Ascultă Radio București FM Live

Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 14 septembrie, şi nu numai

Cinema şi muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 14 septembrie, şi nu numai

Articol de , 14 septembrie 2018, 14:35 / actualizat: 14 septembrie 2018, 17:41

CINEMA

* Programul zilei la PelículaLatin American Experience.

˟ La Cinema Elvira Popescu au loc proiecţiile:

– de la ora 16:30, „Los vagos”, comedie argentiniană, o poveste tandră despre maturizare cu care premiatul cameraman Gustavo Biazzi debutează în regie;

– de la ora 18:30, „Una mujer fantástica / O femeie fantastică”, drama unui transexual din  devenit Marina, tânără chelneriţă şi cântăreaţă aspirantă, care se confruntă cu reacţia violentă a familiei iubitului mai bătrân cu două decenii, după moartea acestuia, filmul acesta realizat de Sebastián Lelio fiind premiat cu un Oscar;

– de la ora 21:00, „Retablo”, dramă realizată de Alvaro Delgado Aparicio, al cărei titlu este numele unei arte tradiţionale pe care Segundo, la cei 14 ani ai săi, se pregăteşte să o preia de la tatăl său, care ascunde un secret sfâşietor ce-i va apropia mai mult pe cei doi.

˟ La Institutul Cervantes puteţi viziona două documentare:

– de la ora 18:30, „Colombia magia salvaje” de Mike Slee, ce arată biodiversitatea unică a ţării făcând-o să arate ca raiul pe pământ;

– de la ora 20:30, „Indestructible, el alma de la salsa”, o frumoasă şi fermecătoare odisee muzicală în regia lui David Pareja, ce începe în Madrid şi ne poartă prin tot felul de locuri de peste tot din America în căutarea diverselor rădăcini ale divinei tradiţii căreia astăzi îi spunem salsa.

˟  O serie de scurtmetraje mexicane rulează în grădina J’ai Bistrot (Calea Griviţei, nr. 55), începând cu ora 19:00.

˟ La Deschis Gastrobar, de la ora 21:00, este proiectată dramedia „Truman”, realizată de Cesc Gay ca o odă adusă prieteniei şi dragostei şi un portret amuzant şi onest al curajului de a accepta că moartea nu este decât o parte a vieţii.

˟ De la ora 17:00 are loc vernisajul expoziţiei pictorului şi desenatorului peruan Ricardo Terrones, la Gallery (Str. Leonida, nr. 9-11), unde rămâne deschisă până pe 18 septembrie.

Programul complet al PelículaLatin American Experience poate fi găsit aici.

 

* DokStation Music Documentary Film Festival are astăzi în program:

˟ la Apolo 111 (Palatul Universul):

– de la ora 19:00, proiecţia, în premieră naţională, a filmului „Parallel Planes”, ce portretizează 12 muzicieni americani, într-o incursiune prin mai multe stiluri muzicale sub forma unui eseu despre libertatea de opinie şi despre felul în care artiştii percep potenţialul muzicii; vizionarea este urmată de un dialog cu realizatorul documentarului Nicole Wegner.

– de la ora 21:00, rulează, tot în premieră naţională, filmul „Hansa Studios: By The Wall 1976-90” de Mike Christie, unul dintre puţinele studiouri de înregistrări din lume ce se pot lăuda cu lista incredibilă de muzicieni care i-au trecut pragul, probabil şi datorită localizării sale în Potsdamer Platz, la câţiva metri de Zidul Berlinului, la graniţa fizică şi metaforică dintre vest şi est;

– de la ora 22:30, un concert susţinut de Omelette;

– de la ora 23:30, DJ Set cu iO & Calin.

˟ în Control Club se desfăşoară:

– de la ora 19:30, proiecţia, în premieră naţională, a filmului „Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers” despre muzica şi cultura reggae din Londra, în 1977, filmat cu o cameră Super 8, chiar de către DJ-ul de origine jamaicană Don Letts, care, după vizionare, va răspunde întrebărilor publicului;

– de la ora 21:00, rulează „Joy Division”, cronica filmată de Grant Gee a unei ere a schimbărilor socio-politice majore, în Anglia, dar şi povestea nespusă a patru bărbaţi care au escaladat barierele economice şi culturale, lăsând în urmă o moştenire muzicală durabilă;

– concertele date de DayDay (de la ora 23:30) şi The Details (de la miezul nopţii);

– de la ora 00:30, DJ Set cu Don Letts.

˟ În Spaţiul M60, de la ora 20:00 puteţi viziona documentarul „Whitney”, în regia lui  Kevin Macdonald, ce oferă publicului o perspectivă unică asupra vieţii lui Whitney Houston, un portret onest al unui artist talentat, narat de persoanele din anturajul său, ce prezintă în exclusivitate imagini şi înregistrări audio din sesiuni de studio şi spectacole.

Aici găsiţi programul complet al DokStation Music Documentary Film Festival.

 

* Continuă proiecţiile de film la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8 ), în cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare:

– de la ora 18:00, la Sala Perpessicius, „Sedím na konári a je mi dobre / Stau pe o ramură şi mi-e bine”, comedie realizată de Juraj Jakubisko în Cehoslovacia anului 1989;

– de la ora 21:00, „Nebunie”, în regia lui regia Juris Poscus.

Programul complet al Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare poate fi găsit aici.

* De la ora 20:00, la Clubul Fabrica este proiectată drama biografică „Sayat Nova / Culoarea rodiei”, realizată în 1968 de Serghei Parajanov, film cult hiperstilizat ce prezintă viaţa poetului şi muzicianului Sayat Nova, din secolul al XVIII-lea. Proiecţia are loc în cadrul unui week-end armenesc, ce astă-seară vă mai propune 2 expoziţii de fotografie („Armeni în România” şi „Armenia, oameni şi locuri”) precum şi muzică ambientală interpretată de trupe de muzică rock armeneşti.

* La Grădina cu Filme a Creart, deseară, de la ora 20.30 rulează drama istorică „The King’s Speech / Discursul regelui” în regia lui Tom Hooper, ce descrie relaţia de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al VI-lea şi Lionel Longue, un logoped mai puţin obişnuit, interpretaţi de Colin Firth şi Geoffrey Rush.

* Ultimele proiecţii din cadrul programului Cinema în aer liber au loc pe Insula Artelor din Parcul Titan, de la orele 20:30, astfel:

– deseară, drama „Fără iubire”, realizată de Andrey Zvyagintsev;

– mâine, comedia dramatică „Restul e tăcere” de Nae Caranfil cu  Ovidiu Niculescu şi Marius Florea Vizante, despre începuturile cinematografiei româneşti;

– Duminică 16 septembrie, drama „Terminus Paradis”, regizat în 1998 de Lucian Pintilie, cu Costel Caşcaval şi Dorina Chiriac în rolurile principale.

MUZICĂ

* Arenele Romane îşi deschid porţile, de la ora 18:00, pentru cea de-a III-a ediţie consecutivă a evenimentului „Golan Symphonic”, concept născut la întâlnirea dintre acordurile clasice şi muzica electronică adaugând un nou capitol în istoria unor live-uri ce merg dincolo de experienţa unui simplu concert, la care participă: Ruben Keyko (DJ set), Aerobrasil din Franţa (de la ora 18:30), Kerala Dust din Marea Britanie (de la ora 19:35), Stavroz din Belgia (de la ora 20:45) şi Golan Symphonic (de la ora 22:20).

* În cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare

– Maria Răducanu & friends asigură partea muzicală pentru lecturile publice de poezie susţinute de autori de la noi şi din alte naţii centenare, de la ora 18:30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei, nr. 88)

– de la ora 20:00, la ArCuB – Hanul Gabroveni începe spectacolul de jazz dat de Toms Rudzinskis Quartet.

* De la ora 19:00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, etaj 4, are loc ediţia din acest an a seriei de evenimente muzicale „Sunete Experimentale – Brizura”, încurajând şi facilitând recompuneri în spaţii teatralizate. În program: Simina Oprescu – compozitor şi artist video & mixed media; Alex Bălă – lucrări pentru vocalişti şi instrumentişti fără corpuri, inspirate de mitologiile teleormănene moştenite de la bunica lui, Dumitra; Aneb/Plevna – proiectul solo al muzicianului și producătorului Horaţiu Şerbănescu;  pédale douce şi visuals semnate de Adistu’ – directorulu Festivalului itinerant de film şi artă „Tripoteca”.

* De astăzi, timp de 10 zile se desfăşoară noul Festival de muzică „3Sound”, organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti în incinta a patru muzee: Palatul Suţu, Muzeul Dr. Nicolae Minovici, Casa Filipescu-Cesianu şi Muzeul Theodor Aman. Festivalul debutează cu concertul susţinut, de la ora 19:00, la Palatul Suţu, de soprana Arlinda Morava & Bucharest Ladies Cvintet alături de Ascendis Choir şi Korada Vako (vioară) sub bagheta dirijorului Eduart Dinu.

Ce se întâmplă zilele următoare aflaţi de aici.

* Ioana Ernea (voce) şi Carlos Enrique (pian) vă cântă poveşti ale Americii Latine, de la ora 20:00, în .

* La Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, astăzi şi mâine, la orele 20:30, se desfăşoară Caravane Django de jazz manouche, un omagiu Django Reinhardt & Stephane Grappelli adus de Emy Drăgoi, alături de orchestrele Jazz Hot Club România şi Jazz Hot Club junior şi a invitatului special din Franţa, Christophe Lartilleux, şi cu participarea actriţelor Aylin Cadîr (14 sep.) şi Anca Sigartău (15 sep.).

* Speak Floyd, trupa românească tribut Pink Floyd, susţine un concert la Hard Rock Café, începând cu ora 22:30.

* Delia dă concert, de la ora 23:30, la Berăria H.

CNAIR începe să educe următoarea generație de șoferi!
Actualitate joi, 6 august 2026, 13:16

CNAIR începe să educe următoarea generație de șoferi!

Sub sloganul “Împreună construim Generația Zero Accidente“, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat...

CNAIR începe să educe următoarea generație de șoferi!
Ministerul Energiei face apel la populație și companii să reducă voluntar consumul de energie în orele de vârf
Actualitate joi, 6 august 2026, 13:10

Ministerul Energiei face apel la populație și companii să reducă voluntar consumul de energie în orele de vârf

Ministerul Energiei le cere consumatorilor casnici, companiilor, instituțiilor publice și prosumatorilor să reducă, în mod voluntar, consumul de...

Ministerul Energiei face apel la populație și companii să reducă voluntar consumul de energie în orele de vârf
Rovinieta, vândută cu suprataxă pe un site neautorizat. Avertismentul CNAIR
Actualitate joi, 6 august 2026, 12:35

Rovinieta, vândută cu suprataxă pe un site neautorizat. Avertismentul CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează șoferii să fie atenți de unde își cumpără rovinieta, după...

Rovinieta, vândută cu suprataxă pe un site neautorizat. Avertismentul CNAIR
Grădinița “Floarea Soarelui” din Sectorul 5, pregătită pentru noul an școlar
Actualitate joi, 6 august 2026, 11:42

Grădinița “Floarea Soarelui” din Sectorul 5, pregătită pentru noul an școlar

Lucrările de reparații la Grădinița “Floarea Soarelui” au fost finalizate, iar unitatea de învățământ este pregătită să îi...

Grădinița “Floarea Soarelui” din Sectorul 5, pregătită pentru noul an școlar
Actualitate joi, 6 august 2026, 11:14

Masterclass-uri și competiții cu acces gratuit la Concursul Internațional George Enescu 2026

Publicul va avea acces gratuit, între 23 august și 19 septembrie, la o serie de masterclass-uri, repetiții deschise, sesiuni de compoziție și...

Masterclass-uri și competiții cu acces gratuit la Concursul Internațional George Enescu 2026
Actualitate joi, 6 august 2026, 11:00

Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia

Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de...

Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia
Actualitate joi, 6 august 2026, 10:10

O nouă creșă inaugurată în Sectorul 6

Primăria Sectorului 6 a inaugurat o nouă creșă, cea de-a doua construită de la zero cu finanțare europeană. Începând cu următorul an...

O nouă creșă inaugurată în Sectorul 6
Actualitate joi, 6 august 2026, 06:52

Cod galben de vijelii în Capitală

În intervalul menționat, se anunță instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale însemnate...

Cod galben de vijelii în Capitală