Monica Niculescu, a doua româncă după Irina Begu rămasă pe tabloul de simplu, va încerca să ajungă şi ea în turul trei. Jucătoarea din...
Jucătoarea de tenis Monica Niculescu s-a calificat în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după...
Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul trei WTA, va avea un meci uşor în primul tur la turneul de la Wimbledon cu slovaca Jana...
Astăzi se dă startul celui de-al treilea Grand Slam al anului, la care România are nouă reprezentanţi. Irina Begu şi Alexandra Dulgheru...
Canadianca în vârstă de 21 de ani, fost număr 5 mondial, ar putea juca la turneul BRD Bucharest Open. Fără îndoială, fanii tenisului din...
În primul meci pe iarbă din acest sezon, Irina Begu a pierdut dramatic în primul tur al turneului de la Birmingham în faţa cehoaicei Daniela...
La doar câteva zile de când au fost scoase la vânzare în online, abonamentele la BRD Bucharest Open 2015 au fost epuizate. Iubitorii tenisului...
Monica Niculescu a fost învinsă de croata Ana Konjuh, în finala turneului de la Nottingham. Partida s-a încheiat cu scorul 6-1, 4-6,...
Simona Halep este principala favorită a turneului de la Birmingham, care începe astăzi. Românca este calificată direct în turul al doilea. Ea...
Jucătoarea croată Ana Konjuh, locul 87 WTA, s-a calificat în finala turneului de la Nottingham. Konjuh a învins-o în semifinale, cu scorul de...
Românca a învins-o pe principala favorită, poloneza Agnieszka Radwanska, în trei seturi, cu 5-7, 6-4, 6-0. În ultimul act al competiției,...
Simona Halep este principala favorită a turneului de la Birmingham, care începe mâine. Românca este calificată direct în turul al...
Monica Niculescu va juca astăzi cu Agnieszka Radwanska, în semifinalele Turneului de tenis de la Nottingham. Meciul este programat pentru ora...
Romanca va juca cu poloneza Agnieszka Radwanska, in jurul orei 14.00 Niculescu şi Radwanska s-au întâlnit o singură dată, în 2009, la Linz,...
Romanca a învins-o cu 6-2, 2-6, 6-2, pe Johanna Konta din Marea Britanie. În faza următoare, ea va juca împotriva favoritei principale a...
Copil il va intalni de la ora 16.30 pe luxemburghezul Gilles Muller. Tenismenul nostru a reusit sa-l invinga in sferturi pe spaniolul Guillermo...
Monica Niculescu confirmă forma bună în care se află şi în Anglia, după ce săptămâna trecută a câştigat turneul pe zgură de la...
Monica Niculescu a început pregătirea pentru Wimbledon şi participă la primul său turneu pe iarbă, cel de la Nottingham. Niculescu...
Monica Niculescu, cap de serie numărul 2 şi locul 67 WTA, s-a impus în finala turneul ITF de la Marsilia (Franţa), dotat cu premii în valoare...
Monica Niculescu cap de serie numărul 2 şi locul 67 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Marsilia, dotat cu premii...
Monica Niculescu a debutat cu o victorie la turneului ITF de la Marsilia dotat cu premii totale de 100.000 de dolari. Ea a învins-o în două seturi...
Sorana Cârstea, de exemplu, va începe săptămâna viitoare pe un loc dezastruos în ierarhie. Jucătoarea care în august 2013 era pe locul 21...
Ca să rămână în Top 3 mondial, Simona Halep trebuie să recupereze punctele pierdute la Roland Garros. Pentru acest lucru trebuie să joace...
Ziua de azi de la Roland Garros a fost una cu plusuri, dar şi cu multe minusuri pentru tenisul românesc. Din păcate jocul Simonei Halep este...
Prima reprezentantă a României care va juca la simplu, la Roland Garros este Alexandra Dulgheru, care o întâlnește de la ora 14:00, pe Alize...
Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru au început în acelaţi timp provocarea Roland Garros. Rezultatele nu au fost bune, însă, în cazul...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare...
Tenisul feminin din România are resurse nebănuite. Junioarele care se antrenează cot la cot cu fetele noastre din prima sută mondială au...
Simona Halep, a treia favorită, o va întâlni în runda inaugurală a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, pe rusoaica...
Irina Begu o va întâlni astăzi, în turul al doilea al turneului de la Madrid, pe nemţoaica Andrea Petkovic. Meciul va avea loc de la ora...
Monica Niculescu şi Andreea Mitu vor juca în calificări la turneul WTA de la Madrid. Niculescu (61 WTA) o va înfrunta în primul tur pe...
Românca a fost învinsă de Danka Kovinic (Muntenegru), cu 6-2, 2-6, 6-4. Niculescu (27 ani), aflată pe locul 61 în lume, a cedat după două...
Simona Halep se menţine pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA). Românca este devansată în...
Monica Niculescu a fost învinsã de belgianca Kirsten Flipkens cu 6-7, 6-1, 6-4 în optimile de finalã ale turneului WTA de la Katowice (Polonia),...
Monica Niculescu locul 62 WTA a decis să nu participe la meciul de baraj cu Canada din Fed Cup din cauza unei accidentări la picior. Cu toate...
Decizia Simonei Halep de a nu participa la întâlnirea cu Canada din Fed Cup a stârnit în presă dar şi în societatea românească reacţii pro...
Românca și rusoaica Alexandra Panova s-au oprit în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de la Miami. Cele două jucatoare au fost...
Perechea Monica Niculescu-Alexandra Panova au reuşit aseară după un meci strâns să se califice în sferturile de finală ale turneului de dublu...
Monica Niculescu şi Alexandra Panova au un meci greu în manșa secundă a probei de dublu la Miami. Ele întâlnesc perechea Su-Wei Hsieh/ Flavia...
Monica Niculescu părăseşte turneul de simplu de la Miami cu capul sus. Deşi scorul a fost unul sever,6-3,6-1 Monica a jucat aproape de la egal...
Monica Niculescu joacă în compania Serenei Williams, în turul doi, în al treilea meci de pe terenul central, în sesiunea programată începând...
Monica Niculescu a învins-o in această seară, în primul tur al turneului de la Miami, pe reprezentanta gazdelor, Shelby Rogers, locul 86 in...
Monica Niculescu a impresionat, dar a pierdut meciul vedetă de pe terenul central al complexului californian de la Indian Wells cu Serenei Williams....
Simona Halep și-a aflat adversara din turul doi, la Indian Wells. Românca o va întâlni pe Daria Gavrilova, cea care a învins-o pe Silvia...
Simona Halep nu se retrage de la Indian Wells! Au existat bănuieli că sportiva s-ar retrage după ce aceasta a aflat că vărul său s-a...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe 4 în clasamentul mondial WTA dat publicităţii luni, din cauza faptului că...
La sfirsitul meciului decisiv de dublu din Fed Cup cu Spania, Monica Niculescu declarase ca a sosit timpul sa faca echipa cu Irina Begu si in...
După ce a reușit să câștige meciul decisiv de dublu din Fed Cup alături de Irina Begu, grație căruia echipa României s-a calificat la...