Ascultă Radio București FM Live

Spectacolul „Lecția”, în regia lui Felix Alexa, revine la Teatrul Nottara, pe 28 mai

Sursa foto: Teatrul Nottara

Articol de andreiabarsanbfm, 26 mai 2021, 14:57

După aproape trei luni de pauză în care contextul pandemic a dus la închiderea teatrelor, ”Lecția” de Eugène Ionesco (traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi), în regia, ilustrația muzicală și lighting design-ul lui Felix Alexa, scenografia: Carmencita Brojboiu, ultima premieră a Teatrului Nottara, revine pe scenă. Primele reprezentații sunt programate pe 28 mai, 29 mai, 12 iunie și 13 iunie, la Sala George Constantin, de la ora 18:00.

Acum  în rolul Elevei este actrița Ioana Calotă, celelalte două personaje fiind în continuare jucate de Gabriel Răuță (Profesorul) și Catrinel Dumitrescu (Menajera).

Versiunea propusă de Felix Alexa urmărește, cu finețe psihologică și soluții regizorale surprinzătoare, raporturile interumane între cele trei personaje – Profesorul, Eleva și Menajera – care devin simboluri ale unei lumi din care dispar echilibrul, compasiunea, afecțiunea, cu valori răsturnate, în care limbajul însuși și-a pierdut sensul. Mai actuală decât oricând, Lecția lui Eugène Ionesco reamintește riscul de a ne pierde umanitatea, emoția, empatia atunci când excesul de putere, oricum și în orice sferă este exercitată, ajunge să pună stăpânire pe rațiune și să ducă, treptat, la dezumanizare.

Scrisă în 1950 și montată, pentru prima oară, la Théâtre de Poche Montparnasse din Paris, în 1951, Lecția se joacă în continuare pe scene din întreaga lume cu același succes. Indiferent de cheia în care este realizată, piesa lui Eugène Ionesco rămâne un semnal de alarmă cu privire la riscurile perfide ale abuzului de putere, fie că este pe plan politic, social sau personal.

”Am iubit dintotdeauna Lecția lui Eugène Ionesco, această piesă aproape perfectă, cu o construcție și o dezvoltare dramaturgică ce surprind la fiecare nouă lectură. Dar niciodată nu mi s-a părut mai actuală, mai percutantă, cinică, emoționantă, dar și neliniștitoare totodată, ca acum, repetând acest text în plină pandemie. Lumea cea nouă în care trăim, crizată și răsturnată pe dos în multe privințe, aflată nu numai în criză sanitară sau economică, dar și într-una morală și emoțională, a devenit, suprinzător, cel mai favorabil context pentru reinterpretarea celebrului text ionescian. Căci Lecția ne vorbește, până la urmă, despre o apocalipsă multiplă, a limbajului, a realității concrete, imediate, a relațiilor umane și a propriei identități. O apocalipsă senzuală, violentă și plină de umor. Pentru mine, absurdul piesei vine din disfuncționalitatea armonioasă, paradox valabil în cazul Lecției, a detaliilor realiste ce compun situațiile și personajele. Detalii duse la extrem, puse sub lupă, mărite până la deformare, care alcătuiesc cu precizie matematică, asemenea unui ritual, noua realitate a Profesorului, în care totul devine posibil. O lume în care și cea mai precisă știință, aritmetica, o ia complet razna pe muzica unor arii de operă celebre. Dar această dereglare conține în ea și o poezie aparte, cea a sfârșitului. Căci ce sfârșit poate fi mai absurd și mai poetic în același timp decât repetarea la nesfârșit a aceluiași ritual, înfăptuit zilnic de Profesor, ca o moarte continuă și imposibilă. Un „perpetuum mobile” transformat în apocalipsă zilnică”, spune regizorul Felix Alexa, citat în comunicatul de presă al Teatrului Nottara.

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 09:30

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie

Măsura vine în continuarea intervenţiei din a doua jumătate a lunii august, când reducerea a fost de 20% şi este calibrată direct pe fondul...

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 08:35

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026

BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 şi se va încheia la ora 21:00, cu un foc de artificii. Prin ediţiile precedente, BIAS şi-a...

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Lacul Morii
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 07:23

Vreme caldă și frumoasă, în București

Și în țară, valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel că vremea va fi călduroasă în vestul, nord-vestul și parțial...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Vreme frumoasă în Capitală
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:56

Vreme frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă va fi de 12…15 grade. Potrivit ANM, sâmbătă, în Capitală, vremea se va...

Vreme frumoasă în Capitală
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:25

Aur pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj!

România a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam, vineri, în proba feminină de dublu rame. Adriana Adam şi...

Aur pentru România la Campionatele Mondiale de canotaj!
Actualitate vineri, 28 august 2026, 16:02

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR. Rezultatul reflectă: -accelerarea investiţiilor în...

Ministerul Sănătăţii atinge o rată de absorbţie de 91% a fondurilor europene din PNRR
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:27

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declaraţia D406 SAF-T Agenţia Naţională de...

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:22

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului. Un şofer a fost reţinut după...

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului