. Copiii au ieșit în natură și s-au bucurat de ceea ce poate să ne ofere dar să o respectăm: să nu lăsăm deșeuri, să respectăm speciile mari, să nu facem gălăgie…Am lansat un ghid de bune practici: limitarea consumului de produse de la depărtare – ajutăm producătorii locali, să ne deplasăm cu bicicletele, să limităm consumul de apă… practici simple, care fac diferența în ceea ce privește presiunea asupra naturii. În Deltă se lucrează pentru protejarea sturionului. Se fac eforturi pentru a avea această populație la nivel optim. Partea de ecoturism este pusă în valoare, însă resursele să fie exploatate în mod responsabil”.

Ca multe alte probleme pe care le avem, protejarea mediului și, implicit a planetei, are un punct de plecare.

„Educația este de fapt începutul. Cât de responsabili trebui să fie toți. Există o sincopă între a gândi, a planifica și a acționa. Văd tot mai mulți oameni responsabili, vin de la oraș la sat și aduc cu ei un suflu nou și dau exemple de bună practică. Mulți insuflă această responsabilitate. Nu trebuie să vina cineva să ne rezolve problemele. Iar în comunitățile rurale nu există ridicarea vocii. Iar asta ne afectează în modul nostru de a conviețui în natură. Noi ne blocăm la acțiuni simple și așteptăm pe cineva. Acel cineva trebuie să fim noi”.

Românii nu vor mai face cumpărături la Carrefour
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:57

Românii nu vor mai face cumpărături la Carrefour

Carrefour a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding, pentru transferul operațiunilor sale din România. Valoarea tranzacției,  evaluată...

Românii nu vor mai face cumpărături la Carrefour
Centrul de Teatru Educațional Replika împlinește 11 ani de activitate neîntreruptă
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:46

Centrul de Teatru Educațional Replika împlinește 11 ani de activitate neîntreruptă

Înființat în 2015 de Asociația Culturală Replika, Centrul de Teatru Educațional Replika din București, Str. Lânăriei 93-95, este un spațiu...

Centrul de Teatru Educațional Replika împlinește 11 ani de activitate neîntreruptă
„Ora cu și pentru animale” – materia opțională va fi introdusă in școli, la nivel național
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:32

„Ora cu și pentru animale” – materia opțională va fi introdusă in școli, la nivel național

Opționalul școlar „Ora cu și pentru animale”, inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean  Ilfov, în...

„Ora cu și pentru animale” – materia opțională va fi introdusă in școli, la nivel național
Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 18:51

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, modificarea Legii nr. 339/2005 privind regimul substanțelor stupefiante și...

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 18:47

Structura anului școlar 2026 – 2027, aprobată de Ministerul Educației

Structura viitorului an școlar a fost aprobată de Ministerul Educației. Calendarul a fost stabilit astfel încât să asigure desfășurarea...

Structura anului școlar 2026 – 2027, aprobată de Ministerul Educației
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 18:27

Vineri, cer acoperit

La noapte, Cerul va avea înnorãri temporare.Vântul va sufla slab pânã la moderat. Spre dimineaţa se va semnala ceaţã. Temperatura minimã va...

Vineri, cer acoperit
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 18:04

MAE: atenţionare de călătorie în Franţa

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că Institutul...

MAE: atenţionare de călătorie în Franţa
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 17:34

Droguri din Spania, pentru cluburi din Capitală

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Droguri din Spania, pentru cluburi din Capitală