Ascultă Radio București FM Live

O seară la operă, în premieră la UNTEATRU

Articol de Stefania Grigore, 24 martie 2016, 10:05

Sâmbătă, 26 martie 2016, ora 21.00, UNTEATRU găzduiește în premieră o seară de operă în concert. Afișul anunță un titlu grăitor: “A night at the Spanish opera”, având-o ca protagonistă pe remarcabila soprană Rodica Vica, acompaniată cu rafinament de “mica orchestră” strunită de chitaristul Maxim Belciug.

Programul, de extracție exclusiv spaniolă, imaginează un dialog muzical sclipitor între José Marín, un personaj baroc, cântăreț al capelei regale de la curtea lui Felipe al IV-lea, și Federico García Lorca, poetul metaforă al generației ’27. Primul aduce cu el o viață tumultoasă, cu jafuri, amoruri, omoruri, ani de temniță și surghiun, trăită însă cu cântecul pe buze și sfârșită, la adânci bătrâneți, în respectul și aprecierea semenilor. Celălalt, cunoscut ca republican, homosexual, stângist și, în general, cam slobod la gură, își aduce inima tânără și ultrasensibilă, culeasă, după o execuție precipitată, de sub un măslin, dintr-o groapă comună pierdută undeva prin Granada. Întâlnirea naște povești. Sub o frunză de verbină, un tâmplar cioplește-n lemn un leagăn pentru puiul său. Pe-o ulicioară, au omorât o porumbiță. La câmp, fetele, oacheșe, culeg mere, iar flăcăii se înfierbântă de gloria coridei. Orașul dansează, iar dragostea cântă. Un spectacol de o tulburătoare virtuozitate vocal-instrumentală, care îi oferă sopranei Rodica Vica prilejul să-și desfășoare, însoţită cu măiestrie de subtila chitară a lui Maxim Belciug, întregul registru lirico-dramatic în toată strălucirea sa. Ce dulce sună! Chiar dacă-s numai contradicții. Tonul e uman, iar în urma lor rămâne, plutind, un vers: “Dacă speranţa se stinge şi-ncepe babilonia, ce făclie va lumina căile pe pământ?”

Soprana Rodica Vica este una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană. Trăiește la Viena și are o strălucită carieră concertistică, fiind solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate. A debutat pe scena Operei bucureștene în anul 2010, la vârsta de 24 de ani, colaborând apoi permanent cu aceasta instituție. A interpretat roluri principale în opere precum Flautul fermecat (Regina Nopții) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti, Le Cantatrici Villane de V. Fioravanti etc. În vara anului 2014, Rodica Vica a debutat internațional în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart, la Viena, în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, iar în toamna aceluiași an a deschis Festivalul internațional de muzică barocă din Varazdin, Croația, alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzica barocă, Accademia Bizantina, sub conducerea dirijorului Ottavio Dantone. În 2015, a debutat la Teatrul La Fenice din Veneţia, cu recitalul “Canto barocco: viaggio musicale dal madrigale al melodramma“ susţinut în cadrul fesivalului “Lo spirito della musica di Venezia”. În anul 2016, soprana are programate numeroase concerte cu programe inedite și în primă audiție, alături de orchestre de renume din Austria, Italia, Germania, România și Croația.

Așadar sâmbătă, 26 martie 2016, soprana Rodica Vica ne face bucuria de a veni pe scena UNTEATRU din str. Sfinții Apostoli 44 din București, pentru o seară de operă. Pentru peisajul teatrului independent – o premieră, pentru publicul bucureștean – o ocazie rară. A nu se rata!

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 10:48

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”

Celebrul musical „Familia Addams”, creat de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior din București, va avea două reprezentații la Palatul Național...

Întâlnire pe scenă cu ”Familia Addams”
Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 10:19

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”

Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului şi Institutul Cultural Român din...

Arta Ouălor Încondeiate în România la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”
Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Biblioteca Metropolitană Bucureşti, organizează sâmbătă, 21 martie 2026, începând cu ora 11:00, la...

Ziua Mondială a Poeziei, celebrată la Biblioteca Metropolitană Bucureşti
„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București
Timp Liber miercuri, 18 martie 2026, 07:53

„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București

Cele mai premiate pisici ale României intră în competiție cu campioni veniți din toată Europa, la Salonul Felin Internațional SofistiCAT....

„Oscarurile lumii feline” se decernează în acest weekend la București
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 21:51

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 19 – 21 martie

Producători din 17 judeţe vor fi prezenţi  la un nou târg de produse tradiţionale. Acesta va fi organizat în curtea Ministerului Agriculturii,...

Târg de produse tradiţionale, în curtea Ministerului Agriculturii, în perioada 19 – 21 martie
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 20:37

Lansare de carte: „Bucureștii în 1906” , vineri, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București

Muzeul Municipiului București anunță lansarea volumului ”Bucureștii în 1906”, semnat de Frédéric Damé, în traducere din limba...

Lansare de carte: „Bucureștii în 1906” , vineri, la Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 20:07

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu (I.C. Brătianu nr. 2) găzduiește, în perioada 19 – 25 martie 2026, expoziția...

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Timp Liber marți, 17 martie 2026, 19:31

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6

ADPDU Sector 6 a anunțat că lucrările de la noul loc de joacă din Grozăvești sunt aproape gata. E vorba despre părculețul de pe Splaiul...

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6