Proprietarii de hoteluri de pe litoral se pregătesc deja pentru deschiderea sezonului estival, preconizată la mijlocul lunii...
Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti' se redeschide miercuri (20 mai), ora 10.00, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu...
Premierul Ludovic Orban a declarat că susţine un plan de sprijinire a sectorului cultural care să includă şi punerea la dispoziţie a unor...
Muzeul își reia activitatea cu publicul în ziua în care se împlinesc 70 de ani de la inaugurarea sa! Muzeul Național de Artă al României...
Primăria Sectorului 4 anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţia de măşti şi mănuşi de protecţie, având în vederea încheierea unui...
Muzeul Naţional Brukenthal reia programul de vizitare în Palatul Brukenthal - Galeria de Artă Europeană, Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi...
Opera Comică pentru Copii a găsit o soluție originală pentru a încuraja mișcarea în aer liber, respectând normele trasate de autorități....
Biblioteca Naţională a României îşi redeschide, marţi, porţile pentru utilizatori, cu respectarea măsurilor de siguranţă impuse de starea...
Dacă este să aruncăm o piatră în apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, în funcție de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel...
Aproape 100.000 de firme mici și mijlocii s-au înscris în programul IMM Invest lansat acum două săptămâni, care se dorește să fie cel mai...
Terasele s-ar putea deschide de la 1 iunie, iar sezonul estival ar putea începe pe 15 iunie. Asta dacă nu va crește prea mult numărul cazurilor...
Programul de lucru cu publicul al Primăriei Sectorului 3 se va relua de mâine.. Programul de lucru cu publicul al Primăriei Sectorului 3 (Calea...
Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou nu vor fi scoase spre închinare credincioşilor de hramul...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada...
Update: Incendiul a fost stins. foto: ISU BIF Un incendiu s-au produs în această după-amiază la un depozit din zona Trafic Greu,...
Sălile de culturism şi fitness din România s-ar putea redeschide după 15 iunie. Măsura va fi însoțită de respectarea unui set de condiţii...
Premierul Ludovic Orban este prezent în plenul Camerei Deputaţilor, unde a fost chemat pentru a prezenta măsurile de relansare a economiei şi de...
Tarom anunță că toate călătoriile planificate până la 31 august pot fi reprogramate gratuit. „Pentru că siguranţa pasagerilor noştri...
Astăzi, pe pagina de YouTube a Mariei Gheorghiu, are loc premiera cântecului „Lumi închise,” un cântec în care este spusă povestea...
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti anunţă că în perioada 1 aprilie - 15 mai au fost adoptaţi online...
Noi mãsuri de siguranțã pentru pregãtirea și zborul cu avionul au fost anunțate printr-un ordin comun al Ministerelor Sãnãtãții și...
Qatarul a început de astăzi să aplice sancţiunile cele mai severe din lume împotriva persoanelor care nu poartă mască de protecţie în...
Autoritățile din Capitală verifică prezența bucureștenilor în parcuri, dar și dacă aceștia respectă măsurile de distanțare socială....
Românii nu mai sunt obligați să stea în casă sau să completeze o declarație pe proprie răspundere atunci când ies în oraș. Avem însă...
Românii care visează la un concediu în țară vor avea parte de el, cel mai probabil, după 1 iunie. Premierul Ludovic Orban a anunţat, că...
UPDATE: Două persoane care au participat la o altercație au fost conduse la secția de poliție pentru identificare și luarea măsurilor...
De astăzi, timp de 15 zile, amenzile primite pe perioada stării de urgență pot fi contestate, în baza deciziei luate de Curtea Constituțională...
Starea de alertă aduce măsuri noi în gări. CFR Infrastructură a instituit trasee speciale de intrare, ieșire sau tranzitare a stației....
Primăria Sectorului 2 a reluat activitatea directă cu publicul începând de astăzi. Pe cât este posibil se dorește continuarea comunicării...
O aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române execută astăzi un zbor pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecție...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până la încheierea stării de urgență instituite pe teritoriul României, au fost...
Muzeul Municipiului București se pregătește pentru redeschidere ţinând cont de toate recomandările pentru siguranţa publică necesară...
ERATĂ: Din cauza unei erori tehnice de transcriere, în acest articol a apărut informatia eronată conform căreia la alegerile locale s-ar...
La solicitarea Bucuresti FM, Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Informare şi Relaţii Publice, a oferit următoarele...
Primăria Capitalei va aloca 500 de lei pentru fiecare beneficiar. Proiectul Clar pentru Copii va fi lansat săptămâna viitoare (18 mai). "Este...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.303 de persoane...
Consiliul de Administraţie al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) s-a întrunit şi a decis numirea în funcţia de director general a lui...
Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea unei distanţe fizice de 1 metru faţă de cei din jur sunt obligatorii permanent pe Aeroportul Henri...
ONU a declarat că pandemia de coronavirus provoacă o mare suferinţă psihologică, exacerbată de o lipsă a investiţiei pe termen lung în...
România a intrat astăzi în ultima zi de stare de urgenţă, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidenţial, având în vedere...
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită autorităţilor eliminarea suspendării transportului rutier internaţional...
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Au fost 258 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abțineri, iar 3...
Ridicarea restricţiilor de circulaţie se decide la nivelul fiecărui stat membru al Uniunii Europene, în funcţie de situaţia epidemiologică,...
În motivarea deciziei prin care amenzile din perioada stării de urgență au fost declarate neconstituționale, CCR transmite că legea nu...
Ministrul Mediului a cerut, recent, specialiştilor o analiză a întregii perioade de distanţare socială şi evoluţia poluantului PM10, în...
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.302 de persoane...
Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că ordonanţa de urgenţă a Guvernului care reglementează starea de alertă este constituţională,...
Încă 11 decese ale unor persoane infectate cu COVID-19 au fost raportate, astăzi, în România. Bilanțul total al deceselor provocate de noul...