Ascultă Radio București FM Live

Irlanda, pe primul loc în topul celor mai bune state. Ce poziţie ocupă ţara noastră

Irlanda, pe primul loc în topul celor mai bune state. Ce poziţie ocupă ţara noastră

Articol de , 24 iunie 2014, 17:32

Irlanda se află pe primul loc în topul celor mai bune ţări din lume, prin prisma contribuţiilor aduse umanităţii şi planetei, realizat pe baza unor indici transmişi de ONU, Banca Mondială şi alte organizaţii internaţionale.

Potrivit independent.co.uk, pentru alcătuirea acestei prime ediţii a topului, denumit “Good Country Index”, ţările lumii au fost departajate în funcţie de 35 de indici diferiţi, transmişi de instituţiile citate.

Printre criteriile principale avute în vedere pentru alcătuirea topului general s-au aflat factori precum “Ştiinţă şi tehnologie”, “Cultură”, “Pacea internaţională şi securitate”, “Ordinea mondială”, “Planetă şi climă”, “Prosperitate şi egalitate” şi “Sănătate şi bunăstare”.

Primul loc în topul general este ocupat de Irlanda, iar podiumul este completat de Finlanda şi Elveţia.

Topul 10 este completat de Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Danemarca şi Belgia.

România ocupă locul al 65-lea.

Ţările afectate de război, precum Irak, Vietnam şi Libia, ocupă ultimele trei poziţii în acest clasament.

Deşi Irlanda se află pe primul loc, Europa de Nord este considerată regiunea cu cea mai consistentă contribuţie colectivă adusă umanităţii şi planetei, depăşind de departe alte zone din lume.

Statele Unite se află pe locul al 21-lea în topul general, iar experţii consideră că această ţară a fost “trasă în jos” de scorurile slabe înregistrate la criteriul “Pacea internaţională şi securitate”.

În afara ţărilor din Europa de Vest şi a celor vorbitoare de limbă engleză, Costa Rica ocupă cea mai înaltă poziţie, ocupând locul al 22-lea, iar Chile se află pe locul al 24-lea.

Kenya a fost desemnată cea mai bună naţiune africană, întrucât a avut cea mai consistentă constribuţie la bunăstarea planetei din grupul ţărilor de pe acest continent, ocupând în indexul general locul al 26-lea, fiind de altfel singura ţară africană ce a reuşit să pătrundă în top 30.

Experţii au remarcat, de asemenea, faptul că nouă ţări din Top 10 se află în Europa Occidentală, ceea ce face ca aceasta să fie considerată “cea mai bună” parte a lumii.

Indexul a fost realizat sub coordonarea consultantului politic Simon Anholt. Acesta consideră că topul va schimba felul în care ţările vor face de acum înainte afaceri între ele, întrucât statele vor fi încurajate să se gândească mai mult la impactul global al acţiunilor lor şi mai puţin la interesul propriu.

David Popovici lansează o nouă campanie de donații pentru copiii vulnerabili: „Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur”
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 17:45

David Popovici lansează o nouă campanie de donații pentru copiii vulnerabili: „Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur”

Inițiativa vine după o vizită recentă a sportivului, care a petrecut câteva ore alături de copii. Aceștia au gătit și au luat masa...

David Popovici lansează o nouă campanie de donații pentru copiii vulnerabili: „Niciun copil nu ar trebui să se simtă singur”
Vremea devine răcoroasă în București
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 17:16

Vremea devine răcoroasă în București

Marți, valorile de temperatură vor marca o scădere față de ziua precedentă și se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi...

Vremea devine răcoroasă în București
Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi, de luna viitoare!
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 17:07

Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi, de luna viitoare!

Metrorex a propus majorarea tarifelor la metrou cu aproximativ 40%, începând cu 1 mai 2026, conform unui proiect publicat de Ministerul...

Călătoria cu metroul s-ar putea scumpi, de luna viitoare!
Cum alegi produsele de Paște - cu Sorin Mierlea
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 16:44

Cum alegi produsele de Paște. Siguranța mesei de sărbători începe la raft

Discutăm despre cum alegem în siguranță produsele de sărbători și ce trebuie să verificăm înainte să le punem în coș, cu Sorin Mierlea...

Cum alegi produsele de Paște. Siguranța mesei de sărbători începe la raft
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 16:26

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Nu sunt elemente noi în evoluţia stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu

Reprezentanţii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au transmis că nu există elemente noi în evoluţia stării de sănătate a...

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: Nu sunt elemente noi în evoluţia stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 16:24

Studiu naţional: 70% dintre medicii rezidenţi iau în calcul plecarea din ţară

70% dintre medicii rezidenţi iau în calcul plecarea din ţară, în lipsa unor oportunităţi profesionale clare, arată studiul naţional...

Studiu naţional: 70% dintre medicii rezidenţi iau în calcul plecarea din ţară
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 15:58

VIDEO| Frumusețea, între promisiuni și realitate

Mediul online, in principal rețelele sociale abundă în oferte de produse-miracol și proceduri care să șteargă ani și riduri, să topească...

VIDEO| Frumusețea, între promisiuni și realitate
Actualitate luni, 6 aprilie 2026, 15:44

Accident pe DN 5, la Jilava: o persoană rănită, trafic restricționat

Un accident rutier a avut loc pe DN 5, în localitatea Jilava, fiind implicate două autoturisme, potrivit informațiilor transmise de Centrul...

Accident pe DN 5, la Jilava: o persoană rănită, trafic restricționat