Ascultă Radio București FM Live

Grevă de avertisment, vineri, pe Aeroportul Otopeni

Grevă de avertisment, vineri, pe Aeroportul Otopeni
Foto: Foto: newsair.ro

Articol de Marga Tudor, 20 ianuarie 2016, 17:46

Protestul va avea loc între orele 13 – 15 și este organizat de Sindicatul Liber de Handling Aeronautic. Președintele acestuia, Alexandru Cristian Cioc spune că revendicările se referă la salariile angajaților, la programul de muncă prost organizat și la asigurarea transportului între aeroport și domiciliu. El a mai spus că sindicatul pe care îl conduce “nu dorește greva, dar nici nu poate accepta rezolvarea revendicărilor prin propunerea care ni s-a făcut, de reducere a salariilor”.

Reprezentantul Sindicatului a explicat că, în mod normal, programul ar trebui să fie de 12 ore de muncă intercalate cu 24 sau 48 de ore de pauză, însă acesta nu se mai respectă din cauza dimensionării defectuoase.  Iniţial, compania a avut aproape 900 de angajaţi, însă în prezent mai sunt aproximativ 700, care trebuie să asigure acelaşi volum de muncă.

Printre activitățile prestate de angajații din handling se numără procesarea mărfurilor, curatenia avioanelor și degivrarea acestora. “Nu poți să încarci tone de bagaje, la -18, -20 de grade, și apoi să faci și degivrare”, subliniază liderul sindical.

În prezent au loc negocieri, însa, dacă acestea nu vor avea succes, vineri va fi declanșata greva de avertisment.

Greva angajaților care asigură transportul pasagerilor, va duce la întârzieri pentru majoritatea zborurilor de pe aeroportul Otopeni.

 

 

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:13

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 anunță că în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, seniorii și copiii au parte,...

Activități gratuite în centrele sociale din Sectorul 2
interzis pe net nu funcționează - cu Anca Velicu
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 10:00

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția

Discutăm despre reguli negociate, responsabilitate și cum poate fi construit un echilibru sănătos între viața online și cea offline, cu Anca...

Educația digitală a copiilor. De ce explicația funcționează mai bine decât interdicția
România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:12

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie

România se alătură declaraţiei Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a...

România se alătură declaraţiei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertăţii de navigaţie
Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 08:11

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!

Două românce s-au calificat în turul al treilea la Miami Open, turneu dotat cu premii de peste 9 milioane de dolari. Sorana Cîrstea (35 WTA) a...

Două românce, în turul al treilea la Miami Open!
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 07:57

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”

În ediția de colecție de vineri, 20 martie 2026, a emisiunii De10xRomânia, realizată de Răzvan Petre, invitat a fost artistul și omul de...

De10xRomânia: Aurelian Temișan, despre concertul „Unplugged – Eu fără filtre”: „Las muzica să vorbească. Oamenii vor înțelege”
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 22:59

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale

Peste 40 de experţi, alături de parteneri naţionali şi internaţionali, s-au întâlnit săptămâna aceasta, la Bucureşti, în cadrul Grupului...

Rogobete: În orice sistem de sănătate funcţional, paliaţia şi îngrijirile la domiciliu nu sunt opţionale
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:26

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%

Prețurile la pâine, produse de panificație, lactate și mezeluri ar putea înregistra scumpiri de până la 8-10% în perioada următoare,...

Pâinea, lactatele şi mezelurile s-ar putea scumpi cu până la 10%
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:16

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală

Patru linii de transport public vor fi suspendate, iar alte patru vor circula pe trasee modificate, potrivit Asociației de Dezvoltare...

Patru linii de transport public vor fi suspendate de sâmbătă, în Capitală