Ascultă Radio București FM Live

Enrique Iglesias – show total la Romexpo

Enrique Iglesias – show total la Romexpo

Articol de Razvan Petre, 13 mai 2016, 08:28 / actualizat: 13 mai 2016, 11:44

Atmosferă explozivă aseară la concertul Erique Iglesias de la Romexpo!

Aflat din nou în București, după concertul din 2002 și Revelionul de la Romexpo din 2009, Enrique Iglesias a reuşit să încălzească sala chiar dacă fanii erau ceva mai obosiţi după orele petrecute în picioare în aşteptarea celebrei vedete.

Îmbrăcat lejer și cu nelipsita şapcă, solistul a urcat pe scena de la Romexpo, un pic după ora 21:00, deși pe bilet era trecută ora 20:00, iar porţile se deschiseseră de la ora 19:00. Pentru a prinde un loc în faţă, admiratorii veniseră însă cu mult înainte. Atmosfera a fost întreținută de un DJ, iar de întârziere au profitat organizatorii care au reuşit să vândă câteva sute de bilete chiar şi înainte de spectacol, dar si comercianții care au golit butoaie întregi de bere și au vândut tone de apă.

Enrique s-a ţinut de cuvânt şi a făcut, cum promisese cu câteva zile înainte de a veni la Bucureşti, un show de zile mari. A dansat, a cântat cu publicul, a făcut baie de mulţime şi a interpretat cele mai cunoscute hituri. Nu au lipsit jocurile de lumini, exploziile de confetii şi chiar baloanele imense pe care era inscripţionat numele turneului “Sex and Love”.

Entuziasmat de marea de oameni care-l aclamau cu patos, starul a salutat de câteva ori Bucureştiul, a subliniat că vine pentru a treia oară în România şi a enumerat fiecare dată. Apoi a luat alături de el, ca să-i fie partener de scenă pentru melodia “Stand By Me”, un băiat din Focşani, Valentin. Norocosul fan a ciocnit un pahar cu spaniolul şi l-a învăţat cum să spună în română “bună” şi “salut”.

Românii l-au impresionat pe Enrique. Au cântat alături de el fiecare melodie şi au ştiut versurile fără să se încurce. La întrebarea starului dacă ştiu limba spaniolă, aproape un sfert au ridicat mâna. “I am in Romania and is fucking crazy”, a spus Enrique, apoi s-a aşezat în genunchi şi a salutat publicul.

Surpriza a venit puţin mai târziu când el a dezvăluit că, doar cu câteva ore înainte de spectacol se simţea rău, avea migrenă şi febră mare. “România, mă simt acum cât se poate de bine. Sunteţi incredibili! În urmă cu trei ore eram bolnav, dar voi m-aţi readus la viaţă”, a spus Enrique. A adăugat apoi în română: “Te iubesc România! Mulţumesc!”. Show-ul s-a terminat după ora 22:30.

Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 20:09

Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse

Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat. Din totalul de 120 de senatori, 44 au...

Moțiunile simple privind Acordul UE-Mercosur, Apărarea și Educația, respinse
Meteo: Vreme rece și închisă, în Capitală
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 18:08

Meteo: Vreme rece și închisă, în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi vântul va avea temporar intensificãri cu rafale în general de 40…45 km/h. Temperatura minimã, mai...

Meteo: Vreme rece și închisă, în Capitală
Emoțiile bărbaților în relații cu psihologul Simona Herb
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:51

Emoțiile bărbaților în relații. De ce nu spun ce simt

 Bărbații ajung la terapie, dar intră cu frâna trasă În relații și în viața de zi cu zi, cererea de ajutor rămâne un reflex mai...

Emoțiile bărbaților în relații. De ce nu spun ce simt
JO 2026: Programul sportivilor români de marți, 10 februarie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:46

JO 2026: Programul sportivilor români de marți, 10 februarie

Sportivii români vor evolua la biatlon, sanie, sărituri cu schiurile şi schi fond, marţi 10 februarie, la Jocurile Olimpice de iarnă de la...

JO 2026: Programul sportivilor români de marți, 10 februarie
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 16:36

Patru cercetători români studiază efectele schimbărilor climatice în Antarctica

Patru cercetători români de la Universitatea din București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice participă,...

Patru cercetători români studiază efectele schimbărilor climatice în Antarctica
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:55

Zece candidați înscriși pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT

Ministerul Justiției a anunțat că zece candidaţi s-au înscris pentru funcţiile de procuror general al României, procuror-şef al Direcţiei...

Zece candidați înscriși pentru șefia Parchetului General, DNA și DIICOT
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:19

Spectacole dedicate iubirii și “anti-romance”, de Ziua Îndrăgostiților, în București

Primăria Capitalei anunță o serie de spectacole dedicate iubirii, dar și producții cu tematică “anti-romance”, care vor avea loc...

Spectacole dedicate iubirii și “anti-romance”, de Ziua Îndrăgostiților, în București
Actualitate luni, 9 februarie 2026, 15:10

Tribunalul București respinge contestația: dosarul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară merge la judecata pe fond

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi contestaţia depusă de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus...

Tribunalul București respinge contestația: dosarul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară merge la judecata pe fond