Ascultă Radio București FM Live

Pandemia și influencerii

Pandemia și influencerii

Articol de dianamatei, 10 mai 2021, 16:02 / actualizat: 11 mai 2021, 14:22

Un maraton de vaccinare tocmai s-a încheiat la București. Un rezultat peste așteptări, medici voluntari mulțumiți. Mergem la vaccinare în cunoștință de cauză, de frică, pentru că vrem să plecăm în vacanțe. Până la urmă, motivul nici nu mai contează, atât timp cât suntem protejați.

Există, însă, influența unora asupra celorlalți. Există părerile unor oameni publici, pe care îi vedem tot timpul. Ideile și comportamentele lor ajung, mai ales dacă ne și plac, să ne facă să luăm niște decizii. Unul dintre aceste personaje este Dorian Popa. Este vlogger, compozitor, dansator, cântăreț…într-un cuvânt: influencer.

Dorian Popa a mers la vaccinare, a spus-o și nu regretă.

„Peste 4 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare. Oamenii trebuie să și asculte instinctul și creierul și sufletul. Eu cred că oamenii au ce le trebuie, în căpușor, să ia decizii. Sunt multe discuții cum că persoanele publice au fost plătite să facă asta. Nu vreau să intru în ele. Eu m-am vaccinat că așa cred că trebuie. Există o regulă nescrisă că la sfârșitul fiecărei zile stăm de vorbă cu Dumnezeu”.

Dorian Popa nu vrea să influențeze, însă își susține părerea cu tărie. Nu vrea să influențeze dar dă de gândid prin…gândire. O persuasiune fină, benefică, spusă cu eleganță.

„Putem să sperăm, nu este o siguranță. Dacă nu visezi, nu se întâmplă nimic. Așa e și cu vaccinul ăsta; e o speranță. E o șansă pe care trebuie să o valorificăm. Este șansa noastră, ca oameni. Am fost plăcut surprins că, din ce am văzut, totuși, centrele de maraton sunt multe, ceea ce înseamnă că sunt oameni care se hotărăsc să se vaccineze. Cred că este un trend bun. Însă fiecare face ce vrea. Dacă cei care sunt indenciși sau de partea cealaltă cred că au materia cenușie să discearnă, dacă o dată cu vaccinarea cifrele vor scădea, să înțeleagă că vaccinarea aduce cazuri mai puține. Aici trebuie să fie teoria conspirației, să nu te vaccinezi”.

Ca oricare dintre noi, Dorian a trecut peste o etapă mai grea a vieții. Nu știam ce ne așteaptă și când vom trece peste asta. Însă, spre deosebire de alții, a înțeles că nu e de joacă și că, dacă nu înțelege importanța acestei perioade, se poate termina prost. E tânăr, dar petrecerile mai pot aștepta un pic.

„Este o problemă extrem de serioasă pe care nu o înțelegem. Occidentalii așteaptă să se vaccineze, iar noi ne împingem unii pe ceilalți la vaccinare. Oamenii trebuie să înceteze cu supozițiile nefondate pentru că nu există. Aici nu mai există bășcălie. Dacă am fi stat cuminți acasă, poate ar fi trecut mai repede. Nu înțeleg de ce oamenii simt nevoia să plece la grătare, în vacanțe…cred că, oarecum, nu ne dorim să depășim situația asta”.

Probabil că cei mai tineri sunt familiarizați cu influencerii. Nu mai e nimic nou pentru ei. Însă, pare că și aici sunt niște reguli, iar prima ar fi cea a sincerității.

„Ne este frică să fim reali și sinceri. Mi-am făcut vaccinul și am spus asta public, fără bani. Nu este nicio greșeală. Promovez numai produsele în care cred. Dacă se întâmplă ceva, iau contact cu cel care consuma produsul și care nu a fost mulțumit și apoi cu compania. Pentru că trebuie să fii despăgubit, într-un fel. Am și păreri personale despre produse și nu sunt plătit. Sigur! Vreau să cred că urmăritorii mei înțeleg că totul este, mai întâi, din suflet”.

De ce este plăcut și urmărit? De ce are atât de mulți urmăritori? Rețeta e simplă.

„Pe lângă muncă, este important să fii tu și dacă ești plătit. Mai departe e muncă și alergătură. Dacă nu ești ceea ce ești tu de fapt, este posibil să ajungi într-un clinci cu cei care te urmăresc. Oamenii dacă au de ce să te placă, te plac”.

Pandemia l-a marcat, însă totul a ieșit bine la final. Nu asta s-a întâmplat cu alți colegi de-ai săi. Vaccinul a fost un pas spre normalitate. L-a făcut el și mulți ai lui.

„Am fost unul dintre norocoșii care au pierdut venituri dar am contrabalansat cu partea de online. Nu pot să spun că nu-mi pare rău pentru cei care au pierdut mai mult. Îmi doresc să depășim aceste momente. Majoritatea prietenilor mei s-au vaccinat”.

Cu influență sau nu, influentat sau nu, Dorian Popa ne-a dat o doză de sinceritate.

Vreme mohorâtă, la București. Arhiva
Actualitate joi, 19 martie 2026, 18:16

ANM: Vineri, vreme închisă

La noapte, Cerul va fi noros, dar condițiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 2…4 grade....

ANM: Vineri, vreme închisă
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate joi, 19 martie 2026, 18:09

De ce interzis pe net nu funcționează

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

De ce interzis pe net nu funcționează
Studiu: 6 din 10 români s-au temut în ultimul an că nu vor avea bani pentru mâncare
Actualitate joi, 19 martie 2026, 16:02

Studiu: 6 din 10 români s-au temut în ultimul an că nu vor avea bani pentru mâncare

Aproape 6 din 10 români spun că, în ultimele 12 luni, s-au temut că nu vor avea suficienți bani pentru mâncare, arată un studiu realizat la...

Studiu: 6 din 10 români s-au temut în ultimul an că nu vor avea bani pentru mâncare
Tot ce trebuie să știm despre siguranța produselor cosmetice în 2026
Actualitate joi, 19 martie 2026, 15:37

Tot ce trebuie să știm despre siguranța produselor cosmetice în 2026

Conform celui mai recent raport, cele mai periculoase produse în 2025 au fost cosmeticele. De aceea este foarte important să verificăm eticheta,...

Tot ce trebuie să știm despre siguranța produselor cosmetice în 2026
Actualitate joi, 19 martie 2026, 15:37

TPBI: Circulaţie modificată între Str. Emil Racoviţă şi Şos. Berceni în week-end din cauza unor lucrări

Transportul public vor fi afectate în acest weekend în zona de sud a Capitalei, din cauza unor lucrări de infrastructură desfășurate pe Strada...

TPBI: Circulaţie modificată între Str. Emil Racoviţă şi Şos. Berceni în week-end din cauza unor lucrări
Actualitate joi, 19 martie 2026, 15:05

Sectorul 1: investiții în educație, spații verzi și digitalizare, aprobate în Consiliul Local

Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în ședința de astăzi, mai multe proiecte importante care vizează modernizarea administrației și...

Sectorul 1: investiții în educație, spații verzi și digitalizare, aprobate în Consiliul Local
Actualitate joi, 19 martie 2026, 14:38

Accident grav pe Bd. Octavian Goga: pietoni răniți, tramvaie blocate

Un accident rutier grav a avut loc joi, 19 martie 2026, în jurul orei 13:30, pe Bulevardul Octavian Goga din Capitală, în stația Poșta Vitan, pe...

Accident grav pe Bd. Octavian Goga: pietoni răniți, tramvaie blocate
Actualitate joi, 19 martie 2026, 14:25

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026

Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Ediția 20 a Galei va avea loc luni, 4 mai, de la...

Actrița Dorina Lazăr – Premiul pentru întreaga carieră la Premiile Gopo 2026