„Cum plătim pentru greșelile strămoșilor” – o carte care încurajează!
Articol de cristina.toma, 26 iunie 2021, 10:51
Dacă sunteți pasionați de istorie, ereditate dar și de psihologie atunci cartea scrisă de Nina Canault, „Cum plătim pentru greșelile strămoșilor”, apărută în traducere românească la editura Philobia, este lectura potrivită pentru dumneavoastră.
Chiar dacă această carte este rodul unui amplu demers jurnalistic al autoarei-desfăsurat vreme de șapte ani, timp în care a stat de vorbă cu persoane foarte diferite de la profesori universitari la autodidacți, de la savanti la artiști.
Cu toții aveau ceva în comun: nu se cunosc unii cu ceilalți și cu toții abordează, în moduri foarte diverse, misterul transmiterii involuntare și inconștiente a calităților, abilităților și a felului lor de a fi persoane bune, violente, suferinde sau, dimpotrivă, care provoacă suferințe.
Însă de multe ori cu toții par a suferi din cauza a ceva –o faptă, un eveniment – dar pe care nu le pot numi. Psihologii cred că este vorba despre consecința unui doliu neîncheiat sau a unor traume care nu au fost nici discutate și nici asimilate.
Și atunci unde sunt greșelile strămoșilor despre care ne spune titlul?
Psihologul Didier Dumas, unul dintre interlocutorii Ninei Canault, dă următorul răspuns: „Greșeala înseamnă lucruri nespuse, imposibilitatea de a vorbi despre anumite lucruri, de a se asuma ca o fiinţă umană, ca fiinţă care există prin limbaj. Greşeala este, într-un cuvânt, trauma; cea pe care am trăit-o sau cea pe care am provocat-o. Cunoaştem deja lucrul acesta datorită psihanalizei. Practica terapeutică actuală ne arată că traumele ancestrale, fantomele, produc efecte devastatoare asupra mai multor generaţii dintr-o descendenţă”.
Aceste „greșeli” sunt numite „fantome”, dar nu în sensul acelor entități ce reprezintă persoane decedate care îi vizitează pe cei vii din când în când, ci în sensul unor lucruri care au rămas nespuse.
Autoarea continuă cu exemple: am văzut oameni care trăiau situații repetitive care aveau loc chiar dacă ei păreau că își iau toate precautiile, conflicte de familie care, pornite de la lucruri aparent mărunte, par a nu se mai sfârși. Și unele și altele pot fi consecințele unor traume personale sau colective.
Adesea cei care au trecut prin ele preferă să nu le mai pomenească măcar, mai ales în situația în care au început o viața nouă. De exemplu, la nivel colectiv poate fi un război, o catastrofă naturală, un genocid despre care cei care le-au supraviețuit preferă să nu povestească, mai ales urmașilor. Însă spaima, durerea, frustrarea rămân și sunt transmise mai departe copiilor și chiar nepoților.
Aceștia din urmă au un comportament inexplicabil pentru cei din jur: pot fi excesiv de introvertiți, pot părea în permanență furioși și nu au probleme la locul de muncă și în societate.
Pot fi traume la nivel individual: un viol, o crimă, un abandon care, de asemenea, îi va afecta într-o oarecare măsură și pe descenții care nu știu nimic despre viața părinților, bunicilor și chiar străbunicilor lor, dar le preiau în mod incoștient temerile, depresia, temperamentul coleric sau, dimpotrivă comportamentele autodistructive pe care adesea nici ei nu și le pot explica.
Literatura din toate timpurile vorbește pe larg despre astfel de fapte dar și despre procesul vindecării lor chiar și după generații. Psihologii zilelor noastre ne arată însă că o nouă ramură a psihologiei are soluții pentru a ajuta oamenii care suferă din aceste cauze. Aceasta este psihogenealogia unde cel care face terapie este invitat să exploreze nu doar propria istorie personală, ci si pe cea a familiei care odată înțeleasă și asumată duce la vindecare.
Cartea este foarte detaliat documentată și este scrisă într-un stil accesibil, presărată cu multe exemple din viața de zi cu zi, ceea ce vă va face să nu o lăsați din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.
