Ascultă Radio București FM Live

Dunărea, peste cotele de inundaţii la şapte staţii

Dunărea, peste cotele de inundaţii la şapte staţii

Articol de , 21 mai 2014, 12:37

Dunărea are miercuri, la intrarea în ţară, un debit de 13.100 mc/s şi se situează peste cotele de inundaţie la staţiile Gruia, Calafat, Bechet, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea şi Giurgiu.

Potrivit Administraţiei Naţionale “Apele Române”, la staţia hidrometrică Gruia, cota de inundaţie este depăşită cu patru centimetri, la Calafat cu 82 centimetri, la Bechet cu 84 centimetri, la Corabia cu 53 centimetri, la Turnu Măgurele cu 74 centimetri, la Zimnicea cu 55 centimetri şi la Giurgiu cu cinci centimetri.

Digurile de pe sectorul Gruia-Giurgiu au intrat în faza II de apărare (aferentă depăşirii cotei de inundaţie, respectiv codului portocaliu de inundaţii), apa fiind la jumătatea digului, iar în aval de Giurgiu sunt în faza I (aferentă depăşirii cotei de atenţie, respectiv codului galben de inundaţii).

ANAR a precizat că debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară, prognozat de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, va fi atins în intervalul 22-24 mai şi va ajunge la o valoare de până la 13.500 mc/s.

Pe sectoarele neîndiguite, apele mari ale Dunării pot inunda zonele joase, inundabile, cum sunt terenuri agricole (Ciuperceni) şi zone portuare.

Hidrologii au actualizat, miercuri, de la ora 06.00, avertizarea hidrologică şi au extins codul portocaliu pe sectorul Dunării din aval de Porţile de Fier până la Călăraşi (sector îndiguit aval Gruia), aferent judeţelor Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi.

Începând de vineri, ora 06.00, codul portocaliu pe Dunăre va fi extins şi pentru sectorul din aval de Călăraşi până la Brăila, aferent judeţelor Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila şi Tulcea.

De asemenea, Dunărea este sub avertizare cod galben în aval de Brăila (judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi şi Tulcea ) şi în aval de Călăraşi – Brăila (judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Brăila şi Tulcea).

Avertizarea hidrologică este în vigoare până în 30 mai, la ora 18.00. Momentul de producere al fenomenelor prognozate, pe sectorul românesc al Dunării, va fi influenţat semnificativ şi de modul de exploatare al SHEN Porţile de Fier, au precizat hidrologii.

Comparativ cu anul 2006, când debitul Dunării la intrarea în ţară a fost de aproape 16.000 mc/s şi au fost evacuaţi, în urma cedării digurilor, peste 16.000 de oameni, nivelurile Dunării din această perioadă vor fi sub acele valori cu cel puţin 0,5 m – 1 m.

Chiar dacă debitele Dunării vor fi cu mult diminuate faţă de anul 2006, din cauza perioadei foarte mari când Dunărea va înregistra debite crescute, există riscul de cedare mecanică a liniilor de apărare (prin sufozie). Mai exact, este prognozat ca tranzitarea viiturii de pe Dunăre să dureze cel puţin o lună de zile, iar presiunea apei asupra digurilor va fi constantă, timp de câteva săptămâni, potrivit ANAR.

Începând din 15 mai, de la emiterea primelor avertizări şi prognoze, ANAR monitorizează debitele din două în două ore, fiind instituită starea de alertă maximă.

Pe tot sectorul îndiguit al Dunării, echipele Apelor Române supraveghează infiltraţiile şi grifoanele care pot apărea. Liniile de apărare, în special în zonele critice – Bentu, Borcea, Islaz – au fost consolidate prin lucrări de protecţie a malurilor cu material geotextil şi fascine, cu hidrobaraje, precum şi cu saci de nisip.

În zona de confluenţă a râului Olt cu fluviul Dunărea, la Islaz, unde Dunărea intră pe lungimea cursului de apă al Oltului, s-au montat hidrobaraje pe o lungime de 450 m şi s-a mai realizat un dig de pământ şi din saci de nisip, cu o înălţime de circa 1 m şi pe o lungime de 600 m.

De asemenea, pe malul drept al braţului Borcea în zona Bentu, la kilometrul 34, echipele ANAR au consolidat linia de apărare pe o lungime de 160 de metri, petnru a preveni eroziunea activă.

Peste 1.500 de oameni de la Apele Române, echipaţi cu utilaje şi materiale de intervenţie, se află pe teren de mai bine de o săptămână şi patrulează pe tot sectorul îndiguit. Dacă situaţia o va impune, aceste efective pot fi suplimentate, a precizat ANAR.

Viitura pe Dunăre urmează să ajungă la Porţile de Fier în aproximativ 30 de ore, când se va atinge şi vârful debitului la intrarea în ţară, a spus marţi, la Mehedinţi, vicepremierul Liviu Dragnea, susţinut că debitele vor fi controlate, astfel încât “nu se pune problema evacuării vreunei localităţi”.

Potrivit reprezentanţilor Apelor Române, viitura care se aşteaptă pe Dunăre din Serbia, cel mai târziu în 22 mai, va fi urmată de o alta care vine din Austria şi Ungaria, fapt ce creează o presiune de lungă durată pe malurile fluviului.

Deversoarele de la Barajul Porţile de Fier I au fost pornite în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru ca debitul să fie reglat pe fluviu, astfel încât să nu se creeze probleme nici în Serbia, în zona Belgrad, şi nici în aval.

Etichete:
Restricții temporare de circulație, pe DN1!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 19:10

Restricții temporare de circulație, pe DN1!

Începând de astăzi, pe DN1, între km 10+200 și km 10+500, în zona Aleea Privighetorilor (Academia de Poliție și Liceul Francez Anna de...

Restricții temporare de circulație, pe DN1!
Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase continuă în Sectorul 6
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 18:59

Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase continuă în Sectorul 6

Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase continuă, săptămâna aceasta, în Sectorul 6. Containerele sunt amplasate astfel:...

Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase continuă în Sectorul 6
Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Bucureștii Noi!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 18:22

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Bucureștii Noi!

Marți, 10 noiembrie, și miercuri, 11 noiembrie, Biroul Mobil al Cetățeanului se oprește în Bucureștii Noi, lângă Parcul Bazilescu, în zona...

Biroul Mobil al Cetățeanului ajunge în Bucureștii Noi!
Vreme închisă în Capitală!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 18:00

Vreme închisă în Capitală!

În această noapte, în București, cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab (cantități de apă în jurul a 1 l/mp), anunță...

Vreme închisă în Capitală!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 17:52

Discuții cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre situația de securitate la Marea Neagră!

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit, astăzi, la București. Aceasta a fost întâmpinată de președintele Nicușor Dan, la...

Discuții cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre situația de securitate la Marea Neagră!
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:32

Prima foaie de parcurs pentru prevenirea violenţei împotriva copiilor

Prima Foaie de parcurs naţională a României pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copiilor a fost prezentată astăzi, în cadrul...

Prima foaie de parcurs pentru prevenirea violenţei împotriva copiilor
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:16

Drepturile consumatorilor. Cum ne protejăm de fraude și oferte înșelătoare?

Black Friday este una dintre cele mai aglomerate perioade pentru comerțul online. Reducerile sunt promovate peste tot, iar ofertele care par...

Drepturile consumatorilor. Cum ne protejăm de fraude și oferte înșelătoare?
Actualitate luni, 9 noiembrie 2026, 16:00

Academia Junilor Bucătari organizează cea de-a zecea ediție a Campionatului Național, la Voluntari

Cea de-a zecea ediție a Campionatului Național „Academia Junilor Bucătari” va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Cantina Școlii Gimnaziale...

Academia Junilor Bucătari organizează cea de-a zecea ediție a Campionatului Național, la Voluntari