Bine de citit: „Vânturile de la Marble Arch” – volumul 1
Articol de razvanursuleanu, 28 iunie 2021, 15:51
Antologia semnată de Connie Willis ar fi putut să fie integral excepțională, dacă nu am fi avut și „Fiicele mele iubite”, o povestire despre o școală în spațiu, cu adolescenți debusolați și nătângi și cu un limbaj vulgar pe care autoarea nu îl stăpânește și nu reușește să-l justifice nici măcar sub formă de experiment literar.
Dacă trec cu vederea acest rateu cu pocnet – și chiar așa o să și fac – atunci autoarea are gratitudinea mea pentru aproape toate celelalte texte prezente în carte.
„Vânturile de la Marble Arch”, care oferă și titlul acestei antologii, cred că poate face parte dintr-o ipotetică Wind-rare collection, acolo unde „Vântul” de Ray Bradbury este suveranul absolut. Cuvânt-rafală de vânt, purtând cu el prezentul și lucrurile care mai sunt de făcut, efasând amintirile chiar mai repede decât o poate face timpul…
„Luna albăstruită”, despre domnul Mowen, care alege să stea nemișcat pentru a întrerupe lanțul său de ghinioane, apărut odată cu albăstruirea lunii, eveniment pricinuit de emisiile de hidrocarburi.
Probabil că ar trebui să se facă un serial de televiziune despre domnul Mowen, personaj fermecător prin nenorocul său, iar emisiile de hidrocarburi nu ar trebui nicicând oprite, pentru că luna ar redeveni normală, domnul Mowen nu ar mai avea ghinion, și gata cu serialul meu favorit.
„Aidoma celor pe care i-am întâlnit cândva”, în care prim-planul aparține dialogului dintre Luke, mama sa și mătușa Lulla, o discuție demențială despre gătitul unei gâște. Povestirea este un pic thriller, dar nu cred că cititorii mai au timp să observe și chestia asta, atâta vreme cât în bucătărie e o gâscă ce trebuie gătită.
„Daisy, în soare”, un cadou făcut tuturor cititorilor care adoră strălucirea soarelui și care au un sertar special unde, printre altele, se mai află „Les soleils de Nashua” de Alain Grousset și Danielle Martinigol, „Merele de aur ale Soarelui” de Ray Bradbury și un DVD cu filmul „Sunshine”…
„Scrisoare informativă” în care aflăm că ne-au invadat extratereștrii-parazit. Cine nu are pălărie nu e parazitat. Toți oamenii parazitați poartă ceva pe cap. Cine are pălărie poate că e parazitat sau poate că nu e. Norvegianul locuiește în casa cu acoperiș verde.
„Cei care pândesc focul”, un text ce leagă „Vânturile de la Marble Arch” de „Doomsday Book” și în care ne reîntâlnim cu Dunworthy și cu Kivrin, două dintre personajele fabulosului roman semnat de Connie Willis.
„Non-stop spre Portales” unde m-a fascinat ideea și stilul unic al autoarei și în același timp m-a indispus afirmația „ultimul efort de două mii de pagini al lui Stephen King”, o ironie forțată și gratuită care nu cred că ar fi avut ce să caute în paginile acestei povestiri deosebite.
„Mult zgomot pentru nimic”, text pe care l-am citit cu speranța de a nu fi unul vizionar, dar cred că de fapt chiar este…
„În Cretacicul târziu”, care nu aparține genurilor SF, fantasy ori conexe, fiind pur și simplu o povestire umoristică de excepție.
