Ascultă Radio București FM Live

Teste gratuite de depistare a cancerului colorectal în Bucureşti

Teste gratuite de depistare a cancerului colorectal în Bucureşti

Articol de Stefania Grigore, 10 septembrie 2019, 14:32

Un program de screening pentru cancerul colorectal – “Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă” – va fi derulat din 16 septembrie.

În cadrul proiectului pilot, un număr de 1.500 de bucureşteni aflaţi în grupa de risc (persoane cu vârste peste 55 de ani) vor beneficia gratuit de teste medicale specifice în depistarea cancerului colorectal.

În funcţie de evoluţia şi rezultatele programului, Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, şi instituţiile partenere – Asociaţia ‘Sănătate pentru Comunitate’ şi Centrul Medical Neolife – iau în calcul posibilitatea extinderii acestuia.

Directorul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre, a declarat într-o conferinţă de presă, că acesta este un proiect necesar.

“Este un proiect foarte necesar. Ne dorim ca prin acest program să completăm seria de activităţi medicale pe care am început-o în urmă cu un an. Înscrierile vor începe luni, 16 septembrie, începând cu ora 9.00, la Biroul de Relaţii cu Publicul al centrului din strada Ion Filitti nr. 8, sector 3, Bucureşti. (…) Cele 1.500 de teste sunt un prim pas”, a spus Alexandra Dobre.

Potrivit acesteia, cei care se înscriu pentru a beneficia de teste trebuie să aibă vârsta minimă de 55 de ani şi domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti.

Programul va avea la baza o metoda de screening non-invazivă – Testul imunochimic fecal (FIT).

Beneficiarii din program vor efectua testele FIT în baza unor vouchere, iar probele vor fi aduse la laboratoarele specializate din cadrul Centrului Medical Neolife. În eventualitatea apariţiei unei suspiciuni, persoanele vor fi direcţionate către medicii specialişti în vederea efectuării unei endoscopii sau colonoscopii şi a analizelor anatomo-patologice.

Conform specialiştilor, supravieţuirea în cazul pacienţilor care au descoperit boala în stadiu incipient, localizat, este de 90%. În cazul în care diagnosticul se pune într-un stadiu avansat al bolii, rata de supravieţuire este de cel mult 20%.

Medicul primar gastroenterolog Victor Stoica de la Centrul Medical Neolife a spus că testele din cadrul programului sunt uşor de folosit şi nu sunt invazive.

Potrivit medicului, factorii care duc la apariţia cancerului colorectal sunt cel genetic, dieta, fumatul, consumul de alcool şi sedentarismul.

Medicul primar oncolog Dan Jinga a afirmat că stadiile 0, 1, 2 la cancerul colorectal sunt curabile, în timp ce stadiile 3 şi 4, deşi în ultima perioadă s-au obţinut rezultate ‘spectaculoase’, nu sunt cuprinse în această categorie.

“Învinge Cancerul colorectal. Un test pentru viaţă” este un program care propune creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei cu privire la importanţa existenţei unui stil de viaţă sănătos şi cunoaşterea factorilor de risc.

Vremea se menține caldă în Capitală
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 18:00

Vremea se menține caldă în Capitală

La noapte, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab. Temperatura minimă va fi de...

Vremea se menține caldă în Capitală
Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:43

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei

Lucrările de igienizare a Pasajului Unirii vor fi realizate de societatea Totul Verde, în ambele nopţi, în intervalul orar 23:00 – 05:00....

Sector 4: Restricţii de circulaţie în zonele Pasajul Unirii şi Şoseaua Olteniţei
Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 17:19

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație

Membrii Consiliului de Administraţie al SRR au fost avizaţi, în această dimineață, de către comisiile reunite de cultură ale Camerei...

Radio România și Televiziunea Română au noi Consilii de Administrație
Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:37

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026

Temperaturi tot mai ridicate, secetă, furtuni severe și riscuri pentru sănătate. Raportul „Starea Climei 2026” arată cât de mult ne...

Schimbările climatice în România. Concluziile raportului Starea Climei 2026
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 16:00

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești

Un proiect pilot finanțat de Comisia Europeană va folosi apa pluvială colectată de pe acoperișul centrului comercial Sun Plaza pentru refacerea...

Un proiect european va contribui la refacerea habitatelor și protejarea biodiversității din Parcul Natural Văcărești
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 15:29

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa

Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti a decis, având în vedere şi întrevederea cu reprezentanţii Ministerului Culturii,...

TNB a decis suspendarea repetiţiilor spectacolului ‘Tartuffe’, în regia lui Felix Alexa
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 14:02

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4

Primăria Sectorului 4 va finanța, începând cu 1 noiembrie, serviciile de stomatologie oferite în cadrul clinicii Spitalului Universitar, pentru...

Servicii stomatologice gratuite pentru locuitorii Sectorului 4
Actualitate marți, 10 noiembrie 2026, 13:48

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit

Un accident în lanț în care au fost implicate aproximativ 50 de autoturisme și camioane s-a produs marți dimineață (10 noiembrie a.c.) pe...

Carambol pe o autostradă din Bulgaria. Cel puțin 11 morți și un român rănit