Ascultă Radio București FM Live

Triplu parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român!

Triplu parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român!

Articol de bucurestifm, 16 februarie 2021, 16:52

Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Agenția Națională de Presă AGERPRES au încheiat astăzi, 16 februarie 2021, parteneriate de colaborare cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Încheiate în perspectiva participării Echipei Olimpice Team Romania la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, aceste parteneriate au la bază promovarea sportului, a mișcării olimpice, a performanței, valorilor naționale, precum și susținerea reciprocă a acțiunilor și programelor comune.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, și secretarul general, George Boroi, au marcat momentul de semnare a parteneriatelor alături de Georgică Severin, Președinte Director General SRR, Doina Gradea, Președinte Director General al SRTV și Claudia Nicolae, Director General AGERPRES.

„Aceste parteneriate vor reflecta în primul rând eforturile Echipei Olimpice „Team Romania” ai cărei sportivi se pregătesc să participe la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 dar vor asigura și promovarea altor competiții sportive care se desfășoară sub egida Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și vor contribui la promovarea valorilor olimpice – Excelență. Prietenie, Respect – în rândul publicului la nivel național. Suntem conviși că împreună cu Televiziunea Națională, cu Radioul Public și alături de Agenția Națională de Presă vom oferi societății modele de urmat, mult spirit și mândrie națională”, a declarat Mihai Covaliu, președinte COSR.

„Sportul este o componentă importantă a programelor radioului public. Transmisiunile în direct ale marilor competiții sportive, vocile și acuratețea comentariilor sportive care reușesc să treacă dincolo de cutia radioului și să ne plaseze, pe fiecare dintre noi, direct în tribune sunt componente ale misiunii noastre publice.

Consider că este de datoria noastră să educăm tinerii să practice sportul, mișcarea în general, iar exemplele de succes reprezintă cel mai bun argument în susținerea acestui deziderat. Să nu uităm că, prima transmisiune la radio a unor Jocuri Olimpice a fost în 1964, de la Tokyo, iar începând din 1980, Radio România a transmis în direct toate edițiile Jocurilor Olimpice.

Simbol al comunicării universale, radioul susține spiritul olimpic, valoarea sportului ca element de dialog între comunități, de promovare a păcii şi de încurajare a competiției corecte dincolo de orice fel de discriminare – când Jocurile Olimpice încep, armele tac!

Semnarea astăzi a parteneriatul de colaborare cu COSR, parteneriat început acum 21 de ani, vine într-un moment extrem de dificil – după un an de privațiuni și suferință, sportivii de pe întreaga planetă vor fi din nou împreună la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prima ediție a jocurilor olimpice moderne amânată în timp de pace, din cauza unei pandemii. Și alături de ei, prin intermediul radioului și al televiziunii vom fi noi toți, ascultătorii și telespectatorii din intreaga lume”, a declarat Georgică Severin, Președinte Director General SRR.

„Alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Televiziunea Română se va implica cu toată energia în promovarea sportului, a mișcării olimpice, a performanței și a valorilor naționale, în acord cu misiunea sa publică. Parteneriatul cu COSR ne onorează și ne determină să aducem sportul românesc și mai aproape de telespectatorii TVR, în perspectiva participării Echipei Olimpice ”Team Romania” la Jocurile Olimpice Tokyo 2020”, a declarat Doina Gradea, Președinte Director General SRTV.

„Performanţa o fac sportivii, iar rolul nostru, al presei, nu este doar acela de a prezenta rezultatele, de a scrie despre poveşti de succes, ci şi de a promova fiecare efort al sportivilor, de a arăta publicului întregul traseu, cu suişuri şi coborâşuri. Este important să susţinem fiecare sportiv şi, mai ales, să înţelegem că în spatele unui rezultat stă munca unui om şi a echipei sale.

Acest parteneriat ne onorează, suntem alături de o echipă care, sub steagul României, ghidată de fair-play, va lupta pentru performanţă. Munca este a sportivilor români care vor merge la Tokyo, dar acasă, în România, AGERPRES le va fi alături şi va face cunoscute lupta şi drumul lor spre succes”, a declarat Claudia Nicolae, Director General AGERPRES.

„Avem aceeași misiune, să promovăm valorile naționale și să continuăm seria poveștilor de succes din sportul românesc. Vrem să menținem în atenție gloriile sportului tricolor ca sursă de inspirație pentru generațiile actuale, pentru a transmite încredere sportivilor și pentru a întări oamenilor ideea că sportul e o alternativă sănătoasă pentru orice societate, mai ales în vreme de pandemie.

Onoarea, demnitatea, spiritul de echipă și fair-play-ul, de care dau dovadă cei care practică sport de mare performanță, fac din membrii Team Romania, veritabile modele”, a punctat George Boroi, secretar general COSR.

ASPA: 173 de câini au fost capturaţi de pe domeniul public în luna octombrie
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:23

ASPA: 173 de câini au fost capturaţi de pe domeniul public în luna octombrie

Un număr de 173 de câini au fost capturaţi de echipele Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), în luna octombrie, de...

ASPA: 173 de câini au fost capturaţi de pe domeniul public în luna octombrie
Cursă cu bicicleta pentru copii, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:09

Cursă cu bicicleta pentru copii, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I

Copiii sunt invitaţi să participe sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I, la o cursă cu bicicleta, vor învăţa cum să circule în siguranţă...

Cursă cu bicicleta pentru copii, sâmbătă, în Parcul Regele Mihai I
Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:01

Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile

Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile; dacă nu sunt recepţionate la termen, PMB pierde finanţarea. Primarul Capitalei, Ciprian...

Ciucu: Liniile de tramvai erau aproape inutilizabile
Peste 650 de şcoli vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:43

Peste 650 de şcoli vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului

Peste 650 de şcoli vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului şcolar, prin proiectul...

Peste 650 de şcoli vor primi finanţare pentru activităţi de prevenire a analfabetismului funcţional şi a abandonului
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:30

“Porţi deschise” la Curtea Constituţională a României – pe 3 şi 7 decembrie

“Porţi deschise” la Curtea Constituţională a României – pe 3 şi 7 decembrie Curtea Constituţională organizează, pe 3 şi 7...

“Porţi deschise” la Curtea Constituţională a României – pe 3 şi 7 decembrie
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:18

Cât de bine cunoaștem producătorii locali? Gianina Corondan ne îndeamnă să fim mai curioși

Invitată în emisiunea „Bună dimineața, București!”, Gianina Corondan a vorbit despre proiectul „Vizită de lucru”, afacerile...

Cât de bine cunoaștem producătorii locali? Gianina Corondan ne îndeamnă să fim mai curioși
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:13

Ziua de începere a anului şcolar nu va fi declarată zi liberă pentru părinţi

Ziua de începere a anului şcolar nu va fi declarată zi liberă pentru părinţi. Plenul Camerei Deputaţilor a respins un proiect de lege prin...

Ziua de începere a anului şcolar nu va fi declarată zi liberă pentru părinţi
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 12:05

Campania “Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!” continuă la SUUB

Campania “Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!” continuă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Numărul persoanelor...

Campania “Spune NU HPV – Alege să te vaccinezi!” continuă la SUUB