Ascultă Radio București FM Live

Ateliere de eficiență energetică pentru copiii din școlile modernizate din Sectorul 6!

Articol de bucurestifm, 23 decembrie 2021, 13:57

Sectorul 6 al Municipiului București derulează „Programul de Eficiență Energetică a Clădirilor Publice din Sectorul 6”, în cadrul căruia, într-o primă fază, s-au realizat investiții de modernizare și reabilitare termică a școlilor gimnaziale „Adrian Păunescu”, „Sfântul Andrei”, „Sfinții Constantin și Elena”, Nr. 59 și Nr. 197.

În perioada următoare, în toate cele cinci unități de învățământ în care au fost executate lucrările de modernizare, se vor organiza ateliere, sesiuni de formare privind dezvoltarea unor noi competențe ale copiilor, de a fi prieteni cu mediul, de a economisi resurse, de a înțelege modul în care școala lor funcționează.

La începutul acestei săptămâni, au fost organizate două astfel de ateliere, la care au participat peste 50 de elevi din clasa a III-a B de la Școala Gimnazială nr. 197, respectiv din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”.

Cele două evenimente s-au bucurat de un real succes în rândul copiilor. Aceștia au fost foarte deschiși, receptivi, au participat activ și s-au implicat în toate activitățile.

Copiii au fost introduși în tematica „eficienței energetice” prin răspunsurile pe care chiar ei le-au dat la întrebări de tipul „Când afară este frig, ce facem?”. Atelierul a continuat cu o serie de exerciții aplicative pentru explicarea termenilor „convecție”, „conducție” și „radiație”, exerciții care le-au făcut o mare plăcere elevilor.

În partea a doua a atelierului, micuții au fost grupați în echipe, fiecare echipă, folosindu-și imaginația și creativitatea, ocupându-se de decorarea fațadei unei machete ce reprezenta școala lor.

n-ZEBi, mascota proiectului, i-a însoțit în toată această poveste, i-a învățat pe copii despre importanța economisirii energiei și metodele prin care se poate face acest lucru, în strânsă legătură cu lucrările de modernizare care s-au efectuat în cadrul școlii în care învață. Deveniți „cavaleri n-ZEBI”, elevii au semnat „contractul cu promisiuni”, prin care s-au obligat să respecte o serie de reguli în scopul reducerii consumului de resurse și al diminuării poluării.

Această prezentare necesită JavaScript.

Valul de căldură persistă în Capitală
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 18:26

Valul de căldură persistă în Capitală

La noapte, cerul va fi variabil în primele ore și mai mult senin în restul intervalului, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura...

Valul de căldură persistă în Capitală
Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 16:36

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România, a anunţat, joi, preşedintele Nicuşor Dan. în cadrul unei declaraţii de presă...

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România
Metoda loverboy – tehnica de manipulare în care cad majoritatea victimelor traficului de persoane din România
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 16:22

Metoda loverboy – tehnica de manipulare în care cad majoritatea victimelor traficului de persoane din România

În această ediție a emisiunii „În comunitate”, cofondatoarea platformei ProTECT, Loredana Urzică, și comisarul de poliție Mihaela Drăguș...

Metoda loverboy – tehnica de manipulare în care cad majoritatea victimelor traficului de persoane din România
Tur ghidat, dezbatere despre reducerea riscului seismic, duminică, la “Străzi Deschise”
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 15:42

Tur ghidat, dezbatere despre reducerea riscului seismic, duminică, la “Străzi Deschise”

Tur ghidat, dezbatere despre reducerea riscului seismic, duminică, la “Străzi Deschise” “Străzi Deschise – Bucureşti,...

Tur ghidat, dezbatere despre reducerea riscului seismic, duminică, la “Străzi Deschise”
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:46

Cultura ajunge în spitalele din București. Adolescenții internați vor participa la ateliere de teatru

Parteneriat pentru cultură și sănătate Opera Comică pentru Copii (OCC) a semnat un acord de parteneriat cu Administrația Spitalelor și...

Cultura ajunge în spitalele din București. Adolescenții internați vor participa la ateliere de teatru
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:40

Romfilatelia: Fii inteligent şi spune NU drogurilor!

Romfilatelia: Fii inteligent şi spune NU drogurilor! Alăturându-se eforturilor şi campaniilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, care...

Romfilatelia: Fii inteligent şi spune NU drogurilor!
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:36

Prahova: Toate traseele turistice montane au fost redeschise

Prahova: Toate traseele turistice montane au fost redeschise, anunta  Salvamont Prahova, după ce ele au fost supuse unor verificări şi retuşuri....

Prahova: Toate traseele turistice montane au fost redeschise
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:26

Weekend Sessions încheie sezonul de vară cu un eveniment special

Weekend Sessions încheie sezonul de vară cu un eveniment special în curtea Palatului Regal, la Muzeul Naţional de Artă al României, pe Calea...

Weekend Sessions încheie sezonul de vară cu un eveniment special