Ascultă Radio București FM Live

Pacienţii aflaţi sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare

Pacienţii aflaţi sub tratamentul interferon free îl vor continua până la finalizare
Foto: arhiva

Articol de , 31 mai 2018, 16:02

CNAS precizează că afirmaţiile publice conform cărora există un risc de posibilă discontinuitate a asigurării tratamentului interferon free pentru pacienţii cu hepatită C nu corespund realităţii. Instituţia solicită responsabilitate emitenţilor acestor afirmaţii, pentru a nu induce o stare de panică nejustificată persoanelor cu diagnosticul respectiv.

Astfel, conform prevederilor contractelor de tip cost-volum-rezultat aflate în derulare, odată ce un pacient a început tratamentul interferon free în baza unuia din aceste contracte, îl va continua până la finalizare, chiar dacă aceasta va surveni după data încetării contractului respectiv.

Nici afirmaţiile referitoare la refacerea analizelor pacienţilor nu corespund realităţii. Pacienţii a căror eligibilitate pentru tratamentul interferon free a fost confirmată pot începe acest tratament într-un timp foarte scurt, deoarece prescrierea medicaţiei se face direct de medicul curant, fără a mai fi necesară pregătirea de dosare pentru aprobarea vreunei comisii.

În privinţa afirmaţiilor conform cărora Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu ar fi comunicat stadiul pregătirilor pentru un nou contract, precizăm că la sfârşitul lunii aprilie guvernul a modificat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, mecanismele de încheiere şi de derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat reglementate prin OUG nr. 77/2011, în scopul creșterii accesului pacienților la toate medicamentele inovative, inclusiv la tratamentul interferon free, în funcție de indicația terapeutică, stadiul bolii și afecțiunile asociate. Această modificare a fost anunţată oficial în ziua respectivă, atât de guvern cât şi de CNAS.

În aplicarea noului act normativ, în doar câteva zile a fost elaborat şi publicat pe site-ul instituţiei proiectul Ordinului Preşedintelui CNAS privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, urmând ca pe baza acestui act normativ să se desfăşoare etapele ulterioare de pregătire a noilor contracte, inclusiv a celor vizând tratamentul interferon free.

Totodată, în Ordonanţa de Urgenţă menţionată au fost prevăzute dispoziţii tranzitorii care permit prelungirea unora din contractele de tip cost-volum/cost-volum-rezultat aflate în vigoare la momentul modificării legislative, cu acordul părţilor. Între contractele a căror valabilitate a fost prelungită se numără şi cele cost-volum-rezultat pe aria terapeutică hepatita C.

Actuala modificare a legislaţiei va permite CNAS să extindă semnificativ accesul pacienţilor la medicamente inovative prin acest tip de contracte, în conformitate cu prevederile Programului de guvernare din domeniul politicilor de sănătate.

 

Transferoviar Călărori nu mai anulează cele 24 de trenuri, din 5 noiembrie
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 19:17

Transferoviar Călărori nu mai anulează cele 24 de trenuri, din 5 noiembrie

 Transferoviar Călători a revenit, miercuri seara, asupra deciziei de la finalul săptămânii trecute, conform căreia 24 de trenuri urmau să...

Transferoviar Călărori nu mai anulează cele 24 de trenuri, din 5 noiembrie
Din Peru pe scena ARCUB: “Colţul morţilor”
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 19:06

Din Peru pe scena ARCUB: “Colţul morţilor”

Din Peru pe scena ARCUB: ‘Colţul morţilor’, un spectacol tulburător care îmbină teatrul documentar, dansul şi cântecul...

Din Peru pe scena ARCUB: “Colţul morţilor”
,,Vezi ce respiri” – Poluarea aerului din Capitală, măsurată în 50 de locații
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 18:29

,,Vezi ce respiri” – Poluarea aerului din Capitală, măsurată în 50 de locații

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis va măsura, în cadrul campaniei europene ,,Vezi ce respiri”, concentrațiile de dioxid de azot (NO₂)...

,,Vezi ce respiri” – Poluarea aerului din Capitală, măsurată în 50 de locații
Amenajarea Bulevardului Magheru, în atenția autorităților
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:40

Amenajarea Bulevardului Magheru, în atenția autorităților

Au început dezbaterile publice despre amenajarea Bulevardului Magheru! Factori relevanți pentru reamenajarea zonei de intervenție au participat la...

Amenajarea Bulevardului Magheru, în atenția autorităților
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:17

Circulație reorganizată, pe Calea Bucureștilor (DN1), pe timpul nopții de 4 spre 5 noiembrie

Începând din noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2026, vor fi aplicate noi măsuri de reorganizare temporară a circulației pe DN1, în zona viitoarei...

Circulație reorganizată, pe Calea Bucureștilor (DN1), pe timpul nopții de 4 spre 5 noiembrie
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:43

Linia de autobuz N106, deviată în nopţile de miercuri, joi şi vineri

Linia de autobuz N106, deviată în nopţile de miercuri, joi şi vineri. Linia de autobuz N106 va funcţiona pe un traseu modificat în nopţile de...

Linia de autobuz N106, deviată în nopţile de miercuri, joi şi vineri
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:23

Alegerile din SUA. Ce urmează pentru Europa?

Americanii votează pentru un nou Congres, iar rezultatele pot influența politica administrației Trump, relațiile cu Europa și deciziile privind...

Alegerile din SUA. Ce urmează pentru Europa?
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 15:54

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi repornită, vineri!

Unitatea 1 a centralei nuclare de la Cernavodă va fi repornită, în după amiaza zilei de 6 noiembrie, și va ajunge la puterea nominală în seara...

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi repornită, vineri!