Ascultă Radio București FM Live

„Etichetă și protocol” – o carte pentru toți!

Articol de cristina.toma, 24 iulie 2021, 12:47

Dacă vă place să faceți o bună impresie, să păstrați relații cordiale cu ceilalți , să vă faceți prieteni ușor, să nu ofensați pe nimeni chiar și fără să vreți, atunci cartea „Etichetă și protocol”, scrisă de Mariana Mion Pop și apărută la editura Neverland, este lectura potrivită pentru dumneavoastră.

Însă nu vă așteptați la o carte moralizatoare cu exemple „asa nu” și „așa da”, ci mai degrabă la o carte despre comunicare. Aceasta pentru că la fel cum spune și Mariana Mion Pop „prezentarea fizică, verbal sau în scris sunt forme de comunicare cu profund impact psihologic”.

Scrisă în trei volume, „Etichetă și protocol” se deschide prin prezentarea unor situații simple pe care le întâlnim în viața de zi cu zi,  dar și a dilemelor pe care oamenii, indiferent de vârstă ori profesie, le mai au când este vorba de rezolvarea lor.

De pildă, ce facem când mergem într-o vizită acasă la cineva? Ne descălțăm să nu îi stricăm covoarele sau rămânem cu pantofii în picioare? Ori în metrou citim un ziar și un alt călător își aruncă cât poate el sau ea de discret ochii pe ziarul nostru. Ce facem? Ar fi oare o idee bună să i-l dăm atunci când coborâm din tren pentru ca acest vecin de călătorie să își poată termina articolul.

Ei bine, răspunsurile corecte sunt de cele mai multe ori altele decât ne-am imaginat.  Atunci când suntem invitați în casa cuiva regulile de politețe spun că nu trebuie să ne descălțăm, iar pentru a doua situație aflăm că nu este deloc politicos să ne uităm peste umăr în ziarul ori revista pe care cineva le citește.

Volumele cărtii „Etichetă și protocol” sunt structurate pe situații și moduri de comunicare. Primul volum este dedicat modurilor în care ne prezentăm: fizic, verbal sau scris, fiecare dintre aceste moduri are regulile lui. În primul caz vorbele se măsoară cu ajutorul sentimentelor generate de ele.

Prezentarea fizică la ușa cuiva are regulile ei pentru a nu fi percepută drept o încercare de manipulare, iar în cazul unei prezentări scrise trebuie să știm ce transmitem printre rânduri dar să și citim printre rânduri atunci când altcineva doreste să ni se preznte în acest mod.

În volumul doi este tratată pe larg comunicarea non verbală în diverse situații, la evenimente de familie și în afara ei dar și cum să prevenim unele situații care, deși nu au omorât pe nimeni, i-au pus pe mulți în situații jenante.

Volumul 3 este dedicat comunicării subliminale, iar aici vom afla care sunt, de pildă, regulile de politețe atunci când trebuie să ne desfășurăm activitatea atunci când suntem în telemuncă. Însă, vom afla și despre manipulare și automanipulare, precum și despre cum trebuie să acționăm în unele situații limită.

Mariana Mion Pop pornește de la situații pe care le întâlnim în viața reală, iar explicațiile pe care le dă precum și soluțiile sunt simple și clare. Se pot spune multe despre cartea „Etichetă și protocol” dar eu nu vă mai spun decât că nu o veți lăsa din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.

Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 09:23

Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti

Documentarul “Delta Sălbatică”, regizat de Dan Dinu şi povestit de actriţa Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes,...

Documentarul “Delta Sălbatică” – premieră de gală astăzi în Bucureşti
În culisele Festivalului Național de Teatru
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 08:50

În culisele Festivalului Național de Teatru

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru, începe pe 16 octombrie, la București. Echipa curatorială, formată din criticii de...

În culisele Festivalului Național de Teatru
Vreme rece
Actualitate miercuri, 14 octombrie 2026, 06:45

Vreme rece

Vreme rece astazi in Capitala unde maxima termica se va opri la 16- 17 grade. Cerul va avea unele innorari iar vantul va sufla slab pana la moderat....

Vreme rece
Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 20:30

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului

Dacă în acest weekend doriți să scăpați de agitația orașului fără să părăsiți Capitala, Muzeul Satului devine destinația ideală....

Transilvania se mută la București: Gusturi autentice și tradiții ardelenești, în weekend, la Muzeul Satului
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 18:07

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!

Piața Tărănească și Meșter(Ești)! organizează din 16 până în 18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului...

Târgul lui Brumărel, la Muzeul Țăranului Român!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:57

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi temporar noros, iar la începutul intervalului vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab....

Vremea se menține închisă și rece în Capitală!
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități