Ascultă Radio București FM Live

Zeci de taximetriști, amendați de Poliția Rutieră în urma unor controale efectuate în zona aeroporturilor internaționale

Zeci de taximetriști, amendați de Poliția Rutieră în urma unor controale efectuate în zona aeroporturilor internaționale

Articol de , 28 august 2014, 17:24

Peste 160 de autoturisme au fost controlate de polițiști și peste 45 de amenzi contravenționale în valoare de 8.070 de lei au fost aplicate de oamenii legii în numai două ore în urma unei acțiuni de desfășurate în zona a cinci aeroporturi internaționale, pentru verificarea legalității transportului în regim de taxi.

Potrivit IGPR, polițiștii au verificat taximetriștii din zona aeroporturilor Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Bacău și Iași.

Astfel, au fost controlate 167 de autoturisme, s-a constatat o infracțiune de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, oamenii legii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.070 de lei.

Dintre acestea, 41 au fost pentru abateri prevăzute de ordonanța privind circulația pe drumurile publice și trei pentru încălcarea prevederilor legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Ca măsură complementară, polițiștii au retras șapte certificate de înmatriculare.

La activități au participat polițiști de la rutieră și de la transporturi, sprijiniți de specialiști de la RAR și jandarmi.

 

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:21

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!

Update: Alerta aeriană a fost extinsă și pentru județul Suceava. Ministerul Apărării Naționale a anunțat că un mesaj RO-ALERT a fost...

Mesaje RO-ALERT în mai multe județe din nordul României!
Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 17:00

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!

La Vârful Omu, stratul de zăpadă ar putea depăși 50 de centimetri, iar ninsoarea, vântul și ceața fac deplasarea pe munte periculoasă....

Salvamont Prahova: toate traseele montane de altitudine sunt închise!
Vremea se menține mohorâtă în București
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:50

Vremea se menține mohorâtă în București

Vremea va fi închisă și mai ales spre seară va ploua (cantități de apă în jurul a 1 l/mp). Vântul va sufla moderat cu intensificări...

Vremea se menține mohorâtă în București
Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare