Ascultă Radio București FM Live

Tătaru despre redeschiderea restaurantelor: Noi vrem să fie cât mai repede

Tătaru despre redeschiderea restaurantelor: Noi vrem să fie cât mai repede
Foto: arhiva

Articol de bucurestifm, 6 iulie 2020, 18:15

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se doreşte redeschiderea restaurantelor cât mai repede şi a subliniat că orice măsură de relaxare se ia în context epidemiologic.

„Noi aveam în plan inclusiv la 1 iulie măsuri de relaxare, dar evoluţia pandemiei şi mobilizările de forţe atât populaţionale, cât şi ale noastre ca şi aparat medico-sanitar într-un context de evoluţie a numărului de cazuri de trei săptămâni ne-au făcut să amânăm aceste măsuri de relaxare. Suntem într-un moment în care, încă începând de joi, am iniţiat un grup de lucru (…) pentru a cădea de acord asupra unor reguli pe care noi de altfel le-am şi stabilit odată cu deschiderea teraselor, numai că o parte dintre parteneri respectă mai puţin aceste reguli. Odată cu stabilirea regulilor, care din punctul nostru de vedere, al Institutului de Sănătate Publică există, trebuie doar adaptate la restaurante, mai este şi respectarea acestor reguli. În măsura în care zilele următoare vom avea o concluzie în acest grup tehnic de lucru vom aborda, tot în context epidemiologic a creşterii numărului de cazuri sau nu, şi momentul redeschiderii restaurantelor. Noi vrem să fie cât mai repede’, a spus Tătaru.

El a făcut apel la distanţare fizică, dar şi la respectarea unor recomandări şi precauţii, după imaginile de la mare.

Protest în Piaţa Victoriei- Două maşini ale Jandarmeriei au fost vandalizate
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:01

Protest în Piaţa Victoriei- Două maşini ale Jandarmeriei au fost vandalizate

Protest în Piaţa Victoriei- Două maşini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanţi violenţi. Două maşini ale Jandarmeriei au fost...

Protest în Piaţa Victoriei- Două maşini ale Jandarmeriei au fost vandalizate
Vreme capricioasă în Capitală!
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:50

Vreme capricioasă în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă, anunță...

Vreme capricioasă în Capitală!
Metroul riscă să se oprească din cauza problemelor financiare?
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:08

Metroul riscă să se oprească din cauza problemelor financiare?

Există un risc real ca metroul să se oprească? Cum s-a ajuns aici și ce soluții există pentru ca trenurile să circule în continuare? Azi, În...

Metroul riscă să se oprească din cauza problemelor financiare?
VIDEO| Bucureștiul din cărți, pus pe hartă: cum ne invită Harta Literară să redescoperim orașul
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:55

VIDEO| Bucureștiul din cărți, pus pe hartă: cum ne invită Harta Literară să redescoperim orașul

Cine a scris despre strada pe care locuiești? Ce scriitor a trecut prin intersecția în care stai blocat în trafic? Și cum ar arăta Bucureștiul...

VIDEO| Bucureștiul din cărți, pus pe hartă: cum ne invită Harta Literară să redescoperim orașul
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:54

Protest în Piața Victoriei. Fermierii și crescătorii de animale își cer drepturile

Fermieri și crescători de animale din mai multe zone ale țării s-au adunat marți, în Piața Victoriei, pentru a atrage atenția asupra...

Protest în Piața Victoriei. Fermierii și crescătorii de animale își cer drepturile
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:23

Jandarmeria a amendat trei protestatari cu 11.000 de lei după incidentele din Piața Victoriei

Trei dintre cei patru bărbați cu vârste între 39 și 57 de ani, conduși de jandarmi la secții de poliție în urma incidentelor de la...

Jandarmeria a amendat trei protestatari cu 11.000 de lei după incidentele din Piața Victoriei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:52

Reportaj: TAROM are un nou avion după 20 de ani. „Mircea Lucescu”, prima aeronavă din noua flotă

Prima dintre cele patru aeronave Boeing 737 MAX 8 cu care compania națională își înnoiește flota a efectuat primul zbor cu pasageri sâmbătă,...

Reportaj: TAROM are un nou avion după 20 de ani. „Mircea Lucescu”, prima aeronavă din noua flotă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:18

Protestul din Piața Victoriei afectează și transportul public. Mai multe linii STB circulă deviat

Protestul din Piața Victoriei afectează și circulația mijloacelor de transport în comun. STB anunță că mai multe linii de autobuz și tramvai...

Protestul din Piața Victoriei afectează și transportul public. Mai multe linii STB circulă deviat