51% produse romanesti – o lege si multe intrebari

Articol de , 13 iulie 2016, 14:49

Legea 321, prin care marile magazine sunt obligate sa aiba la raft 51% produse romanesti, a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis.

Scopul declarat este « sa egalizeze sansele intre producatorii romani si marile lanturi de magazine, care pana acum aveau, in mod real, o putere mult mai mare de negociere » dupa cum afirma Valeriu Steriu, vicepresedintele Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, citat de Ziarul Financiar.

La prima vedere totul este bine : fermierul roman va avea siguranta ca nu va mai fi dat la o parte de importurile masive din Turcia sau din Occident – importuri care nu au sanse sa scada atat timp cat se va prelungi razboiul economic Rusia-UE – banii consumatorului roman vor intra in buzunarele producatorului roman mai curand decat in cele ale producatorilor straini, iar preturile vor scadea pentru ca se scurteaza lantul de la producator la raft prin eliminarea intermediarilor.

Asa stand lucrurile, protestele lanturilor de supermarketuri par sa fie doar nemultumirea cuiva bogat si puternic care este suparat ca va fi ceva mai putin bogat si ceva mai putin puternic.

Necazul este ca intotdeauna de la teorie la practica e o distanta mare.

Cum vor face producatorii romani de rosii, de exemplu, ca sa fie la fel de productivi, adica sa aiba preturi de livrare la fel de scazute, ca spaniolii, ca sa nu mai vorbim de turci ?

Cel mai simplu ar fi sa se asocieze, caz in care ar beneficia si de fondurile europene care se acorda cu conditia ca fermierul sa faca parte dintr-o organizatie de producatori si sa-si vândă toate produsele doar prin intermediul acesteia.  Or ministrul agriculturii Achim Irimescu declara public ceea ce toata lumea stie: « Romania are o mare problema in sectorul fructe si legume(…) In Romania, din pacate, avem putine organizatii de producatori, in jur de 20 de organizatii fata de 500 cate erau pe vremea comunismului ».

Fara agricultura la scara mare produsele romanesti vor fi inevitabil mai scumpe decat cele din import si nici nu vor fi de calitate constanta.

Cine si cum o sa oblige consumatorul roman, care, ca orice consumator din toata lumea se uita la fiecare banut, sa cumpere din cei 51% ardei romanesti, mai scumpi si nu intotdeuna frumosi, si nu din cei 49% ardei olandezi, mai frumosi si mai ieftini ?

Apoi, cu toate pacatele lor, lanturile de mari magazine au meritul ca au transformat comertul intr-o industrie, cu toate avantajele de pret, promtitudine si eficienta. Dar orice industrie are nevoie de furnizori constanti, in cantitati bine determinate si de calitate invariabil buna.

Fermierii din Giurgiu declarau, foarte siguri pe ei, pentru un post de televiziune ca pot livra suficiente legume pentru tot Bucurestiul 9 – 10 luni pe an. Si ce se intampla cu restul de 2 sau 3 luni ?

In fiecare an vedem la televizor cum pepenarii din Dabuleni arunca pe camp zeci si zeci de tone nevandute dupa cele cateva saptamani cat dureaza sezonul. Ar putea sa adune productia in depozite frigorifice, si sa o vanda timp de 6 luni, dar pentru asta ar trebui sa puna ban de la ban ca sa construiasca un depozit frigorific comun.

In luna februarie, olandezii, dintr-o tara cu mult mai putin soare decat Romania, au venit la Bucuresti sa-i invete pe romani cum sa produca legume multe, bune si ieftine prin asocierea fermierilor.

Romanii au venit la conferinta – in numar mult mai mare decat se asteptau organzatorii dupa cum remarca ambasadoarea Olandei, d-na Stella Ronner Grubacic – au ascultat politicosi dupa care au spus:  « Multumim, nu e pentru noi ! » si apoi o insiruire de argumente de ce asa ceva «nu e pentru noi ».

Stiind sigur ca de-acum incolo, prin lege, are desfacere asigurata  pentru ce produce el, indiferent de cat, la ce calitate si la ce pret produce, de ce ar mai dori agricultorul roman sa se straduiasca sa produca mai mult, mai bun si mai ieftin ? Pentru ca este un efort si nimeni nu il face daca nu il obliga concurenta de pe piata.

Cu conditia sa existe concurenta.

Nu este nimic nou sub soare, Romania nu face acum decat sa descopere problemele pe care alti membri ai UE le au de mult timp.

De multi ani Franta are parte de supararea constanta si chiar violenta a crescatorilor de animale fata de prabusirea preturilor la carne la nivel european, in primul rand la carnea de porc.

Fermierul francez, care are 50 sau 100 de animale, mandru de stilul sau de agricultura traditionala « mostenita din mosi-stramosi », se vede dat la o parte de pe piata – chiar si de pe piata franceza! – de crescatoriile germane, sau daneze, care au 2000 sau 3000 de capete si sunt adevarate fabrici de carne cu costuri mici, productie mare si calitate constanta.

Tot de multi ani guvernele de la Paris – fie ele de dreapta, sau de stanga – nu au ce face ca sa-i linisteasca pe crescatori, nu pot sa oblige magazinele ca, in numele patriotismului, sa cumpere produse mai scumpe, care cu siguranta vor gasi mai putini cumparatori.

Unul din marile avantaje ale pietei comune a fost ca europenii au avut parte constant de preturi din ce in ce mai mici  ceea ce a facut ca alimentele de baza sa devina abundente si de buna calitate, chiar si pentru cei cu bani putini.

Competitia preturilor face si victime, dar cine vrea sa renunte la acest mare avantaj al constructiei europene ?