Ascultă Radio București FM Live

Marile proiecte de altădată…

Marile proiecte de altădată…

Articol de Mircea Apostolescu, 25 ianuarie 2018, 13:51

Încă din august 2011, Guvernul României adopta o Hotărâre de Guvern prin care stabilea indicatorii tehnico-economici după care urma să fie construită o sală polivalentă în cadrul Complexului Sportiv “Lia Manoliu”.
Conform acestei Hotărâri de Guvern, sala avea să fie construită lângă Patinoarul “Mihai Flamaropol”, având o capacitate de 16 mii de locuri. Hotărârea de Guvern mai spunea și că sala polivalentă urma să fie construită în trei ani de către Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Se repartiza chiar și banii alocați de la bugetul de stat. Astfel, în primul an, urmau a fi alocate 13 milioane de lei, în cel de-al doilea, 130,2 milioane de lei, iar în ultimul 117,2 milioane de lei. Întreaga investiție urma să coste 260 de milioane de lei, adică circa 60 de milioane de euro, la vremea respectivă.
Conform hotărârii guvernului din 2011, sala polivalentă urma să aibă săli de antrenamente pentru gimnastică, haltere, judo, box și atletism. Aici urmau să se antreneze și loturile naționale și olimpice ale României.

În 2012, are loc o întorsătură interesantă a situației. Primarul general de atunci, Sorin Oprescu, era invitat de către premierul vremii, Victor Ponta, să participe la o ședință de Guvern, pentru a discuta despre “sala polivalentă de care, în sfârșit ne apucăm”, spunea primul ministru. La finalul ședinței de Guvern, am aflat, tot de la domnul Ponta, că sala polivalentă urma să fie construită de către Primaria Capitalei, după planurile elaborate de către Compania Națională de Investiții la cererea ministrului dezvoltării de la acea vreme, Elena Udrea.
“Am aprobat prin Hotărâre de Guvern trecerea terenului de la Ministerul Educației în domeniul public al Municipiului București și în administrarea Consiliului General. Există, de altfel, un studiu de fezabilitate și un proiect făcut de către Compania Națională de Investiții. Sala polivalentă o va construi Primăria cu sprijinul Guvernului”, ne spunea domnul Ponta, la finalul acelei ședințe de Guvern.

Au trecut doi ani și, în 2014, cu ocazia inaugurării Academiei de Tenis din Complexul Sportiv “Lia Manoliu”, primarul general Sorin Oprescu spunea că în acel an vor demara lucrările la sala polivalentă. Aceasta urma să aibă 12 mii de locuri. Tot în acel an, ar fi urmat să înceapă lucrările de modernizare a Patinoarului “Mihai Flamaropol”, care urma să aibă 3100 de locuri, precum și un bazin de înot și o sală de sport pentru desfășurarea jocurilor de echipă. În fine, cu aceeași ocazie, Sorin Oprescu anunța că va cere de la Guvern și bazinele de înot și hotelul pentru sportivi din cadrul Complexului Sportiv “Lia Manoliu”, pentru a le putea moderniza.
În 2015, ultimul an al celui de-al doilea mandat al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, sala polivalentă a primit o alocare bugetară de numai 17,5 milioane de lei. De atunci încoace, nici în vremurile primarilor interimari Ștefănel Marin și Răzvan Sava, nici după preluarea mandatului de către actualul primar general, nu s-a mai vorbit deloc despre această sală polivalentă.

În schimb, în noiembrie 2016, primarul general Gabriela Firea semna cu șeful de la Camera de Comerț și Industrie a României, Mihai Dărăbani, un protocol de colaborare care prevedea transformarea Pavilionului Central de la Romexpo într-o sală polivalentă de nivel european. În acel moment, era foarte clar că proiectul sălii polivalente de la Lia Manoliu era mort.
Sala polivalentă de la Romexpo urma să aibă 15 mii de locuri și să fie gata într-un an. Acolo ar fi urmat să se desfășoare, pe lângă întreceri sportive, și evenimente culturale și artistice care aveau să aducă un număr sporit de turiști în București.
Nici despre acest proiect nu am mai auzit nimic, după semnarea protocolului.

Un alt proiect care a fost multă vreme îngropat este cel al modernizării Patinoarului “Mihai Flamaropol”. În aprilie 2014, Primăria Capitalei lansa anunțul privind achiziția de servicii de consultanță pentru execuția obiectivului de Investiții “Refacere și modernizare patinoar artificial Mihai Flamaropol și realizarea de spatii adiacente necesare desfășurării activităților sportive și de agrement”. Prin bugetul pe același an, lucrarea avea o alocare de 136,4 milioane de lei.
Patinoarul urma să fie construit pe un teren cu o suprafață de 27 de mii de metri pătrați și să aibă 6000 de locuri pentru public și 100 de locuri VIP, distribuite în 10 loje. Urma să fie amenajată și o parcare, iar, pe acoperiș, trebuia să se amenajeze un parc în pantă. Lucrările aveau să debuteze în trimestrul întâi din 2014 și să se încheie în trimestrul întâi al anului 2016.
Abia anul trecut, însă, noul primar general anunța începerea lucrărilor la patinoar. Gabriela Firea spunea, atunci, că, la preluarea mandatului, a găsit proiectul blocat din cauza necesității elaborării unui nou Plan de Urbanism de Detaliu. După aprobarea acestui Pud, în noiembrie 2016 Municipalitatea a reușit să obțină autorizația de construcție, iar, în ianuarie anul trecut, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.

Patinoarul va avea o capacitate de 3100 de locuri. Pe o suprafață desfășurată de 9500 de metri pătrați vor fi construite patinoarul și un centru sportiv și de agrement. Acesta din urmă va avea săli pentru exerciții fizice clasice, bazin de înot, Wells, săli de baschet, fitness și aerobic. Vor exista și spatii speciale pentru disciplinele sportive urbane, precum skateboarding, sting, byking, escaladă. Mai sunt prevăzute o parcare de 108 locuri, un magazin de echipament sportiv, o cafenea și un restaurant.
Rămâne doar să sperăm că acest proiect va fi dus la bun sfârșit, după atâția ani de tergiversări…

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 11:54

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică

În mai multe zone din sectorul 3 s-au reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică. Potrivit...

Primăria Sectorului 3 a reluat lucrările la imobilele incluse în programele de reabilitare și eficientizare energetică
Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:13

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 anunță că în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, seniorii și copiii au parte,...

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:00

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția
România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:12

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a...

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%