Ascultă Radio București FM Live

Bine de citit: Cicatricea

Articol de razvanursuleanu, 30 martie 2022, 09:45

Credeam că Mieville o să reducă din viteză, ba chiar mă gândeam că o să frâneze cu „Cicatricea”, așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată cu autorii care se apucă să scrie o continuare a unui volum de mare success.

Nici pomeneală. Mieville calcă pe accelerație și supraturează un motor despre care am presupus că a fost forțat la maximum. Serios, chiar am crezut că „Stația pierzaniei” reprezintă cel mai înalt grad de demență literară și că nu se poate mai mult. Ba se poate.

Își mai amintește cineva de piticii din „Carnavalul de fier” al lui Serge Brussolo? Miliarde și miliarde de pitici, care formau mări și oceane pe care corăbiile se deplasau purtate de mâinile acestora? Și de căpitanii care, în funcție de destinația dorită, încălzeau partea stângă sau partea dreaptă a chilei, iar piticii de sub partea respectivă dădeau mai repede din mâini și modificau astfel direcția vasului?

Până să citesc „Cicatricea”, acest fragment halucinant era pentru mine un fel de „personal best”… Imposibil să găsesc ceva mai weird într-un roman weird, așa credeam, de fapt eram convins.

Îmi pare rău Serge, dar din acest moment piticimea trebuie să se mulțumească cu medalia de argint. Scena confruntării dintre Armada și flota Noului Crobuzon trece pe primul loc, în sunet de trompetă. China Mieville și-a strănutat întreaga nebunie literară în această bătălie. Armada, orașul plutitor remorcat de un pește cu hățuri, atacat pe aer, în apă și sub apă, pagină după pagină de haos grandios împănat cu defazaje temporale și taumaturgie…

Nu mai am nimic spectaculos de adăugat, așa că vă doresc lectură plăcută și multă sănătate fizică. Cât despre cea psihică, putem eventual să mai discutăm doar după ce terminați de citit „Cicatricea”.

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 18:31

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei

În acest final de săptămână, bucureștenii pot lua parte la tururi ghidat organizate prin centrul Capitalei, la cel de-al 22-lea weekend din...

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei
Joi, vreme frumoasă, dar rece
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 18:09

Joi, vreme frumoasă, dar rece

Joi, Vremea va fi frumoasă, dar încă rece, mai ales dimineața. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă,...

Joi, vreme frumoasă, dar rece
Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:38

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!

A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Magistralei M7 de metrou Bragadiru – Voluntari.  Primăria Sectorului 5 a semnat...

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:27

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie,...

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:14

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică

Proiectul a fost realizat printr-o investiție de aproximativ 1,25 milioane de euro. Blocul a fost dezvoltat în parteneriat cu Asociația „Inima...

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:50

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere în primele opt luni ale anului 2026, transmite IGSU. În primele opt luni ale anului...

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:41

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine

De ce au nevoie vârstnicii din România? Cât de pregătite sunt comunitățile noastre pentru o populație care îmbătrânește și ce putem face...

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 15:58

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi înscrişi pentru traseul urban de 10 kilometri. Evenimentul va avea loc duminică, în Capitală,...

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi