Biletele de tren cumpărate online nu trebuie tipărite obligatoriu, astfel că pot fi cumpărate și de cei care nu au o imprimantă la...
UPDATE 10:20 CFR Călători informează că, datorită ameliorării condiţiilor meteo, circulaţia trenurilor care traversează zonele aflate ieri...
Un număr de 12 trenuri nu vor pleca din stații iar pasagerii care aveau bilete sau abonamente vor primi, la cerere, contravaloarea călătoriilor...
În perioada cuprinsă între 19 decembrie 2014 şi 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu...
CFR Călători informează că, începând cu data de 14 decembrie, va intra în vigoare Noul Plan de Mers al Trenurilor 2014-2015, care va fi...
Termenul de la care călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, în baza unui regulament al...
Călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, în baza unui regulament al Uniunii Europene,...
Noul Mers al Trenurilor intra in vigoare pe 14 decembrie. Acesta prevede mai multe trenuri Regio si curse spre cele mai căutate staţiuni de...
Vineri sunt programate 2 intaniri ora 18 Concordia Chiajna - Gaz Metan Medias Ora 20.30 CSMS Iasi - Pandurii TG Jiu Sambata ora 15,30 ...
CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă nu vor mai fi Cenuşăreasa Ministerului Transporturilor, a declarat, astazi, ministrul Transporturilor, Ioan...
Peste o mie de călători care călătoreau fără bilet în trenurile Regio și InterRegio au fost amendați, în perioada 2 octombrie - 20...
Actiune inopinata in aceasta dimineata pe ruta feroviara Fierbinti- Bucuresti Nord ! Politistii de la transporturi si reprezentantii CFR au facut...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4 va deveni ora 3. Astfel, ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din...
Plata cu cardul la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj va fi oprită temporar, de miercuri, pentru instalarea unor noi echipamente,...
Zeci de calatori au fost depistati fara bilet in aceata dimineata in trenurile naveta de pe rutele Pitesti- Bucuresti si Targoviste-...
Un mort şi doi răniţi într-un accident produs intre un tren de pasageri si un tir. In jurul orei 16, trenul InterRegio 1753 ce se deplasa pe...
CFR Călători a onorat, în perioada ianuarie - iulie 2014, comenzi pentru 16 trenuri-charter, informează compania intr-un comunicat. Potrivit...
In acest weekend vor circula mai multe trenuri catre litoral si principalele destinaţii de pelerinaj. Numarul garniturilor va fi suplimentate in...
La oferta Bilet de Weekend, din Bucureşti Nord spre şi dinspre Litoral tariful este de 19,9 lei cu trenurile Regio sau 37,7 lei cu trenurile...
CFR anunta ca din cauza inundatiilor e posibil să apară modificări sau perturbări în circulaţia trenurilor. Pasagerii sunt sfatuiti sa ceara...
CFR Călători informează că este posibil să apară modificări sau perturbări în circulaţia trenurilor, din cauza avertizării cod galben de...
Conditiile calatoriei cu trenul sunt departe de a satisface cerintele calatorilor. Cu toate acestea, pe langa CFR exista si companii private care...
Bucurestenii vor putea pleca in vacanta pe litoral cu patru trenuri Interregio, capabile sa atinga o viteza de 160 km pe ora pe ora. Garniturile...
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost lovit de tren, joi, pe Şoseaua Industriilor din Sectorul 3 al Capitalei, acesta fiind transportat la...
Cinci trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulaţie de Rusalii, pe rutele Cluj Napoca - Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu Severin...
În perioada mini-vacanței de 1 Mai, 14 trenuri InterRegio și Regio vor circula suplimentar pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor...
Feroviarii au oprit lucrul in aceasta dimineaţă, iar circulatia trenurilor a fost blocata timp de doua ore. Greva a avut loc în urma eşuării...
Feroviarii au oprit lucrul in aceasta dimineaţă, iar circulatia trenurilor a fost blocata timp de doua ore. Greva a avut loc în urma...
CFR Călători a anunţat că, în urma protestului spontan declanşat miercuri de membrii unor organizaţii sindicale feroviare, trenurile care nu...
Feroviarii au oprit lucrul miercuri şi timp de două ore circulaţia pe calea ferată este blocată, iar trenurile de călători staţionează,...
Noul contract colectiv de muncă (CCM) de la CFR Călători prevede o creştere salarială, în medie, cu 4% şi nu are incluse concedieri colective...
Desi ploua puternic, un vagon de calatori a luat foc. Foto: Vicentiu...
Un număr de 17 trenuri Regio şi InterRegio vor circula suplimentar începând de joi până pe 5 mai, cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi 1 Mai,...
Peste 30 de angajaţi CFR, un poliţist de la transporturi feroviare şi un jandarm sunt suspectaţi că au furat combustibil din cisternele...
Federaţia Sindicală Mişcare Comercial amemninţă cu proteste din cauză că nu reuşeşte să ajungă la o înţelegere privind semnarea...
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora...
CFR Călători acordă reduceri de 50% la preţul biletelor pentru trenurile InterCity pentru doamne şi domnişoare în data de 8 martie,...
Peste 400 de persoane au fost amendate de poliţiştii de la Transporturi în ultimele două zile pentru că au călătorit cu trenul fără a avea...
Autostrada Bucureşti - Constanţa (A2), pe care circulaţia a fost întreruptă temporar din cauza zăpezii, a fost redeschisă duminică, cu...
Traficul rutier este intrerupt sambata din cauza zapezii pe tronsoane din A2 si pe 10 tronsoane de drumuri nationale din judetele Constanta, Tulcea,...
Linia de cale ferată Bucureşti Sud - Olteniţa, gestionată de Transferoviar Grup, este închisă joi, din cauza zăpezii, 234 de trenuri sunt...
Un număr de 167 de trenuri sunt anulate din cauza condițiilor meteo nefavorabile, iar pe opt linii ferate circulația este restricționată, în...
Traficul feroviar este deschis, marţi, pe toate magistralele, dar pe zece linii sunt restricţii de circulaţie, iar 105 trenuri sunt anulate,...
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a introdus limitări de viteză de 50km/h pe tronsoanele București - Ploiești și București - Fetești...
Zăpada şi viscolul afectează şi activitatea trenurilor şi a avioanelor. Mai multe trenuri au fost anulate, iar avioanele decoalează cu...
CFR Călători va suplimenta echipele de intervenţie, va asigura personalul necesar pentru deszăpezire şi pregăteşte locomotive Diesel de...
Pasagerii care vor călători, în perioada 1 februarie - 15 martie, cu Trenurile Zăpezii, vor beneficia de reduceri tarifare la biletele spre și...