Ascultă Radio București FM Live

F-SIDES revine cu cea de-a doua ediție!

F-SIDES revine cu cea de-a doua ediție!

Articol de Adriana Baciu, 19 mai 2021, 14:23

F-SIDES, primul cineclub care aduce în fața publicului din România exclusiv filme regizate de femei, revine pe 2 iunie cu cea de-a doua ediție. Proiectul se va desfășura timp de 6 luni, în perioada iunie-noiembrie, și va include o serie de proiecții bilunare în cinematografe, în aer liber, dar și online.

F-SIDES pornește de la film ca instrument de reprezentare și dialog și vrea să construiască un spațiu sigur de discuție și educație.

Ioana Diaconu, cofondatoarea F-SIDES, precizează că „proiectul a pornit de la premisa că filmul are capacitatea de a ne aduce mult mai aproape de povești și experiențe diferite, luând în calcul diferențe de gen, orientare sexuală, etnie sau clasă socială.

Ne dorim ca filmele pe care le arătăm în cadrul cineclubului să fie un punct de pornire pentru chestionarea unor prejudecăți sau să ne deschidă orizonturile cu privire la poveștile femeilor în contexte din cele mai diverse.

Fiecare lună a cineclubului propune o temă, în jurul căreia este construită selecția de filme, discuțiile aferente fiecărui film și materialele adiționale din online – cercetări, interviuri și eseuri personale.”

Pentru a aprofunda temele lunare și a ancora subiectele amintite în film la realitatea locală, fiecare proiecție este introdusă de o discuție cu experți din societatea civilă, jurnaliști și reprezentanți ai organizațiilor direct vizate de temele în cauză. Discuțiile sunt susținute de Friedrich-Ebert-Stiftung România și vor fi transmise online după fiecare proiecție de film.

Cele 5 teme abordate în cadrul sezonului doi includ subiecte precum migrația la feminin, înaintarea în vârstă, recuperarea spațiului și ecofeminism, și urmăresc să deschidă discuția despre egalitatea de gen în România și să ofere un set de instrumente pentru a înțelege mai bine experiențele femeilor, dar și modalitățile prin care putem amplifica vocile lor.

Proiectul lansează și un manifest care abordează cele 5 teme ale ediției, sub forma unui colaj de voci care au vorbit de-a lungul timpului (și spațiului) despre aceste subiecte.

Seria de evenimente F-SIDES va începe miercuri, 2 iunie, de la ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco, cu proiecția filmului The Second Mother, filmul cineastei brazilienie Anna Muylaert.

„Filmele celei de-a doua ediții a cineclubului se întind pe o perioadă de patru decenii, începând cu o capodoperă modernistă a anului 1978, și acoperă, din punct de vedere cultural și teritorial, spații și contexte variind de la forfota și mentalitățile unor metropole cosmopolite, văzute de această dată sub noi aspecte (Things to Come, r. Mia Hansen-Løve, 2016), la zone rar cartografiate cinematografic sau în mass-media: fie episoade istorice violente trecute sub tăcere, dar cu ecou actual și universal (Journey to the Sun, r. Yeşim Ustaoğlu, 1999), fie realități curente, specifice secolului pe care îl traversăm, precum impactul interdependenței și al globalizării economice asupra comunităților vulnerabile (The Fever, r. Maya Da-Rin, 2019).

Ne-am propus, ca și la prima ediție, să armonizăm recuperarea de cultură cinematografică intersecțional-feministă cu scoaterea în evidență a unor teme urgente, care privesc direct gradul nostru de conștiință și solidaritate socială.” – Georgiana Vrăjitoru, curatoarea F-SIDES Cineclub.

Această prezentare necesită JavaScript.

VIDEO: Iulia Grigoriu și Carol Ionescu, despre „Ora Zero” și conceptul de gaming theatre: când publicul devine co-autor
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 20:18

VIDEO: Iulia Grigoriu și Carol Ionescu, despre „Ora Zero” și conceptul de gaming theatre: când publicul devine co-autor

Un nou tip de experiență teatrală ajunge pe scena Teatrelli. Regizoarea Iulia Grigoriu și actorul Carol Ionescu au fost invitații matinalului...

VIDEO: Iulia Grigoriu și Carol Ionescu, despre „Ora Zero” și conceptul de gaming theatre: când publicul devine co-autor
Sector 4: Consiliul local aprobă eliminarea taxei de dezvoltare urbană
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 19:33

Sector 4: Consiliul local aprobă eliminarea taxei de dezvoltare urbană

Taxa de dezvoltare urbană a fost revocată, miercuri, de Consiliul local al sectorului 4. Taxa avea ca scop finanţarea construirii de noi locuri de...

Sector 4: Consiliul local aprobă eliminarea taxei de dezvoltare urbană
PMB propune tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare destinate vehiculelor care nu trebuie înmatriculate
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 19:21

PMB propune tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare destinate vehiculelor care nu trebuie înmatriculate

Primăria Capitalei supune dezbaterii publice un proiect care prevede tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare...

PMB propune tarife mai mari pentru eliberarea plăcuţelor cu număr de înregistrare destinate vehiculelor care nu trebuie înmatriculate
Sector 3: Se scumpește parcarea subterană de pe Bulevardul Decebal
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:45

Sector 3: Se scumpește parcarea subterană de pe Bulevardul Decebal

Se scumpește parcarea subterană de pe Bulevadrul Decebal, din Sectorul 3, potrivit unui proiect de hotărâre. Jumătate dintre locurile de parcare...

Sector 3: Se scumpește parcarea subterană de pe Bulevardul Decebal
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:29

Dichisar de Paște, la Impact Hub Universitate, în două weekenduri, 28 – 29 martie și 4 – 5 aprilie

Bucureștenii în căutare de cadouri speciale, de la bijuterii până la ceramică și multe altele, au un loc unde s-ar putea să gasească fix...

Dichisar de Paște, la Impact Hub Universitate, în două weekenduri, 28 – 29 martie și 4 – 5 aprilie
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 18:13

Primăria Sectorului 5 a igienizat o curte care reprezenta un veritabil pericol public!

Primăria Sectorului 5 a reușit să  igienizeze curtea unei familii, un adevărat pericol pentru sănătatea publică. La sesizarea vecinilor care...

Primăria Sectorului 5 a igienizat o curte care reprezenta un veritabil pericol public!
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:49

Trafic rutier restricționat, pe Strada Turmelor, începând de joi, 26 martie

Traficul rutier va fi restricționat pe Strada Turmelor din Sectorul 2, pe segmentul cuprins între Șoseaua Colentina și Strada Mașina de Pâine....

Trafic rutier restricționat, pe Strada Turmelor, începând de joi, 26 martie
Actualitate miercuri, 25 martie 2026, 17:29

Profesorii au nevoie de mai mult sprijin pentru a-i învăța pe elevi siguranța online

Cadrele didactice nu sunt încă suficient pregătite pentru a-i ghida pe elevi să navigheze în siguranță pe internet, consideră directorul...

Profesorii au nevoie de mai mult sprijin pentru a-i învăța pe elevi siguranța online