Bine de citit: Asediul
Articol de razvanursuleanu, 25 noiembrie 2021, 10:17
Îmi place foarte mult cum scrie Luigi Menghini, dar după câteva zeci de pagini începusem deja să regret că nu o să duc “Asediul” până la final… Mașina timpului cu care călătorim în trecut? Scriitorii de literatură SF circulă de prea multă vreme pe acest drum ce îmi pare deja șablonizat, ritualic… Trecutul și prezentul care se întrepătrund și se petrec simultan? Bun, o abordare preeminentă a aceluiași subiect, doar că asediul Troiei, momentul istoric pe care autorul l-a ales pentru a-l superpune peste prezent, a fost atât de bine fixat în conștiința mea de figurile lui Peter O’Toole, Brian Cox sau Eric Bana, încât orice abordare conexă, chiar și literară, mi se pare doar un remake cu actori de mâna a șaptea pe care nu mai am răbdare să îi cunosc. Ar fi trebui să calibrez diferit filmele lui Wolfgang Petersen și să văd “Troia” de trei ori și “Neverending Story” de zece ori, în niciun caz invers, așa cum imprudența m-a îndemnat să o fac…
De ce am citit totuși întreg romanul? Ei bine, dincolo de subiectul principal pentru care nu am avut nici cel mai mic interes, Menghini mi-a pus la dispoziție, strecurat printre pagini uneori fade, un studiu inteligent asupra modului în care funcționează presa de scandal.
Istoria reală a avut mereu doi inamici principali, politica și presa. Politicienii din diverse epoci au încercat să o rescrie în folosul sistemelor din care făceau parte iar presa, aproape imediat ce și-a făcut apariția, s-a apucat să o compromită sau să o exagereze, în funcție de tipul consumatorului căruia i se adresa. “Asediul” este o carte în care vom descoperi o presă de cancan care îi ia în vizor pe eroii războiului Troiei și aruncă asupra lor, pe rând sau simultan, pumni de noroi sau de paiete, după un scenariu bine definit și perfect ajustat pe preferințele unui public superficial, pentru care divertismentul patronat de frivolitate reprezintă cea mai elevată formă de distracție.
Privit din această perspectivă, cred că “Asediul” se poate transforma dintr-un roman SF de linie într-unul reușit de analiză comportamentală, pe care mă aventurez chiar să îl recomand.
