Ascultă Radio București FM Live

Suporterii au plătit licenţa pentru Dinamo

Suporterii au plătit licenţa pentru Dinamo

Articol de , 30 aprilie 2020, 17:56

Echipa de fotbal din Ştefan cel Mare, este salvată de suporteri şi va juca tot în Liga I în sezonul următor. Suporterii dinamoviști au virat deja cei 180.000 de euro necesari pentru achitarea datoriilor.

Cu suma obținută, oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” au achitat restanțele salariale către jucători, furnizori și entitățile care aveau creanțe la formația patronată de Ionuț Negoiță, susțin surse din cadrul ProSport.
Persoane din cadrul clubului, afirmă că inclusiv Ionuț Negoiță a contribuit cu o sumă de bani, una nu foarte mare, pentru a se achita alte datorii. Finanțatorul „câinilor” nu a dorit să facă publică donarea acestor bani, pentru a nu intra în „conflict” cu propriile sale declarațiile, prin care a anunțat că nu va mai investi nici un leu la Dinamo.

Conform tot celor de la ProSport, Ionuț Negoiță a declarat că echipa va fi vândută unui fond de investiții spaniol, dacă acesta va demonstra „puterea financiară” şi va depune o garanție de 3 milioane de euro, de care să depindă tranzacţionarea clubului.

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 11:54

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică

În mai multe zone din sectorul 3 s-au reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică. Potrivit...

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:13

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 anunță că în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, seniorii și copiii au parte,...

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:00

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția
România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:12

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a...

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%