Ascultă Radio București FM Live

Ce se întâmplă cu spitalele din sectorul 1?

Ce se întâmplă cu spitalele din sectorul 1?

Articol de Mircea Apostolescu, 9 februarie 2021, 09:45

Emisiunea “În Comunitate” i-a avut ca invitați pe Monica Pop și Alexandru Ulici, managerii Spitalelor de Oftalmologie și, respectiv, “Grigore Alexandrescu”. De cealaltă parte a “mesei” au fost consilierii Daniela Popa (PSD) și Daniel Ciungu (PNL) din Consiliul Local al Sectorului 1.

Desigur tema nu putea fi alta decât de acum celebra Hotărâre din 3 februarie a Consiliului Local al Sectorului 1, privind transmiterea administrării terenurilor și clădirilor a patru mari și importante spitale bucureștene – “Grigore Alexandrescu”, de Chirurgia Plastică și Reparatorie, de Urgență “Floreasca” și cel de Urgențe Oftalmologice, către respectivele unități spitalicești.

Ambii directori de spitale au acuzat, în primul rând, lipsa de comunicare cu Primăria Sectorului 1, subliniind nu numai că nu au fost consultați în prealabil, dar că nici măcar nu au primit vreo comunicare oficială din partea Primăriei din Banu Manta cu privire la hotărârea de Consiliu Local din 3 februarie.

Alexandru Ulici a subliniat că nu consideră transferul de administrare ca fiind efectiv, până în momentul semnării documentelor de predare-primire.
În plus, Primăria Sectorului 1 ar avea de recuperat restanțe în ceea ce privește întreținerea și repararea clădirilor Spitalului de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Este vorba despre solicitări adresate de conducerea spitalului încă înainte de pandemie, a explicat Ulici.

Managerul de la “Grigore Alexandrescu” a mai declarat că, pentru derularea investiției privind construcția unui nou pavilion, cu finanțare de la Banca Mondială, ar fi fost suficient ca Primăria Sectorului 1 să solicite de la Primăria Capitalei o autorizație de demolare a vechiului pavilion. Predarea administrării clădirii și a terenului ar fi o procedură care ar dura prea mult, ceea ce ar duce la pierderea banilor de la Banca Mondială, a explicat el.

Directorul Spitalului de Urgențe Oftalmologice, doamna Monica Pop, a declarat că nu înțelege atitudinea edilului Clotilde Armand. Deoarece sumele alocate de la bugetul local acopereau, în cea mai mare parte, facturile de utilități. În aceste condiții, în plină pandemie, doamna Pop nu poate înțelege retragerea sprijinului Primăriei din Banu Manta pentru cele patru spitale.
“Sumele respective sunt o nimica toată pentru ei, dar sunt foarte importante pentru noi”, a declarat doamna Monica Pop.

În ceea ce îi privește, ambii consilieri locali – atât Daniela Popa, cât și Daniel Ciungu, au fost de părere că hotărârea din 3 februarie a fost una pripită. Ea le-a fost pusă pe masă consilierilor doar cu o seară înaintea ședinței și aceștia nu au putut studia așa cum ar fi trebuit o propunere cu un impact atât de mare.
În vreme ce Daniel Ciungu se bazează, însă, pe promisiunea primarului Armand că sprijinul financiar pentru cele patru spitale va continua, Daniela Popa spune că nu vor mai putea fi alocați bani pentru unitățile spitalicești, dacă ele nu vor mai fi în administrarea Primăriei Sectorului 1.

Diferențele dintre cei doi consilieri merg și mai departe. Astfel, dacă liberalul Ciungu spune că grupul său politic din Consiliul Local al Sectorului 1 se va asigura că, în bugetul local, vor fi cuprinse alocările necesare celor patru spitale; Daniela Popa spune că social – democrații au depus plângere prealabilă la Prefectură și se pregătesc să atace în contencios administrativ hotărârea din 3 februarie.

 

86% dintre jucării sunt periculoase. Semnal de alarmă pentru părinți
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 09:00

86% dintre jucării sunt periculoase. Semnal de alarmă pentru părinți

Cum alegem jucăriile în mod responsabil? De multe ori, prețul dictează alegerea. Dar cât de sigur este să cumpărăm jucării foarte ieftine,...

86% dintre jucării sunt periculoase. Semnal de alarmă pentru părinți
Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 08:57

Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei

Joi, 19 martie Playoff 20:30 Dinamo vs Universitatea Craiova 0-1 Alb-roșii au pierdut a cincea partidă la rând în campionat, derby-ul orgoliilor...

Programul etapei 32 a Superligii | Dinamo a pierdut derby-ul împotriva Craiovei
Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 07:39

Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!

Trei românce evoluează, astăzi, în turul al doilea la turneul de categorie WTA 1000 Miami Open. Gabriela Ruse (72 WTA) s-a calificat în turul al...

Trei românce joacă, astăzi, în turul al doilea la Miami!
Vineri, valori termice apropiate de cele specifice datei
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 06:24

Vineri, valori termice apropiate de cele specifice datei

Vineri, Vremea va fi în general închisă, cu valori termice apropiate de cele specifice datei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări...

Vineri, valori termice apropiate de cele specifice datei
Actualitate joi, 19 martie 2026, 20:55

Restricţii de trafic pe bulevardul Ferdinand din Capitală

Traficul auto va fi restricţionat pe bulevardul Ferdinand I începând de sâmbătă, 21 martie, pentru modernizarea liniei de tramvai. Se va...

Restricţii de trafic pe bulevardul Ferdinand din Capitală
Actualitate joi, 19 martie 2026, 18:16

ANM: Vineri, vreme închisă

La noapte, Cerul va fi noros, dar condițiile de ploaie reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 2…4 grade....

ANM: Vineri, vreme închisă
Actualitate joi, 19 martie 2026, 18:09

De ce interzis pe net nu funcționează

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

De ce interzis pe net nu funcționează
Actualitate joi, 19 martie 2026, 16:02

Studiu: 6 din 10 români s-au temut în ultimul an că nu vor avea bani pentru mâncare

Aproape 6 din 10 români spun că, în ultimele 12 luni, s-au temut că nu vor avea suficienți bani pentru mâncare, arată un studiu realizat la...

Studiu: 6 din 10 români s-au temut în ultimul an că nu vor avea bani pentru mâncare