Ascultă Radio București FM Live

Apa Nova- În zona Pantelimon s-a înregistrat o ploaie ce apare o dată la 100 de ani

Apa Nova- În zona Pantelimon s-a înregistrat o ploaie ce apare o dată la 100 de ani

Articol de bucurestifm, 24 mai 2019, 21:04

Precipitaţiile căzute vineri în Bucureşti au depăşit limitele medii lunare, în zona Pantelimon înregistrându-se ploi care apar o dată la 100 de ani, iar în Colentina o dată la 50 de ani, informează Apa Nova Bucureşti.

‘În această seară în oraşul Bucureşti s-au înregistrat fenomene de precipitaţie care au depăşit limitele medii lunare. Comparând graficele privind cantităţile de precipitaţii, se observă magnitudinea fenomenului pluvial. În 30 minute, de la ora 16.30 la 17.00, cantitatea de precipitaţii înregistrată în mai multe puncte de măsură a fost următoarea: la Pantelimon a fost o creştere de 50 litri/mp (49,6), de la 14,80 la 64,40; la Parcului a fost o creştere de 40 litri/mp, de la 14,60 la 53,80; la alte puncte de măsurare, cum ar fi Colentina şi Dorobanţi creşterea a fost de peste 20 l/mp. Aceste ploi cu un caracter torenţial, căzute într-un interval foarte scurt de timp, corespund probabilităţii de apariţie a unor astfel de fenomene ce pot apărea între o dată la 50 ani (de exemplu în zona Colentina), iar în zona Pantelimon de o dată la 100 ani’, se arată într-un comunicat al Apa Nova Bucureşti.

Astfel, la punctul de măsură SPAI Pantelimon, în 2 ore şi 10 minute, de la 15.20 până la 17.30, a căzut o cantitate de precipitaţii mai mare decât cantitatea de precipitaţii medie pentru 30 de zile. ‘La punctele Dorobanţi şi Colentina, am fost aproape de media lunară multianuală, la punctele SRP Pantelimon şi Titan, în aceleaşi 2 ore şi 10 minute, a căzut o cantitate de precipitaţii corespunzătoare la 15 zile din cantitatea medie multianuală pentru luna mai’, precizează comunicatul.

Apa Nova menţionează că debitul tranzitat prin casetă a depăşit 126 metri cubi pe secundă, fiind astfel egal ca mărime în prezent cu debitul multianual al râului Olt, ceea ce înseamnă că un mare râu subteran curge în prezent sub albia Dâmboviţei.

Echipele operaţionale Apa Nova intervin dedicat în punctele critice ale Bucureştiului pentru rezolvarea situaţiei, precizează Apa Nova.

Cantitatea medie lunară de precipitaţii în Bucureşti, în luna mai, analizată pentru perioada 1895 – 2017, este de 68 litri/mp, mai menţionează comunicatul.

În intervalul 15.00-17.00, în call center la ANB s-au înregistrat 67 de notificări privind sistemul de canalizare. De asemenea, prin staţia Primăriei Municipiului Bucureşti s-au primit peste 20 de notificări referitoare la acumulări de apă şi refularea unor canale, conform sursei citate.

Maşinile parcate pe bulevardele Sectorului 4, ridicate temporar
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 16:14

Maşinile parcate pe bulevardele Sectorului 4, ridicate temporar

Ampla campanie de curăţenie de primăvară derulată în aceste zile la nivelul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti presupune, între alte...

Maşinile parcate pe bulevardele Sectorului 4, ridicate temporar
Staţie nouă pe traseele liniilor 116, 619 şi N112
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 15:32

Staţie nouă pe traseele liniilor 116, 619 şi N112

Începând cu data de 13.03.2026, autobuzele liniilor 116 şi 619, precum şi cele ale liniei de noapte N112 vor opri şi în staţia ‘Piaţa...

Staţie nouă pe traseele liniilor 116, 619 şi N112
”Profund îndatorați”, premieră a Studiourilor Ferentari, la Teatrul Dramaturgilor Români
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 15:28

”Profund îndatorați”, premieră a Studiourilor Ferentari, la Teatrul Dramaturgilor Români

Teatrul Dramaturgilor Români  și Studiourile Ferentari anunță premiera spectacolului ”Profund îndatorați”, dramaturgie și regie Nona...

”Profund îndatorați”, premieră a Studiourilor Ferentari, la Teatrul Dramaturgilor Români
Recomandări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înscrierea copiilor la şcoală
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:39

Recomandări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înscrierea copiilor la şcoală

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis câteva clarificări utile părinţilor pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar....

Recomandări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru înscrierea copiilor la şcoală
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:33

Doi bărbaţi din Bangladesh, reţinuţi sub acuzaţia că exploatau imigranţi de origine asiatică

Doi bărbaţi din Bangladesh au fost reţinuţi de procurorii DIICOT sub acuzaţia că fac parte dintr-o grupare care exploata prin muncă forţată...

Doi bărbaţi din Bangladesh, reţinuţi sub acuzaţia că exploatau imigranţi de origine asiatică
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:31

Produse smart şi high-tech, concursuri cu premii şi activităţi pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo

În perioada 14-15 martie, Pavilionul C2 de la Romexpo va deveni locul de întâlnire al iubitorilor de animale, cu ocazia celei de-a 15-a ediţii a...

Produse smart şi high-tech, concursuri cu premii şi activităţi pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:24

Senat: Cod QR pe produsele cosmetice pentru informarea consumatorului

Senatul a adoptat în plen, propunerea legislativă de modificare a Legii privind Codul Consumului, prin care informaţiile despre produsele...

Senat: Cod QR pe produsele cosmetice pentru informarea consumatorului
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:16

Cinci linii STB deviate joi noapte pentru lucrări la planşeul din Piaţa Unirii

Liniile 104, 123, 205, N110 şi N115 vor circula pe trasee modificate în noaptea de joi spre vineri, din cauza restricţionării traficului pe...

Cinci linii STB deviate joi noapte pentru lucrări la planşeul din Piaţa Unirii