Grüße aus Fukushima / Fukushima, dragostea mea – gheişa şi „elefantul”

Articol de , 23 august 2017, 20:11

Dramedia „Grüße aus Fukushima” este o premieră ce pare că s-a strecurat pe furiş în peisajul cinematografic bucureştean, nefiind marcată ca atare, deşi este cel mai bun film al săptămânii, lucru confirmat de comentariile specialiştilor, dar şi de cele trei premii obţinute anul trecut la Festivalul de Film de la Berlin: cel al Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă, cel al publicului şi premiul „Heiner Carow”. Cu toate acestea, la noi rulează doar o dată pe zi, de la ora 17:00 la Cinema Europa, şi din când în când la Cinema Elvira Popescu (de exemplu mâine, de la ora 18:45) cu titlul „Fukushima, dragostea mea”, ce aminteşte de celebrul film „Hiroshima, mon amour” al lui Alain Resnais.

Realizat de cineasta germană Doris Dörrie, filmul povesteşte întâlnirea dintre două femei, care provin din două culturi diferite, dar au în comun arta şi suferinţa, chiar dacă cea din urmă are cauze diferite pentru fiecare dintre ele. Foarte bine jucată de Rosalie Thomass, Marie se autodefineşte ca fiind „o nemţoaică proastă şi arogantă”, ce fuge de nefericirea pe care recunoaşte că şi-a provocat-o înşelându-şi iubitul, dintr-o neînţeleasă teamă, în chiar ziua căsătoriei lor, cu cel mai bun prieten al lui. Ea merge la Fukushima crezând că poate ajuta în alinarea suferinţei japonezilor care încă locuiesc în adăposturi după triplul dezastru din acea localitate: cutremur, tzunami şi accident nuclear. Numai că nu-şi poate adapta numerele de clovn la gusturile publicului[, ceea ce colegul ei de spectacol, Moshe, artist evreu jucat de Moshe Cohen reuşeşte perfect].

Cu tot sprijinul preotului budist al locului, Marie e gata să se dea bătută şi să revină în Germania. E întoarsă însă din drum de Satomi, singura gheişă, deja în vârstă, rămasă în zonă excelent interpretată de Kaori Momoi. Aceasta părăseşte adăpostul şi se întoarce să trăiască în ceea ce a mai rămas din fosta ei casă, în pofida pericolului de iradiere şi a faptului că locul este bântuit de fantomele foştilor localnici din zonă, inclusiv de cea a fostei ei ucenice, de a cărei moarte se consideră atât de vinovată încât încearcă să se sinucidă prin spânzurare; deşi are şi o fată ce trăieşte în lumea artiştilor din oraş, în care tradiţiile japoneze sunt mult modificate de tehnologie şi influenţa culturii americane.

Gospodărindu-se împreună, Marie învaţă să fie mai feminină şi să se împace cu sine de la Satomi, care, la rândul ei, împacă fantomele trecutului şi-şi reia activitatea de pregătire a noilor gheişe, tot cu ajutorul amintitului preot budist, un om cu mult simţ al umorului. Ceea ce este credibil, dat fiind faptul că Doris Dörrie pare să fie bine familiarizată cu lumea cultural-spirituală niponă, fie şi dacă ne aducem aminte că cineasta s-a făcut cunoscută pe plan internaţional datorită dramei „Hanami / Flori de cireş” filmată tot în Japonia şi nominalizată la Ursul de Aur de la Berlinală în 2008. Faptul că „Grüße aus Fukushima” este filmat în alb / negru şi are ca personaje fantome, pare să fie un omagiu adus cinema-ului clasic nipon.