Persoanele care donează sânge de cel puţin trei ori, în cursul unui an calendaristic, ar putea beneficia de o reducere a impozitului pe clădiri...
La noapte, cerul va avea înnorãri şi vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã, mai ridicatã...
A început campania de sterilizare şi microcipare a câinilor cu stăpân din Sectorul 6. Reprezentanţii autorităţii locale au scris, pe...
Concerte rock, ateliere pentru copii, trasee misterioase şi un concurs de costume vor avea loc, în perioada 27-29 octombrie, la prima ediţie a...
Vineri, 6 octombrie, la Palatul Regal din București (Calea Victoriei, nr. 49-53), la ora 17, Majestatea Sa Custodele Coroanei române va fi gazda...
Guvernul a aprobat prelungirea măsurii de plafonare a preţurilor pentru poliţele RCA până la finalul anului 2023, a anunţat purtătorul de...
Festivalul de bun must și pastramă după gust vă așteaptă începând de joi, 5 octombrie, şi până duminică, 8 octombrie, pe Bulevardul...
Curtea Constituţională a decis, joi, că legea care interzice cumulul pensie-salariu este neconstituțională, în urma sesizării făcute de...
Peste 100 de expozanţi din domeniul horticulturii vor fi prezenţi, în campusul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară...
„La Sacou” - una dintre piesele care îți încântă urechile încă de la primele acorduri. Yuka și Zodier s-au trezit devreme și au venit...
Poliția Sectorului 4 a acționat miercuri pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, în vederea prevenirii și combaterii faptelor...
ALPAB a lansat licitaţia pentru achiziţia de echipamente, în vederea modernizării a 30 de spaţii de joacă şi de fitness în parcurile din...
Între 6 și 15 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație revine pe marile ecrane din București cu un amplu program de proiecții,...
Elevii și profesorii din școlile și liceele din întreaga țară sunt invitați să participe la Concursul Național Eco Provocarea - un program...
Poliţiştii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare miercuri trei mandate de percheziție domiciliară și patru...
Patru români se află printre victimele accidentului de autobuz din apropiere de Veneţia, anunţă Ministerul Afacerilor Externe. O echipă...
FIFA a publicat miercuri un comunicat prin intermediul căruia a confirmat că Portugalia, Spania și Maroc vor găzdui Campionatul Mondial de fotbal...
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) anunță lansarea programului "A II-a B", un demers special creat pentru a aduce în...
Departamentul de Stat al SUA anunţă că programul DV-2025 se desfăşoară exclusiv în format electronic, inclusiv înscrierea, şi nu se percepe...
Pasionații de dans au oportunitatea unică de a se iniția sau de a aprofunda tehnicile de notație a mișcării corpului uman în sistem Laban în...
Au început pregătirile pentru expoziția Lizoanca, un experiment artistic și un manifest existențial, generat de o carte ficțională. Victor...
După 14 ani, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) reia tradiția organizării etapei pe sector a Topului firmelor din...
Am povestit duminica trecută, în Lifestyle, alături de Mari-Fecioru-Ivan, manager Terra Salin București, despre beneficiile salinei urbane,...
Primarul Veneţiei a decretat zi de doliu miercuri, la o zi după accidentul, soldat cu 21 de morţi, în care a fost implicat un autobuz cu...
Au început înscrierile la Școala de Mediu pentru Jurnaliști, ediția a 3-a, și va avea loc în perioada 9 - 12 noiembrie, în satul Costești,...
Patrick McKeown, cunoscut drept „antrenorul de respirație,” vine pentru prima dată în România. Evenimentul va avea loc miercuri, 11...
Polițiștii de la Secția 5 Poliție au pus marți în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în București, într-un dosar de furt...
În mod eronat credem că iubirea este suficientă pentru a avea o relație de cuplu fericită. Relațiile fericite însă nu se întâmplă...
„Libertate” - un film care te trece prin toate stările încă de la primele imagini. Trebuie să reții doar atât: Sibiu, decembrie 1989. Din 6...
Procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, pun...
La Serviciul Stare Civilă Sector 3 s-au oficiat de la începutul anului și până în prezent 3085 de căsătorii, cu 81 mai puține decât în...
Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...
Aproximativ 60 de blocuri din zona Calea Vitan și Bulevardul Unirii au rămas fără apă caldă. Echipele companiei Termoenergetica continuă...
La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 10...11 grade, mai scãzutã în...
Ziua Mondială a Animalelor va fi sărbătorită miercuri, 4 octombrie 2023 la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Iubitorii...
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) anunţă revenirea pe trasul de bază către terminalul...
În această dimineață te-am întrebat ce faci când ești blocat în trafic și am hotărât împreună că traficul nu este deloc plăcut. Noi am...
DARK SKY, una dintre cele mai cunoscute trupe melodic power metal din Germania, vine pentru prima oara in Romania odata cu lansarea in luna august al...
Poliția Capitalei informează că Secția 20 a fost sesizată ieri, în jurul orei 18.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o...
Un bărbat a decedat, marţi, după ce a fost lovit de un autocamion pe DN 1A, în oraşul Buftea, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului...
Cea de-a 7-a ediţie a Bazar de Cotroceni va avea loc în perioada 7-8 octombrie, în cartierul Cotroceni. Organizatorii anunţă un număr record...
Festivalul de Teatru pentru Copii revine cu o nouă ediție după o pauză de cinci ani. „Ne bucurăm, pe de-o parte că am ajuns la cea de-a 15-a...
Echipa feminină a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, după ce s-a clasat pe locul 8 în calificările ediţiei a...
De astăzi, Societatea de Transport București a introdus pe linia 21 primul tramvai tip Astra Imperio Metropolitan. În perioada următoare pe...
Târgul de (b)oierit, care adună meşteri, artizani şi producători din întreaga ţară, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, 7 - 8...
Începând de miercuri, 4 octombrie, şi până la finalul acestui an, locuitorii Sectorului 6 au ocazia să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze...
Climate Change Summit, primul și cel mai amplu eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, transformă Bucureștiul...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a demarat programul de reparaţii curente pe fluxurile de pasageri, primele lucrări urmând să...