Câte milenii au trecut din 2010…?!

Articol de Mircea Apostolescu, 26 iunie 2017, 08:43

Personal, cred că primul mandat, 2008-2012, al fostului Primar General Sorin Oprescu a fost unul care va rămâne de referință, pentru multă vreme, în istoria Bucureștiului, prin multiplele investiții realizate, de la Natoinal Arena și Pasajul Basarab, până la pasajele Pipera, Casa Presei, Mihai Bravu și până la noul bulevard Berzei-Buzesti. Cu toate acestea, au existat și afaceri păguboase pentru bucureșteni, în acei ani.

Una dintre ele este aceea a infochioscurilor turistice, care nu funcționează nici în ziua de astăzi. Însă, despre acestea am mai vorbit. Ar mai fi afacerea “chioscurilor istorice” din parcurile Herăstrău, Cișmigiu, Izvor, Carol, pentru care Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB) a plătit sute de mii de euro, pentru a le închiria, apoi, pe mai nimic unei firme private.
O altă asemenea afacere este aceea a “ceasurilor de aur” achiziționate de către Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement, în 2010.

În septembrie 2010, cu ocazia Zilelor Bucureștiului, apărea primul “ceas de aur”, cel din Piața Constituției. În decembrie același an, cu ocazia aprinderii beculețelor de Sărbători, apărea și “ceasul de aur” de la Universitate. Încet, încet, au “răsărit” și cele din parcurile Herăstrău, la intrarea dinspre Arcul de Triumf, și Cișmigiu, chiar vis-a-vis de Primăria Capitalei. Ceasurile au fost importate din Statele Unite, au cifrele și literele care formează cuvântul “București” acoperite cu aur industrial de 24 de Karate. În plus, ele au o memorie internă care poate stoca 30 de piese muzicale folk, clasice, patriotice și de Crăciun.

Afacerea “ceasurilor de aur” a debutat, însă, cu un scandal imens, în epocă. Astfel, în august 2010, după ce consilierii municipali din majoritatea de atunci, PNL-PDL-PNG-PRM, protestaseră împotriva achiziționării de către ALPAB a 20 de “ceasuri de aur”, în valoare de peste 700 de mii de euro, Primarul General Sorin Oprescu declara că a renunțat la ceasuri, ca fiind o cheltuială neoportună, în acele vremuri de recesiune, când salariile bugetarilor, inclusiv cele ale funcționarilor Municipalității, erau tăiate la jumătate.
După o lună de la declarația lui Oprescu, cu ocazia Zilelor Bucureștiului din acel an, apărea ceasul din Piața Constituției. Directorul de la acea vreme al ALPAB, instituție care a făcut achiziția, domnul Radu Popa, explia cum că licitația ar fi fost “urcată” pe SEAP pe 31 iulie 2009, iar contractul ar fi fost semnat cu firma câștigatoare, SC Soluții Urbane, pe 14 august. Numai la trei zile de la semnarea comtractului ALPAB ar fi primit o notă a Primarului General Sorin Oprescu prin care acesta ar fi dispus oprirea intrării în efectivitate a lucrărilor și nu rezilierea contractului, afirma Radu Popa, la vremea respectivă.

Seful de la ALPAB ne asigură, însă, că ceasurile își merită fiecare cent din cei peste 35 de mii de euro cât a costat fiecare. Conform lui Radu Popa, ceasurile funcționează cu o precizie de plus, minus o secundă, la o sută de ani și au o garanție tot de un secol, fiecare.
Astăzi, “ceasurile de aur” nu mai arată ora exactă, cel puțin nu cea de pe fusul orar al României. Dacă urmărești cum, la ora prânzului, un cadran indică 9:45, în timp ce altul, al aceluiași ceas arată 5:35 și nici unul nu arată ora măcar cât de cât exactă, te întrebi câte milenii or fi trecut din 2010 până astăzi, de s-au acumulat asemenea erori, secundă de secundă, sută de ani după sută de ani…?