Ascultă Radio București FM Live

Hillary Clinton a acceptat învestitura democraților

Articol de , 29 iulie 2016, 14:02

Fosta primă-doamnă Hillary Clinton s-a prezentat, ieri, la Convenția democraților, ca un lider puternic și stabil punându-se permanent în antiteză cu rivalul său republican, Donald Trump, despre care a spus că este „periculos și instabil”. A avut un discurs extrem de bine construit – nu electrizant, nu exaltat ca al altor antevorbitori, ci unul autoritar, care a arătat siguranță de sine. Reuters consideră că este cel mai bun discurs rostit de Hillary Clinton în cei peste 25 de ani de carieră politică.

Hillary Clinton a acceptat oficial azi-noapte nominalizarea pentru preşedinţia Statelor Unite. Fosta Primă Doamnă a fost prezentată pe scenă chiar de fiica ei, Chelsea, în timp ce soţul, Bill, privea din public.

„Doamnelor şi domnilor, mama mea, eroul meu şi următorul nostru preşedinte, Hillary Clinton!” – a anunțat-o Chelsea Clinton pe mama sa, la finalul unei alocuțiuni în care i-a făcut un portret sensibil, de mamă și bunică iubitoare și activă.

Hillary Clinton este prima femeie care intră în cursa pentru Casa Albă, din partea unuia dintre cele două partide mari din SUA. În acest moment, sondajele arată că ea şi Donald Trump sunt aproape la egalitate.

Hillary Clinton a început prin a le mulţumi tuturor celor care au sprijinit-o, inclusiv fostului adversar, Bernie Sanders, „democratul socialist”, care era în sală.

„Vreau să-i mulțumesc lui Bernie Sanders. Și voi care l-ați susținut, aici și în toata țara, vreau să știți că v-am auzit”, a declarat ea în fața celor circa 5.000 de delegați reuniți de luni la Philadelphia, în Pennsylvania.

Câteva zeci de delegați ai senatorului, îmbrăcați în tricouri de culoare verde deschis, în semn de protest, ascultau în tăcere discursul. Dar unii agitau pancarte pe care scria “NO TPP”, referindu-se la acordul de parteneriat transpacific negociat de mai mulți ani, căruia acesta i se opune ferm. Când unii delegați și invitați au lansat sloganuri anti-Hillary, suporterii acesteia din urmă le-au acoperit imediat vocile.

„Accept cu umilință, hotărâre și o încredere fără limite în promisiunea Americii nominalizarea voastră pentru președinția Statelor Unite!”, a declarat fosta primă-doamnă într-un ropot de aplauze.

Apoi, a făcut apel la spiritul transpartinic și a promis că va fi „președinta democraților, republicanilor, independenților”.

După acest moment, fostul secretar de stat și-a construit discursul în contrast cu cel al contracandidatului ei republican, Donald Trump. A preluat sloganuri, fraze, promisiuni ale acestuia și le-a demontat, situându-se în opoziție.

Miliardarul Donald Trump a fost învestit de republicani săptămâna trecută, la Cleveland (în Ohio, nord), iar discursul său a fost centrat pe ideea că numai el este cel care poate să salveze țara. Acestei idei de „eu singur” Hillary Clinton i-a opus ideea de solidaritate și „toți împreună”: „Mai ales, nu credeți pe cineva care spune: ‘Eu sunt singurul care poate să o facă’ “, și-a lansat atacul fosta șefă a diplomației americane. „Acestea au fost cuvintele lui Donald Trump la Cleveland. Și aceasta ar trebui să ne alarmeze pe toți”, a spus ea. Omul de afaceri „vrea ca nouă să ne fie teamă de viitor și să ne fie teamă unii de alții”, a subliniat Hillary Clinton. „Dar noi nu temem. Noi vom răspunde provocărilor așa cum am făcut-o întotdeauna”, a arătat ea.

Etichete:
Vreme inchisa
Actualitate vineri, 13 februarie 2026, 06:42

Vreme inchisa

Vreme predominant inchisa astazi in Capitala, cu ceata dimineata. Trecator, mai ales spre seara, va ploua slab. Vantul va sufla slab pana la moderat...

Vreme inchisa
Liga Naţiunilor, ediţia 2026/2027: Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 21:53

Liga Naţiunilor, ediţia 2026/2027: Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia

Echipa naţională a României a promovat în Liga B după ce a câştigat grupa din ediţia precedentă a Ligii Naţiunilor, în Liga C, unde s-a...

Liga Naţiunilor, ediţia 2026/2027: Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia
Eurovision România: Juriul a decis zece finaliști ai Selecției Naționale
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 21:01

Eurovision România: Juriul a decis zece finaliști ai Selecției Naționale

• Fanii vor alege a 11-a piesă care va intra în finală • Duminică seara vom afla piesa care va beneficia de un wild card din partea...

Eurovision România: Juriul a decis zece finaliști ai Selecției Naționale
JO, Milano Cortina: România, pe locul 9, în proba de sanie ştafetă
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 20:58

JO, Milano Cortina: România, pe locul 9, în proba de sanie ştafetă

Echipa României s-a clasat, joi, pe locul 9, în proba de sanie ştafetă din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Au concurat...

JO, Milano Cortina: România, pe locul 9, în proba de sanie ştafetă
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:57

Românii nu vor mai face cumpărături la Carrefour

Carrefour a intrat în negocieri exclusive cu Pavăl Holding, pentru transferul operațiunilor sale din România. Valoarea tranzacției,  evaluată...

Românii nu vor mai face cumpărături la Carrefour
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:46

Centrul de Teatru Educațional Replika împlinește 11 ani de activitate neîntreruptă

Înființat în 2015 de Asociația Culturală Replika, Centrul de Teatru Educațional Replika din București, Str. Lânăriei 93-95, este un spațiu...

Centrul de Teatru Educațional Replika împlinește 11 ani de activitate neîntreruptă
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 19:32

„Ora cu și pentru animale” – materia opțională va fi introdusă in școli, la nivel național

Opționalul școlar „Ora cu și pentru animale”, inițiat de Direcția pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean  Ilfov, în...

„Ora cu și pentru animale” – materia opțională va fi introdusă in școli, la nivel național
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 18:51

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, modificarea Legii nr. 339/2005 privind regimul substanțelor stupefiante și...

Guvernul a aprobat modificarea Legii privind regimul substanțelor stupefiante și psihotrope