Ascultă Radio București FM Live

PROGNOZA METEO până pe 16 martie. Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a ţării

Articol de DSRNetworkAdmin, 3 martie 2014, 13:53

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 3 – 16 martie, pentru toate regiunile din ţară.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Valorile termice vor continua să se situeze şi în prima jumătate a lunii martie peste cele climatologic normale. Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 11…14 grade.

Abaterea termică pozitivă va fi chiar şi mai evidentă în privinţa valorilor minime nocturne, care se vor încadra în medie în ecartul 3…5 grade.

O uşoară scădere de temperatură este posibilă în perioada 11…13 martie, dar valorile se vor situa în limite apropiate de normalul datei.

Ploi locale, slabe şi moderate cantitativ, se vor semnala în special în prima săptămână, cu o probabilitate mai mare în perioada 3 – 6 martie.

CRIŞANA

Regimul termic se va menţine în tot intervalul celor două săptămâni peste ce ar fi normal în prima jumătate a lunii martie, chiar dacă vor fi uşoare variaţii de temperatură.

Astfel, media temperaturilor maxime va fi de 11…14 grade.

În privinţa minimelor, sunt de aşteptat în continuare abateri pozitive semnificative faţă de mediile climatologice ale perioadei, în orele dimineţilor urmând a se înregistra în medie între 2 şi 5 grade, posibil valori mai scăzute în intervalul 11 – 14 martie.

Ploi locale, slabe cantitativ, vor fi în primele zile ale intervalului, între 3 şi 6 martie, iar probabilitatea va creşte din nou după data de 11 martie.

TRANSILVANIA

Regimul temperaturii aerului va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale specifice, astfel că ziua vor fi în medie 6…11 grade.

În privinţa temperaturilor minime, în prima săptămână, la nivelul întregii regiuni, vor fi în medie 1…3 grade, reprezentând valori mult mai ridicate decât cele specifice perioadei.

În cea de-a doua săptămână, scăderea de temperatură estimată va determina un regim termic apropiat de cel normal, cu o medie a valorilor nocturne de -2…0 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în primele zile, între 3 şi 6 martie, dar acestea se vor semnala local şi vor fi în general slabe.

MARAMUREŞ

În cea mai mare parte a intervalului de prognoză, dar în special în prima săptămână, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale la început de martie, astfel că media maximelor va fi de 9…13 grade.

Abaterea pozitivă a temperaturilor minime va fi semnificativă în perioada 3 – 9 martie, când vor fi valori medii de 2…3 grade.

Uşoara scădere de temperatură estimată pentru intervalul 10 – 15 martie va conduce la înregistrarea unor valori nocturne mai apropiate de cele climatologic normale, respectiv o medie în jurul a 0 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 4 şi 6 martie şi în jurul datei de 13 martie, dar vor fi ploi locale, slabe cantitativ.

MOLDOVA

Intervalul de prognoză va debuta cu temperaturi diurne apropiate de cele specifice datei calendaristice, în medie de 4…6 grade, apoi ecartul mediu al valorilor maxime, respectiv 8 la 12 grade, va fi în general peste cel normal în prima jumătate a lunii martie.

În privinţa regimului valorilor nocturne, acesta se va menţine peste cel climatologic normal, cu precădere în prima săptămână, astfel că, la nivelul întregii regiuni, media minimelor va fi între 1 şi 4 grade.

Probabilitatea pentru ploi, slabe şi moderate, va fi mai mare în primele zile ale intervalului de referinţă, respectiv în perioada 3 – 7 martie.

DOBROGEA

Pe tot parcursul intervalului de prognoză atât temperaturile diurne, dar mai ales cele nocturne vor caracteriza o vreme caldă pentru prima jumătate a lunii martie.

Mediile temperaturilor maxime vor oscila uşor între 8 şi 12 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra îndeosebi în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 5 grade până spre sfârşitul primei săptămâni de prognoză, pentru ca mai apoi să marcheze o scădere uşoară, de aproximativ 2 grade, iar până la sfârşitul intervalului vor fi relativ constante.

Până în jurul datei de 8 martie, local şi temporar va ploua, în general slab cantitativ. În cea de-a doua săptâmână de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi mai scăzută.

MUNTENIA

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi în general mai ridicat decât cel specific acestei perioade, mai ales în ceea ce priveşte temperaturile nocturne.

Astfel, după ce în primele două zile media maximelor va fi de aproximativ 8 grade, începând din data de 5 martie şi până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză aceasta se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Minimele termice se vor situa, în medie, între 2 şi 4 grade, cu cele mai ridicate valori în prima săptămână de prognoză.

Până în jurul datei de 7 martie, pe arii relativ extinse se vor semnala ploi, izolat mai însemnate cantitativ.

Începând cu data de 8 martie probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai scăzută, acestea fiind posibile trecător şi pe spaţii destul de mici.

OLTENIA

În medie, valorile termice diurne vor marca o creştere după primele două zile de prognoză şi se vor situa până la sfârşitul intervalului în jurul valorii de 12 grade.

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, mediile temperaturilor minime vor fi mai ridicate decât mediile multianuale specifice acestei perioade, dar mai ales în prima săptămână, când acestea vor fi de aproximativ 4 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor, temporar moderate cantitativ şi pe arii extinse, se va menţine ridicată în prima săptămână de prognoză. Ulterior, ploile îşi vor face apariţia sporadic şi vor slabe cantitativ.

LA MUNTE

Pe tot parcursul intervalului de prognoză, atât regimul termic mediu diurn cât şi cel nocturn nu vor avea variaţii semnificative.

Astfel, mediile temperaturilor maxime vor fi de 2…4 grade, iar ale celor minime de -5… -2 grade.

Până în jurul datei de 8 martie, pe arii extinse se vor semnala precipitaţii, temporar moderate cantitativ, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Apoi, până la sfârşitul intervalului de prognoză, pe arii restrânse vor mai fi precipitaţii slabe şi trecătoare.

Kate, Prinţesa de Wales, anunţă că face chimioterapie pentru cancer
Arhiva site vineri, 22 martie 2024, 21:35

Kate, Prinţesa de Wales, anunţă că face chimioterapie pentru cancer

Kate, Prinţesa de Wales, a declarat vineri că urmează chimioterapie preventivă, după ce testele efectuate în urma unei intervenţii...

Kate, Prinţesa de Wales, anunţă că face chimioterapie pentru cancer
Incendiu la o vila in Izvorani, strada Jandarmeriei
Arhiva site sâmbătă, 31 octombrie 2020, 17:02

Incendiu la o vila in Izvorani, strada Jandarmeriei

Incendiu la o vila P+1 in Izvorani, str. Jandarmeriei. Suprafata pe care se manifesta incendiul este de aproximativ 1000 mp. Au fost alertate in...

Incendiu la o vila in Izvorani, strada Jandarmeriei
Politica economica pe 2016, ce spun ministrii
Arhiva site miercuri, 2 decembrie 2015, 18:47

Politica economica pe 2016, ce spun ministrii

Proiectul de buget pe anul 2016 pare sa fie deja structurat si a fost trimis de premierul Dacian Ciolos partidelor parlamentare spre analiza. Dar...

Politica economica pe 2016, ce spun ministrii
Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare
Arhiva site joi, 26 noiembrie 2015, 18:43

Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare

Legea votata de Parlament privind creditele ipotecare, supranumita si “legea darii in plata” a provocat o veritabila furtuna in randul...

Bancherii ameninta cu blocarea pietei imobiliare
Arhiva site miercuri, 1 iulie 2015, 20:39

Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum

Miniştrii de finanţe din statele zonei euro au hotărât în această seară, în cadrul unei teleconferinţe, să continue negocierile cu guvernul...

Membrii Eurogrup amână orice discuţie cu Grecia până după referendum
Arhiva site luni, 2 iunie 2014, 09:46

Un microbuz în care se aflau patru pasageri a luat foc pe DN1, în zona localităţii Ciolpani

Microbuzul a luat foc pe DN 1, pe sensul spre Bucureşti, incidentul fiind anunţat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 07.30 Pompierii au...

Un microbuz în care se aflau patru pasageri a luat foc pe DN1, în zona localităţii Ciolpani
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 15:35

10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4

Evenimentul marchează împlinirea a 10 ani de activitate susţinută, în sprijinul sănătăţii consumatorilor, desfăşurată de Autoritatea...

10 ani de activitate ai ANSVSA, celebraţi în Piaţa Progresul din Sectorul 4
Arhiva site joi, 29 mai 2014, 15:22

Noua Piaţă Covasna, inaugurată de Cristian Popescu-Piedone

Piaţa Covasna a fost inaugurată în Sectorul 4 al Capitalei, joi, după ce a fost reabilitată şi modernizată. Situata intre Bulevardul Alexandru...

Noua Piaţă Covasna, inaugurată de Cristian Popescu-Piedone