Ascultă Radio București FM Live

Greva generală din sistemul sanitar continuă!

Greva generală din sistemul sanitar continuă!
Foto: arhiva

Articol de Marga Tudor, 31 octombrie 2016, 23:22

Negocierile reprezentanților Sanitas cu cei ai Ministerul Sănătății, au eșuat, au anunțat sindicaliștii, care au mai spus că în Parlament au fost respinse toate amendamentele lor la ordonanța de urgență 20/2016.

În această dimineață, cadre medicale din toate spitalele din țară au intrat in grevă generală pe termen nelimitat. Activitatea s-a desfășurat cu doar o treime din angajaţi, care au rezolvat, în principal, urgenţele.

Sindicaliştii cer introducerea personalului TESA, în ordonanta privind salarizarea. De aceeaşi ordonanţă cer să se ţină cont şi în cazul a 1.500 de salariaţi din creşe şi grădiniţe.

Reprezentanții Guvernului au declarat astăzi că greva generală declanșată de SANITAS este ilegală.

Ministerul Sanatatii contestă în instanță greva Sanitas, solicitând judecătorilor saă stabilească dacă este legală sau nu, în condițiile în care, potrivit ministerului, organizația sindicală nu a parcurs etapele obligatorii prevăzute de lege pentru declanșarea unei greve.

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 09:28

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”

Recenzia, cum va să fie O prezint cu bucurie Sub formă de poezie… Sincer, nu credeam defel Că poți să-l traduci pe Shel! (Un exemplu, pentru...

Bine de citit: “Acolo unde nu mai e trotuar”
SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:30

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS s-au întâlnit cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, şi cu echipa tehnică a acestuia, discuţiile...

SANITAS – discuţii cu ministrul Sănătăţii
Roxana Lăpădat: Laboratorul Teatral ARCUB, locul în care spectatorul devine co-performer
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:19

Roxana Lăpădat: Laboratorul Teatral ARCUB, locul în care spectatorul devine co-performer

Roxana Lăpădat, coordonatoarea Laboratorului Teatral ARCUB a fost  invitata emisiunii Spectacol@București.Ro. Am vorbit despre cercetarea...

Roxana Lăpădat: Laboratorul Teatral ARCUB, locul în care spectatorul devine co-performer
Sector 2: Peste 6.200 de copii fac sport şi beneficiază de vouchere sportive
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 08:00

Sector 2: Peste 6.200 de copii fac sport şi beneficiază de vouchere sportive

Peste 6.200 de copii din Sectorul 2 fac sport şi beneficiază de vouchere sportive, cu 2.000 mai mulţi faţă de acum doi ani. Numărul cluburilor...

Sector 2: Peste 6.200 de copii fac sport şi beneficiază de vouchere sportive
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 07:50

Rogobete – întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii

Rogobete – întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiţii, parteneriate solide şi deschidere către experienţa...

Rogobete – întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii
Actualitate joi, 5 noiembrie 2026, 06:07

Temperaturi scăzute la București

Vremea va fi rece pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 8…9 grade. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab...

Temperaturi scăzute la București
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 22:35

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – grevă naţională şi manifestaţii

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – grevă naţională şi manifestaţii Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii...

Atenţionare de călătorie MAE: Franţa – grevă naţională şi manifestaţii
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 20:48

ANM: La noapte, în Capitală, precipitații slabe

Joi, Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de...

ANM: La noapte, în Capitală, precipitații slabe