Dilema europeana

Articol de , 24 octombrie 2014, 19:58

de Rasvan Roceanu

Desi a trecut neobservata printre discursurile si declaratiile atator somitati politice si economice, cea mai de bun simt interventie de la summit-ul UE pentru Europa de Sud-Est organizat de The Economist la Bucuresti mi s-a parut aceea a unui o participant care a intrebat, din sala: “Cand se vorbeste despre impozite si taxe europeanul este liberal. Daca vine vorba de protectia sociala, acelasi european este socialist. Ce credeti, modelul socio-economic european este un avantaj, sau o povara in conditiile crizei actuale?”

Nu intereseaza cui i-a fost adresata intrebarea, oricum a ramas fara raspuns. Pentru ca nu exista raspuns.

“Politically correct” este sa spui ca prioritatea oricarui guvern este si trebuie sa fie cresterea nivelului de trai si protectia sociala a cetatenilor. La noi este este scris si in Constitutie.

La fel de “politically correct” este sa spui ca prioritatile pentru iesirea din criza actuala sunt incurajarea investitiilor, liberalizarea pietei muncii, scaderea impozitelor si taieri masive de cheltuieli de la buget.

Doua liste de prioritati care se bat cap in cap.

Sa fim cinstiti: europeanul – in primul rand cel occidental, dar si cel estic – s-a obisnuit sa aiba asigurate un nivel de bunastare, de educatie si de asistenta sanitara publica mult peste ceea ce se gaseste in China, India si chiar in America, unde ideea de salariu minim pe economie nu exista, dar acelasi european se uita cu invidie la ritmurile de crestere a PIB-ului din China, India si chiar la cel din SUA.

Problema este si mai complicata in tarile foste comuniste, in care oamenii au fost obisnuiti sa primeasca automat locuri de munca si locuinte de la stat, sa fie tratati pe gratis in cele mai bune spitale disponibile – atatatea cate erau – si de cei mai buni medici disponibili- atatia cati erau. Pretul economic cu care se asigurau toate aceste lucruri nu conta, sau nu se vorbea despre el. L-am constientizat de-abia dupa 1989.

In Romania, apartamentele date de stat a facut ca peste 95% din locatari sa se gaseasca in situatia privilegiata de a fi proprietarii locuintelor, fara nicio ipoteca. Record mondial absolut. Asta nu ne impiedica sa ne dorim sa traim in Germania, unde doar 25% din ocupantii locuintelor se bucura de acest privilegiu. Am fi pregatiti sa renuntam la proprietate in schimbul cresterii salariului? Bineinteles ca nu.

Daca i s-ar spune acum unui roman, sau polonez, sau bulgar ca pentru un control neurologic, sau cardiologic, sau oncologic trebuie sa astepte pe lista cateva luni, asa cum se intampla in Marea Britanie, s-ar revolta.

Deja am inceput se ne revoltam cand aflam la televizor ca un copil ar putea fi vindecat, dar parintii nu au bani suficienti de tratament iar statul nu poate acoperi costurile. Tarile a caror PIB/ locuitor actual il invidiem, au suportat multe zeci de ani ani asemenea situatii, iar in cele mai bogate dintre ele – oricat de greu ne vine noua sa credem – asemenea lucruri se intampla foarte des si acum.

Economistii sunt unanimi: ca sa redemareze economia UE, europenii vor trebui sa re-accepte sacrificiile, privatiunile si chiar saracia (nu este clar cat timp), pentru ca abia apoi sa regasim drumul spre bogatie (nu este clar peste cat timp).

Ramane de vazut cine va accepta dubla relativitate.