Evoluționismul o teorie infirmată

Articol de Stefania Grigore, 13 august 2015, 12:52

Cred, cu adevărat, ca “Evolutionismul”, atât de mult trâmbițat de către “oamenii de știință” drept teoria perfectă, care ar explica apariția vieții pe Pământ, sub toate formele ei, de la amiba proteus la vertebrate și de la primate la oameni, se dovedește pe zi ce trece un mod simplist de a explica Lumea.

Nu mă voi referi la lipsa unor explicații științifice pentru apariția mersului biped și, mai important, a conștiinței de sine, căci susținătorii “Evolutionnismului” se străduiesc să ne bage în cap explicații simpliste. Chipurile, maimuțoiul s-ar fi ridicat le picioarele dinapoi, pentru a culege nu știu ce fruct, o banană, spre exemplu, și așa ar fi rămas, adică biped. Și după ce ar fi cules banana respectivă, dintr-o dată, l-ar fi strafulgerat o idee și ar fi gândit:”eu”. Și astfel ar fi apărut conștiința de sine, adică abilitatea maimuțoiului de a se deosebi pe sine de mediul înconjurător și de alți maimuțoi asemănători.

Desigur, aceste explicații simpliste nu țin cont de modificările morfo-fiziologice pe care ar fi trebuit să le sufere maimuțoiul respectiv pentru a trece de la poziția patrupeda la cea bipeda, spre exemplu necesitatea de a avea mușchii fesieri si cei extensori ai spatelui mult mai dezvoltați, pentru a putea susține poziția bipeda. Nu țin cont nici de faptul că nu poți explica ceva atât de complex precum conștiința de sine printr-o întâmplare.

Dar nu la aceste probleme, de altfel fundamentale, față de care “Evolutionismul” nu a reușit să găsească răspunsuri mă voi referi, ci la un aspect mult mai simplu de constatat empiric: degradarea progresivă a speciei, din punct de vedere intelectual.

Teoretic, progresul tehnologic și accesul aproape neîngrădit și în timp real la informație, adus de dezvoltarea tehnologiei informației, ar fi trebuit să genereze o dezvoltare fără precedent a intelectului uman. Conform teoriei evoluționiste care spune că stimulul creează funcția iar exercițiul funcției duce la dezvoltarea organului necesar îndeplinirii acestei funcții.

În locul acestei dezvoltări fără precedent a intelectului uman, ceea ce poate constata orice persoană educată este un declin generational al intelectului uman. Dacă stai de vorbă cu o persoană din generația care a depășit 60 de ani, constați că poți schimba opinii despre cărți citite, despre filme, muzică, despre istoria mai nouă sau mai veche a unor zone geografice mai apropiate sau mai îndepărtate, despre sport, in sensul său larg, nu doar despre fotbal, deprea artă, de la teatru, la pictură sau sculptură.

Dacă vei coborât limita de vârsta cu aproximativ 10 ani, vei constata că principalul subiect de discuție va rămâne politica, internă și chiar externă. La acesta se adaugă obiectul de activitate profesională al persoanei respective. Mai persistă, in cadrul acestei generații, referințe privitoare la cultura generală, la anumite aspecte ale literaturii sau artei, apropiate persoanei respective, dar fără deschiderea amplă pe care o întâlnești în cazul generației “peste 60”.

Coborând cu încă aproximativ 10 ani vârsta grupului de referință, dispar apropae total acele trimiteri la cultura generală, iar principalul subiect de discuție rămâne cel legat de profesia persoanei în cauză. La care se adaugă, desigur, așa-zisele mondenități, în fapt abjectii legate de viața personală a anumitor personaje aflate în centrul atenției intr-un moment sau altul. De asemenea, ei sunt mult mai violenți, la nivel psihologic, fiind înclinați să creadă că stăpânesc adevărul absolut și dovedindu-se absolut neinteresati de alte aspecte sau puncte de vedere.

Următorul palier de vârsta nu face decât să reașeze ierarhia celor două preocupări de dinainte, în favoarea “mondenitatilor”. Această formulă de “spălare a creierului” se dovedește foarte eficientă, oamenii fiind interesați mai mult de serialele pe care le urmăresc la televiziune sau de “vedetele” pe care le idolatrizează decât de ceea ce se întâmplă în lumea reală, de înțelegerea faptelor, de tot felul, și a consecințelor acestora. Se adaugă adictia de computer, de jocurile on line și de “rețelele de socializare”, metode foarte eficiente de manipulare a individului și de izolare, de fapt, a acestuia. El nu mai este capabil să comunice și să relaționeze normal cu alți oameni, ceea ce îl face un subiect foarte maleabil pentru manipularea în direcția dorită de către rețeaua respectivă.

Mai jos, din punct de vedere generational, nu am îndrăznit să cobor cu această analiză. Dar ea demonstrează clar o alienare a intelectului uman, poate chiar invers proporțională cu accesul la informație. Deci, iată dovada clară că nu stimulul creează funcția și nici nu duce la dezvoltarea organului ce îndeplinește acea funcție. Este nevoie de mult mai mult decât atât! Despre ce este vorba, despre grația divină ..?

Autor: Mircea Apostolescu