Ascultă Radio București FM Live

Targ de Sf. Ilie la Muzeul Satului

Targ de Sf. Ilie la Muzeul Satului

Articol de , 15 iulie 2014, 18:38

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 19-20 iulie 2014, la Iarmaroc de Sfântul Ilie.

Evenimentul propune vizitatorilor o incursiune în atmosfera târgurilor şi iarmaroacelor de altădată, ce aveau rol de comunicare, negoţ şi creativitate, fiind organizate mai ales în preajma unor sărbători creştine.

În ziua de Sfântul Ilie sau Sântilie, ciobanii coborau din munţi şi se încingeau petreceri, în cadrul acestora băieţii dăruind fetelor furci de tors şi mere, luându-le promisiuni de căsătorie până la Sfântul Dumitru, data la care, oficial, coborau cu oile în sat.

În aceste două zile, la Muzeul Satului tradiţiile sunt valorificate printr-un program atractiv ce cuprinde demonstraţii meşteşugăreşti, gastronomie tradiţională specifică perioadei, produse bio, produse de cosmetică bio, momente muzical-coregrafice şi târg de meşteri.

Program târg:

Sâmbătă şi Duminică, 9.00 – 19.00

Program artistic:

Sâmbătă – 13.00 – 15.00 – Ateliere de creaţie cu participare gratuită

Duminică, 12.00 – 17.00

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 17:19

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love, un show imersiv de 10 minute care reuneşte unele...

MINA – Museum of Immersive New Art prezintă începând cu 13 februarie The Art of Love
Terapii prin dans și sănătatea mintală. cu Cristina Lilienfeld
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:50

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire

 Mind Moving: de la intervenții în spitale la instalație performativă Intervenții în spitale de psihiatrie Instalația „Mind Moving”...

Terapii prin dans și sănătatea mintală. Terapiile expresiv-creative în îngrijire
Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:39

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri, că au mai fost identificate 18 persoane care au comis fapte antisociale la meciul de fotbal FC Rapid...

Jandarmeria Bucureşti: Alţi 18 ultraşi identificaţi că au luat parte la incidentele de la meciul Rapid – Petrolul
Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:34

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană

Primăria Sectorului 1 a anuntat că va lucra alături de administraţia altor oraşe europene pentru a dezvolta şi adapta soluţii concrete de...

Primăria Sectorului 1 anunţă că va lucra alături de administraţia altor oraşe pentru a dezvolta soluţii de mobilitate urbană
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:28

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a convenit cu reprezentanţii companiei Otokar ca peste 95% dintre cele 115 autobuze indisponibile să...

Ciucu a discutat cu reprezentanţii Otokar: 115 autobuze – indisponibilizate; ar urma să redevină funcţionale în două luni
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:23

Fotbal: FC Rapid, sancţionat cu 95.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, cu suma totală de aproximativ 95.000 de lei clubul FC Rapid...

Fotbal: FC Rapid, sancţionat cu 95.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:06

Biblioteca Metropolitană Bucureşti marchează Ziua Naţională a Lecturii prin evenimente dedicate comunităţii

Biblioteca Metropolitană Bucureşti sărbătoreşte Ziua Naţională a Lecturii (15 februarie) printr-un program de evenimente organizate la Sediul...

Biblioteca Metropolitană Bucureşti marchează Ziua Naţională a Lecturii prin evenimente dedicate comunităţii
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:01

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu,  a anunțat intenția Municipalității  de a demola “Millennium Business Center”,...

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?