Ascultă Radio București FM Live

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc pentru votul de învestire a Guvernului Cioloș!

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc pentru votul de învestire a Guvernului Cioloș!
Foto: ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO

Articol de bucurestifm, 20 octombrie 2021, 09:49

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Dacian Cioloş. Şedinţa începe la ora 10:00.

Conform programului, premierul desemnat Dacian Cioloş va prezenta programul de guvernare şi lista Guvernului. Vor avea loc dezbateri urmate de votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii liste a Guvernului.

Lista cu miniştri şi programul de guvernare au fost depuse luni la Parlament.

Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş sunt:

  • Dan Barna – ministrul Afacerilor Externe;
  • Nicu Fălcoi – ministrul Apărării Naţionale;
  • Alin Stoica – ministrul Afacerilor Interne;
  • Stelian Ion – ministrul Justiţiei;
  • Dragoş Pîslaru – ministrul Finanţelor;
  • Cătălin Drulă – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii;
  • Cristina Prună – ministrul Energiei;
  • Claudiu Năsui – ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului;
  • George Căţean – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
  • Mihai Goţiu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • Cristian Ghinea – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;
  • Ioana Mihăilă – ministrul Sănătăţii;
  • Ionuţ Moşteanu – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;
  • Oana Ţoiu – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale;
  • Corina Atanasiu – ministrul Educaţiei;
  • Monica Berescu – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării;
  • Iulia Popovici – ministrul Culturii;
  • Tudor Pop – ministrul Tineretului şi Sportului.

Marţi, miniştrii propuşi în Cabinetul Cioloş au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi, cu excepţia ministrului propus la Transporturi, Cătălin Drulă, primind avize negative. Drulă a primit aviz favorabil din eroare procedurală, după ce în comisii nu s-au întrunit voturile necesare pentru un aviz nefavorabil.

Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

Conform Constituţiei şi regulamentelor, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin o jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.

Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari. USR are 80 de deputaţi şi senatori şi nicio altă formaţiune politică parlamentară nu a anunţat că susţine Cabinetul propus de Dacian Cioloş.

În cazul neacordării votului de încredere, Parlamentul, sub semnătura preşedinţilor celor două Camere, aduce de îndată această situaţie la cunoştinţa preşedintelui României, în vederea desemnării unui alt candidat pentru funcţia de prim-ministru.

În cazul adoptării, Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se înaintează de asemenea de îndată şefului statului spre a proceda la numirea Guvernului.

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 10:19

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”

Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului şi Institutul Cultural Român din...

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Dependența de ecran – ce spun specialiștii și datele oficiale
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 10:00

Dependența de ecran – ce spun specialiștii și datele oficiale

Este o adevărată provocare pentru părinți, să înțeleagă și să gestioneze viața digitală a celor mici. Lumea în care au copilărit...

Dependența de ecran – ce spun specialiștii și datele oficiale
Alexandru Rogobete anunţă o creştere a bugetului pentru programele dedicate screeningului şi prevenţiei
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:59

Alexandru Rogobete anunţă o creştere a bugetului pentru programele dedicate screeningului şi prevenţiei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că bugetul pentru programele naţionale de sănătate dedicate screeningului şi prevenţiei...

Alexandru Rogobete anunţă o creştere a bugetului pentru programele dedicate screeningului şi prevenţiei
Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti, organizează sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 11:00, la...

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:43

CNIR lansează în licitație conexiunea strategică între Autostrada A0 și Aeroportul Otopeni

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentația...

CNIR lansează în licitație conexiunea strategică între Autostrada A0 și Aeroportul Otopeni
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:31

Turnul Eiffel, o nouă atracţie pentru vizitatori: un pod suspendat la 60 de metri deasupra solului

Vizitatorii Turnului Eiffel pot de acum traversa un pod suspendat din plasă, instalat între doi dintre pilonii monumentului parizian, informează...

Turnul Eiffel, o nouă atracţie pentru vizitatori: un pod suspendat la 60 de metri deasupra solului
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:05

Meci mare diseara la Polivalenta

CSO Voluntari incearca imposibilul- sa rastoarne rezultatul din prima mansa a semifinalei cupei CEV la volei feminin. In urma cu o saptamana formatia...

Meci mare diseara la Polivalenta
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 09:04

Taximetriştii din Bucureşti, în pericol de faliment din cauza tarifelor neactualizate din 2008

Din cauza menţinerii tarifelor la nivelul anului 2008, tot mai mulţi operatori de taxi renunţă la această activitate devenită neprofitabilă....

Taximetriştii din Bucureşti, în pericol de faliment din cauza tarifelor neactualizate din 2008