Bucureştenii vor intra de mâine în posesia cardurilor de sănătate. Distribuirea se va face prin intermediul Poștei Române, direct către...
Datoria României pentru tratamentele românilor în ţări europene, în perioada 2007 - 31 august 2014, este de circa 212 milioane euro, fiind...
Distribuţia cardului naţional de sănătate - care va fi utilizat de la prima vizită la medic - începe vineri, după şapte ani de amânări, la...
Rosul unghiilor este un obicei des întâlnit la milioane de oameni din întreaga lume. Deşi este privit ca un gest inofensiv medicii psihologi...
Angajații Institutului Cantacuzino au organizat luni dimineață un protest spontan, fiind nemulțumiți de faptul că nu și-au mai primit...
Salariile cadrelor medicale cu venituri modeste vor crește de anul acesta. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu a anunțat că este vorba...
Temperaturile fluctuează foarte mult de la o zi la alta, iar, în aceste condiţii, tot mai mulţi suntem "loviţi" de răceli. Iată câteva...
Oamenii se confruntă cu multe opţiuni în ceea ce priveşte stilul de viaţă, însă care sunt alegerile corecte? Iată câteva sfaturi de la...
Potrivit unui sondaj recent, românii merg mai des la doctor. Numai medicii de familie au dat peste 55 de milioane de consultatii, care au fost...
Peste jumătate din populaţia României are probleme cu greutatea. Datele Eurostat arată că o treime dintre români sunt suprapoderali, iar un...
Serviciile medicale vor fi validate şi decontate, începând din 2015, doar în baza cardului naţional de sănătate, a declarat preşedintele...
Dacă vă doriţi o sănătate de fier şi o viaţă lungă, atunci ar trebui să vă faceţi un obicei din a dărui. "Acest studiu reprezintă o...
Românii sunt mai atenţi la sănătatea lor, 76% din populaţie a mers cel puţin o dată la medic în ultimul an, în creştere cu 10 puncte faţă...
Muzica şi pictura sunt adevărate arme de luptă cu bătrâneţea, susţin oamenii de ştiinţă care au început să acorde o mai mare atenţie...
Băuturile energizante pot cauza hipertensiune şi să declanşeze o serie de maladii cardiace potenţial fatale, afirmă autorii unui studiu...
Gălbenuşurile au un conţinut ridicat de colesterol, însă un studiu realizat recent arată că un consum regulat de ouă nu influenţează deloc...
Compartimentul de Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) va distribui în toate spitalele din România chestionare ce privesc...
Tot mai mulți tineri sunt afectați de boli considerate ale vârstei a treia. Este vorba de atac vascular şi de infarct miocardic, afecțiuni...
In sezonul cald, romanii consuma inghetata zilnic. Atentie insa la inghetata de cacao şi cea de ciocolată. Acest desert racoritor are intre 2...
Epidemia de Ebola trebuie considerată o "urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", a afirmat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii...
Autorităţile sanitare americane au ridicat, miercuri, alerta sanitară la nivelul 1, cel mai mare, pentru a răspunde mai eficient epidemiei Ebola,...
Evitati surprizele neplacute din concediu, sau, aflati cum sa le faceti fata, cu ajutorul invitatei "Intalnirilor Capitale" de astazi. Vine pe 98,3...
Cum iti poti da seama daca organismul este fericit, cu mincarea pe care i-o dai ? Exista cel putin 7 semne, care indica o alimentatie deficitara. Le...
Becurile economice fluorescente sunt periculoase și afectează sănătatea populației ! Un studiu realizat de cercetătorii din New York arată...
Gălbenuşurile au un conţinut ridicat de colesterol, însă un studiu realizat recent arată că un consum regulat de ouă nu influenţează deloc...
Să te gândeşti la mâncare înainte de a te aşeza la masă te poate ajuta să pierzi în greutate, potrivit specialiştilor în...
Situația din maternități și secțiile de terapie intensivă neonatală din spitale a devenit critică și pune în pericol viețile a sute de...
Chiar daca nu v-ati gandit la asta pana acum, Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov va asteapta la Zilele portilor deschise pana duminica, 27...
Ceaiul verde a fost descoperit de catre chinezi cu peste patru mii de ani in urma si a fost utilizat inca din acea vreme gratie capacitatilor sale...
Astazi, iti aduc o delicatesa : salata de dovlecei cruzi. Se prepara usor si este minunata, pentru cei care vor sa incerce gusturi si retete noi....
Acum gasim atat de multe, incat devine extrem de greu sa rezisti ispitelor alimentare.Pestele ramane insa una din cele mai bune...
Din ce in ce mai multe tinere se confrunta cu celulita.Chiar si copii au din pacate aceasta problema cauzata de alimentatie. Cum o prevenim? in...
Persoanele care iau micul-dejun în fiecare dimineaţă prezintă un risc mai mic de maladii cardiace în comparaţie cu persoanele care aleg să...
“E vacanta, lasa copilul sa manince tot ce-i place !” – este o capcana, ascunsa in spatele unei bune intentii: rasfatului oferit, micutului...
Porumb, fiert ! Porumb copt ! Cine mai doreste, cine mai pofteste ? Astazi, la ora 13.30, in rubrica Tipsuri pentru o viata sanatoasa, vorbim si...
Numãrul tinerilor afectati de boli neurologice, precum scleroza multiplã sau boala Parkinson, a crescut îngrijorãtor în ultimii 20 de ani, atrag...
Pepenii sint aliatii nostri, in curele de slabire si in mentinerea siluetei. Daca le cunoastem si le respectam secretele. Astazi, la "Tipsuri...
Berea cu arome de fructe este de fapt un cocteil de calorii, E-uri, îndulcitori şi doar in proportie de 2 la mie aromă naturală. În primul...
Cu ce ne rasfatam in weekend, daca plecam la mare sau la munte, daca mergem pe o terasa ori la o petrecere ? Merita sa stricam o dieta, din cauza...
Astazi, la Tipsuri pentru o viata sanatoasa, aflam ce alimente ne racoresc organismul, in timpul verii. Nu, nu este vorba despre inghetata ! In topul...
Pacientii care suferã de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, leucemia, anumite deficiente endocrine si neurologice degenerative vor...
Astazi, la Tipsuri pentru o viata sanatoasa, povestim despre obiceiuri alimentare de sezon, care ne pot aduce kilograme in plus, in timpul verii....
Zahărul nu are efecte negative doar asupra siluetei ci şi asupra sănătăţii, de aceea multţi cercetători îl numesc ,,moartea albă”. Iată...
Cafeaua este una dintre cele mai indragite si consumate bauturi. Atentie insa, atunci cand alegeti modalitatea de preparare. Specialiştii...
La o lună de la inaugurarea sa, serviciul gratuit de salinoterapie a înregistrat un număr de 70 de beneficiari. Destinat cu precădere...
Efectele benefice pe care fructele de vară le au asupra stării de sănătate, alături de avantajele nutriţionale unice ale acestora, sunt...
Societatea modernă favorizează excesul alimentar, alimente "neprietenoase" precum pâinea albă, cârnaţii şi mezelurile, dar şi mâncărurile...
La fiecare 8 minute, un roman sufera un accident vascular cerebral. Accidentul vascular cerebral reprezinta dealtfel prima cauza de...