Ascultă Radio București FM Live

Violonistul Liviu Prunaru cântă Paganini pe vioara Stradivarius, la Sala Radio!

Violonistul Liviu Prunaru cântă Paganini pe vioara Stradivarius, la Sala Radio!

Articol de Sabina Lapadatescu, 2 martie 2015, 14:43

LIVIU PRUNARU_foto Virgil OprinaViolonistul Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam, artistul care se bucură de dreptul de folosinţă asupra uneia dintre viorile de patrimoniu universal – Stradivarius „Pachoud” din 1694 – revine la Bucureşti, pe scena Sălii Radio!
Vineri, 6 martie (19.00), îl veţi aplauda pe artistul român alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni români ai momentului: TIBERIU SOARE.

La început de primăvară, Orchestra Naţională Radio împreună cu Tiberiu Soare şi Liviu Prunaru vă dăruiesc, prin programul propus, trei mărţişoare muzicale „unul şi unul”! Seara se va deschide cu VERDI, prin celebra sa uvertură la opera „Forţa destinului” (La Forza del Destino), lucrarea fiind parte a marelui repertoriu simfonic romantic italian.

Liviu Prunaru va interpreta apoi unul dintre concertele compozitorului italian NICCOLÒ PAGANINI – Concertul nr. 2 în si minor pentru vioară şi orchestră, lucrare ce stârneşte în continuare fascinaţia publicului prin virtuozitatea tehnică pe care o cere tuturor violoniştilor ce o abordează. Popularitatea acestui concert este datorată finalului, prin Campanella, joc de clopoţei ce solicită solistului o măiestrie aparte a tehnicii arcușului, asemenea unui „foc de artificii” muzical.

În partea a doua a serii veţi asculta şi una dintre simfoniile lui BEETHOVEN : Simfonia a VI-a – Pastorala, o mărturie a compozitorului despre dragostea sa pentru natură, marcată de lungi plimbări rurale. Fiecare dintre cele cinci secţiuni ale simfoniei are un subiect legat de sentimentele pe care natura i le provoca artistului: prima parte defineşte însăşi ideea de natură, de pastoral, urmează o mişcare lentă, o evocare poetică a momentului de linişte petrecut la marginea unui pârâu. Călătoria imaginară continuă printr-o “veselă întrunire a ţăranilor”, înainte de final intervine imaginea unei violente furtuni de vară, izbucnite pe neaşteptate, iar finalul sugerează o stare de pace, în care natura se uneşte cu credinţa.

Liviu Prunaru, câştigător a numeroase competiţii muzicale de mare valoare, şi-a construit o bogată carieră internaţională: apariţii solistice alături de orchestre renumite ca Royal Philharmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena, Orchestra Mayo din Buenos Aires, Orchestra de cameră din Indianapolis.

Fie ca solist concertist, fie în recitaluri, Liviu Prunaru cântă frecvent în toate marile oraşe ale lumii şi este invitat în cadrul unor festivaluri prestigioase, ca cele din Bruxelles, Buenos Aires, Wallonie, Flandra, Evian, Atena şi Salzburg. În fiecare toamnă a ultimilor trei ani, artistul a fost aplaudat în multe oraşe ale ţării în cadrul turneului naţional « Duelul viorilor », susţinut alături de violonistul Gabriel Croitoru şi de pianistul Horia Mihail. Paralel cu activitatea artistică, Liviu Prunaru este implicat activ în domeniul pedagogic, fiind un valoros profesor de vioară al Academiei Menuhin.

Începând din anul 2012, Tiberiu Soare este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, înregistrând alături Tiberiu Soarede aceste ansambluri numeroase succese atât pe scena Sălii Radio, cât şi în cadrul evenimentelor în aer liber sau a turneelor internaţionale. În septembrie 2010, Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra (London Philharmonic Orchestra), alături de celebra soprană Angela Gheorghiu.

Printre recentele sale succese internaţionale se numără şi concertul dirijat în mai 2013, eveniment desfăşurat cu participarea Angelei Gheorghiu şi a tenorului Teodor Ilincăi la Royal Festival Hall din Londra, alături de Orchestra Filarmonică Regală (Royal Philharmonic Orchestra). Tiberiu Soare a dirijat în toamna anului 2013 trei concerte în străinătate, alături de soprana Angela Gheorghiu: Praga (Sala Smetana), Munchen (Filarmonica din Munchen) şi Paris (Opera Royal – Palatul Versailles). La finalul lunii iulie 2014, a fost de asemenea aplaudat în Germania, unde a dirijat Hof Symphoniker Orchester într-o gală de operă al cărei principal invitat a fost Angela Gheorghiu. Evenimentul a avut loc la Regensburg (Bavaria, Germania), în cadrul unui festival anual – Schlossfestspiele (Festivalul de la Castel).

În noiembrie 2014, a dirijat trei concerte, alături de Angela Gheorghiu, în legendare săli de concert din Europa: Théâtre des Champs-Elysées – Paris, Musikverein Graz – Austria, Sala Concertgebouw – Amsterdam. În seara de 31 decembrie s-a aflat din nou la pupitrul unei orchestre europene – Orchestra Simfonică Saarbrücken – într-un nou concert de gală alături de cunoscuta soprană Angela Gheorghiu la Baden-Baden (Festspielhaus) – Germania.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio-Romania marți, 20 octombrie 2026, 20:05

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
Radio-Romania vineri, 16 octombrie 2026, 13:35

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe

Societatea Română de Radiodifuziune a fost premiată în cadrul Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe, desfășurat la...

Premiu pentru Radio România din partea Forumului drepturilor de autor și al drepturilor conexe
VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Radio-Romania vineri, 2 octombrie 2026, 12:47

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu

În ediția de colecție De10xRomânia, de vineri, 2 octombrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Aurelian Temișan. Artistul a vorbit despre...

VIDEO| Aurelian Temișan, în De10xRomânia: “N-am pierdut răsăritul”, un nou turneu
Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania joi, 24 septembrie 2026, 16:45

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală

Via Transilvanica devine, în următorii trei ani, un spațiu de cercetare, creație și documentare culturală. Proiectul Terra Memoriae, derulat...

Terra Memoriae: Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală
Radio-Romania marți, 16 iunie 2026, 15:50

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează astăzi, 16 iunie, 36 de ani de la înființare, instituția fiind creată în 1990, la doar...

Agenția de presă RADOR Radio România aniversează 36 de ani de activitate
Radio-Romania luni, 11 mai 2026, 17:26

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM

Acesta este cel de-al patrulea mandat consecutiv al lui Dan Șanta ca vicepreședinte al organizației, o recunoaștere a implicării constante și a...

Dan Șanta, reales vicepreședinte al COPEAM
Radio-Romania marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Radio-Romania marți, 7 aprilie 2026, 10:59

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare

În Joia Mare, 9 aprilie, de la ora 19:00, Orchestra Națională Radio, dirijată de Radu Popa, propune la Sala Radio o seară dedicată în...

Mozart la Sala Radio, în Joia Mare