Ascultă Radio București FM Live

Un profesor francez a primit premiul NOBEL pentru economie

Un profesor francez a primit premiul NOBEL pentru economie

Articol de , 13 octombrie 2014, 16:13

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2014 a fost atribuit profesorului francez Jean Tirole, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel.

Jean Tirole este unul dintre cei mai influenţi economişti din lume, lucrările sale vizând mai multe domenii.

Cele mai importante studii ale sale explică modul în care trebuie înţelese şi reglementate industriile în care operează doar câteva companii puternice.

Multe industrii sunt dominate de un număr mic de companii importante sau doar de una singură, care deţine monopolul pe o anumită piaţă.

În lipsa unor reglementări, aceste pieţe pot provoca efecte sociale nedorite, cum ar fi preţuri mai mari decât cele justificate de costuri sau companii neproductive care supravieţuiesc prin blocarea intrării pe piaţă a unor noi competitori.

De la jumătatea anilor 1980 şi până în prezent, Tirole a cercetat astfel de eşecuri ale pieţei.

Analizele lui despre companiile cu putere mare pe o anume piaţă furnizează o teorie unitară care se bazează pe întrebări legate de politicile de stat, şi anume: cum ar trebui guvernele să gestioneze fuziunile dintre companiile mari şi cum ar trebui autorităţile centrale să reglementeze monopolurile.

Înainte de Tirole, cercetătorii şi autorităţile au căutat principii generale după care se conduc toate industriile.

Tirole, în schimb, a dovedit din punct de vedere teoretic faptul că anumite reguli dau rezultate bune doar în anumite condiţii.

De exemplu, menţinerea unui anumit plafon al preţurilor ar putea determina companiile puternice să scadă costurile, ceea ce reprezintă un lucru benefic pentru societate.

Totuşi, această plafonare a preţurilor permite companiei să obţină profituri excesive, ceea ce este negativ pentru societate.

Cooperarea pentru stabilirea unor preţeuri pe o anumită piaţă este, de obicei, dăunătoare, dar cooperarea pentru acordarea patentelor poate avea efecte pozitive pentru toţi actorii dintr-o industrie.

În acelaşi sens, fuziunea unei companii cu furnizorul său poate încuraja inovaţia, dar, în acelaşi timp, poate avea consecinţe negative în ceea ce priveşte competiţia.

Astfel, reglementarea unei industrii trebuie să fie atent adaptată specificului fiecărei pieţe în parte.

Tirole a scris mai multe cărţi şi articole în care a prezentat un cadru general ce trebuie urmat pentru a implementa astfel de politici adaptate.

De asemenea, în articolele sale, cercetătorul francez a aplicat aceste politici în domenii diverse, cum ar fi telecomunicaţiile şi sectorul bancar.

Urmând aceste îndrumări prezentate de Tirole, guvernele pot să încurajeze companiile mari să devină mai productive şi, în acelaşi timp, să evite ca acestea să afecteze competitorii şi clienţii.

Jean Tirole s-a născut în 1953, în Troyes, Franţa, iar în 1981 şi-a luat doctoratul în cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts, Statele Unite.

În prezent, Tirole este director al Institutului de Economie Industrială în cadrul Universităţii din Toulouse.

Este prima oară din 2009 până în prezent când premiul Nobel pentru economie se acordă unei singure persoane.

Anul trecut, distincţia a fost acordată profesorilor americani Eugene F. Fama, Lars Peter Hansen (Universitatea din Chicago) şi Robert J. Shiller (Universitatea Yale), pentru contribuţii importante la mai buna înţelegere a variaţiilor preţurilor activelor pe pieţe.

Premiul Nobel pentru economie se acordă anual începând din 1968.

Câştigătorii premiului Nobel sunt recompensaţi cu suma de 8 milioane coroane suedeze (echivalentul a 1,2 milioane dolari americani), o medalie din aur şi o diplomă, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Stockholm în 10 decembrie.

 

Carla’s Dreams, în De10xRomânia: „Mai e” și concerte simfonice în această toamnă
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 12:02

Carla’s Dreams, în De10xRomânia: „Mai e” și concerte simfonice în această toamnă

Carla’s Dreams a fost invitatul lui Răzvan Petre în ediția de colecție De10xRomânia, difuzată vineri, 16 octombrie 2026. Artistul a vorbit...

Carla’s Dreams, în De10xRomânia: „Mai e” și concerte simfonice în această toamnă
Sondaj: Oboseala și suprasolicitarea afectează frecvent peste jumătate dintre angajați 
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 10:53

Sondaj: Oboseala și suprasolicitarea afectează frecvent peste jumătate dintre angajați 

Volumul de muncă, incertitudinea economică și presiunea financiară se numără printre principalele surse de consum al energiei, în timp ce...

Sondaj: Oboseala și suprasolicitarea afectează frecvent peste jumătate dintre angajați 
Incep probele pentru furnizarea caldurii
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:38

Incep probele pentru furnizarea caldurii

Termoenergetica incepe probele la cald in vederea noului sezon de incalzire. Probele se vor desfasura progresiv, in principal pe timpul noptii, cand...

Incep probele pentru furnizarea caldurii
Ninge pe Transfagarasan
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 09:16

Ninge pe Transfagarasan

Ninge abundent in aceasta dimineata pe Transfăgărășan. Echipele Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Brasov intervin cu utilaje de...

Ninge pe Transfagarasan
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 08:26

Programul etapei a douăsprezecea din Superligă

Vineri, 16 octombrie 18:00 Oțelul vs Csikszereda 21:00 Dinamo vs FC Botoşani Sâmbătă, 17 octombrie 17:15 Petrolul vs Sepsi 21:30 Rapid vs...

Programul etapei a douăsprezecea din Superligă
Actualitate vineri, 16 octombrie 2026, 06:53

Vreme rece

Vremea se mentine rece in Capitala. Cerul va fi temporar noros si trecator va ploua slab. Vantul va sufla slab pana la moderat iar temperatura maxima...

Vreme rece
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 22:14

Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare, prin licitație

Palatul Telefoanelor din București este scos la vânzare. Proprietatea este situată pe Calea Victoriei nr. 35, în Sectorul 1, și are o...

Palatul Telefoanelor din București, scos la vânzare, prin licitație
Actualitate joi, 15 octombrie 2026, 21:50

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, în Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor

Echipa pe care o propun premierul desemnat Luca Niculescu este alcătuită din miniștri desemnați de Partidul Social Democrat, care au decis să...

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi, în Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor