Au fost finalizate lucrările de lărgire la 4 benzi, câte 2 pe sens, a Șoselei Berceni. Cu această ocazie, pe tot traseul, au fost realizate la...
Academia Română va organiza, miercuri (15 ianuarie), sesiunea festivă "Sincroniile europene ale culturii române", dedicată Zilei Culturii...
Actorul George Piștereanu, cunoscut pentru rolurile din filmele „Eu când vreau să fluier, fluier” sau „Vlad”, va fi invitatul lui Răzvan...
Statele Unite au susţinut miercuri la ONU că uciderea generalului iranian Qassem Soleimani, săptămâna trecută, a fost un act de legitimă...
Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unui bărbat care, la data de 8 ianuarie a.c., a plecat de la domiciliul din sectorul 6...
Pivotul Crina Pintea (CSM Bucureşti) şi portarul Mihai Popescu (St. Raphael Var) au fost desemnaţi cei mai buni handbalişti români ai anului...
Atât în Orient, cât și în Occident, oamenii meditau cu cel puțin 2500 de ani în urmă. Cu toate acestea, practica meditației a rămas mult...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă cumpărătorilor să fie foarte atenţi la preţuri în perioada...
Locuitorii Sectorului 1 îşi pot reînnoi, începând de joi, 09 ianuarie 2020, contractele de închiriere a locurilor de parcare de reşedinţă....
Anul 2019 a fost al doilea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice şi a încheiat cel mai călduros deceniu din această...
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea îl invită pe ministrul Mediului, Costel Alexe la o întâlnire pe tema combaterii poluării. Firea...
Indiciile ne sunt oferite de „o gumă de mestecat neolitică”. Oamenii de ştiinţă au reuşit să descifreze codul genetic şi să obţină...
Extrasul de plan cadastral poate fi obţinut online de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgenţă, începând de...
Băuturile acidulate afectează cel mai mult dantura, distrugând smalţul dinţilor din cauza acidităţii şi a conţinutului ridicat de zahăr,...
Un studiu al Universităţii John Hopkins relevă faptul că adulţii care au avut un câine atunci când erau copii au un risc redus cu 25% să...
Potrivit şefului diplomaţiei ucrainene Vadim Pristaiko, persoanele decedate în accident sunt 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni (doi...
Ampla actiune a politiei rutiere in cursul noptii trecute. Peste 50 de politisti ai brigazii rutiere au participat la mai multe filtre in capitala...
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a avertizat că fumul provocat de incendiile care afectează Australia ar putea face înconjurul lumii...
Bărbat accidentat mortal pe o trecere de pietoni din Bucureşti Un bărbat a murit marţi, în Bucureşti, după ce a fost accidentat pe o trecere...
Anul acesta, doar 20 de mii de doze de vaccin anti-HPV vor ajunge la medicii de familie. Dozele vor ajunge la fetele pentru care părinții au cerut...
Cei 14 militari români aflaţi în misiune în Irak au fost deja relocati intr-o alta baza NATO. Decizia vine în contextul tensiunilor din...
Pentru prima dată în ultimii 16 ani, hotelierii de la Bâlea Lac nu mai construiesc, în această iarnă, singurul hotel de gheaţă din munţii...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, TAROM şi Fundaţia Culturală 'Bartoc' au organizat un eveniment aniversar dedicat împlinirii a 50 de...
Primăria Sectorului 2 vine în sprijinul locuitorilor săi şi preia gratuit brazii naturali, după trecerea sărbătorilor de iarnă. Pe...
Pentru a scăpa de stresul pe care îl acumulăm zilnic, specialiştii ne recomandă să găsim un hobby care să ne ajută să ne deconectăm. Un...
O suprafaţă din material plastic care se curăţă singură şi poate ţine la distanţă toate formele de germeni a fost creată de oamenii de...
O relație echilibrată între doi adulți aduce creștere și are la bază încredere și susținere. Acest echilibru presupune deschidere și...
Fumul provenit de la giganticele incendii care fac ravagii în Australia a ajuns în Chile și Argentina, după ce a parcurs peste 12.000 km deasupra...
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică ”Structura anului școlar 2020-2021". Potrivit propunerilor ministerului anul școlar 2020 -...
Creştinii ortodocşi şi greco catolici îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament. Aproape...
Municipalitatea reacționează după declarațiile ministrului Mediului în cazul poluării aerului din București. Într-un comunicat, primarul...
Începând de astăzi, suedezul Tomas Ryde nu mai este antrenorul echipei României. Anunțul a fost făcut de Alexandru Dedu, preşedintele FR...
În ultimii doi ani, valorile aerului în Capitală au fost depășite constant. În 2018 au fost 70 de zile în care valorile au fost depășite cu...
Eroare umană și peste 10 obligații încălcate. Sunt primele concluzii ale anchetei de la spitalul Floreasca. Vorbim despre incidentul în care...
Ca urmare a prognozei meteorologice, care anunță ninsori în București, Primăria Capitalei, în calitate de coordonator al operațiunilor de...
Poliţiştii caută persoana care a accidentat un copil pe pârtia de schi din Sinaia. Poliţia staţiunii Sinaia a informat că, în jurul orelor...
UPDATE 13:30 - Se circulă în condiții de aglomerație pe DN 1 Ploiești - Brașov, pe zona de urcare către stațiunile montane. Astfel, pe...
În această noapte, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de -3...-2 grade, mai scãzutã în zona...
Benzina şi motorina s-au ieftinit cu 32 de bani pe litru începând de astăzi. Companiniile petroliere au ieftinit benzina şi motorina ca urmare a...
A fost o noapte plină la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov. Peste o mie de solicitări la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost...
Anul 2020 aduce câteva minivacanțe pentru români. Sunt în total 15 zile libere legale, din care 11 sunt în timpul săptămânii. Primele sunt...
Hărţi interactive care prezintă situaţia drumurilor şi autostrăzilor, cu sectoarele închise sau restricţionate, precum şi zonele care...
Mijloacele de transport în comun circulă după un program special. În noaptea de Revelion, STB va asigura transportul public cu toate liniile de...
Mare atenție de unde cumpărați artificii! Au fost deschise 82 de dosare penale pentru comercializarea ilegală de petarde și rachete, doar în...
În ediția de duminica trecută a Întâlnirilor Capitale, Maria Gheorghiu ne-a făcut cunoștință cu o luptătoare pentru drepturile...
Actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a lumii teatrului de păpuşi şi marionete, a murit sâmbătă, la vârsta de 86 de...
Peste 64 de tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti în cadrul acţiunii naţionale 'Foc de artificii'. Valoarea capturii este...