Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere, "ca să nu...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că va exista un nou mod de organizare a comisiilor de specialitate din cadrul...
Serviciile de ambulanţă au efectuat, în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivel naţional, 28.283 de intervenţii, din care peste 22.000 au fost...
Politica medicamentului în România trebuie să aibă în vedere accesul pacienţilor la medicamente, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru...
Federaţia Sanitas atrage atenţia asupra nivelului de nemulţumire al salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială şi cere aplicarea...
Aproape 4.700 de persoane au fost asistate medical de echipajele SMURD în cele patru zile ale minivacanţei de sărbătorile pascale, iar alte 23 au...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat contractele de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru...
Analizele recomandate de medicul de familie în scop preventiv pot să depăşească plafonul şi nu mai sunt legate de acesta, a declarat ministrul...
STS a primit premiul "AML & Rescue Award" la Gala Europeană 112, pentru preluarea şi gestionarea unui apel de urgenţă venit din partea unui...
Echipajele elicopterelor SMURD au transportat către unităţi medicale, în ultimele 24 de ore, patru nou-născuţi pentru efectuarea unor...
Societatea Română de Hematologie alături de Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România şi Asociaţia Română de Hemofilie au lansat în...
Ziua de ieri, 18.04.2023, s-a dovedit a fi una solicitantă pentru pompierii salvatori. Astfel, în cursul zilei de ieri, acestia au intervenit în...
Inspectorii de prevenire au efectuat 940 de controale la lăcaşuri de cult, construcţii din incinta mănăstirilor destinate cazării persoanelor,...
Aproximativ 24.750 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acţiona, începând de vineri, la nivel naţional, pentru prevenirea şi...
Un număr de 75.390 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate în perioada 3 - 9 aprilie,...
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea Strategiei naţionale de sănătate 2023 -...
Reprezentanţii mai multor asociaţii ale vânătorilor, colecţionarilor, dar şi sportivilor care practică tirul au solicitat, în cadrul unei...
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, în săptămâna 3 - 9 aprilie, 45,2% dintre cazurile de COVID-19 au fost...
Serviciile de telemedicină nu vor înlocui vreodată medicii şi personalul medical, întrucât interacţiunea pacientului cu medicul atunci când...
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că în săptămâna 3 - 9 aprilie au fost confirmate 277 de cazuri cu varianta Omicron...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile sale specializate, va realiza un transport umanitar în Turcia ce constă în 16.000...
Secretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a început o vizită în Statele Unite ale Americii, unde se va...
Nouă misiuni de salvare a unor nou-născuţi au fost asigurate de echipe mixte de intervenţie, formate din medici, asistenţi medicali, piloţi şi...
Ministerul Sănătăţii informează că, în perioada 3 - 9 aprilie, au fost înregistrate 6.066 de cazuri noi de persoane infectate cu...
Administrarea antibioticelor înainte de masă sau după masă reprezintă un factor deosebit de important pentru asigurarea eficacităţii...
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în...
286 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în săptămâna 3 - 9 aprilie, dintre care 325 cu Pfizer Omicron adaptat la noile tulpini de...
Astazi, în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe strada...
"Evitaţi cumpărarea cărnii de miel de la persoane şi din locuri neautorizate, din portbagajele maşinilor şi a ouălor de pe marginea drumului,...
Poliţiştii rutieri au aplicat 86 sancţiuni contravenţionale şi au constatat 21 infracţiuni la regimul circulaţiei în cadrul acţiunilor...
Mai multe restricţii de trafic vor fi instituite astăzi în Bucureşti în contextul desfăşurării pelerinajului de Florii. Mitropolia...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" lansează Comparatorul salariilor de bază al angajaţilor din domeniul bugetar - un instrument online de...
Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 535 permise de conducere, dintre care 42 pentru consum de alcool şi 5 pentru consum de...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, o serie de decrete de decorare a mai multor spitale. Potrivit...
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă transmite că în primul trimestru al acestui an echipele de pompieri au gestionat pese 130.000...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că sistemul medical are nevoie de un personal suficient, bine pregătit, care poate să...
Bugetul alocat spitalelor reprezintă aproape jumătate din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, a declarat preşedintele...
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a lansat, în contextul Zilei Mondiale a Sănătăţii - 7 aprilie, iniţiativa "România Contează", o...
88.981 de cazuri de infecţii respiratorii acute - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - au fost raportate în perioada 27 martie - 2 aprilie, a...
Numărul de cazuri noi de COVID a început să scadă, iar rata de pozitivitate a intrat pe un trend descrescător, a afirmat ministrul...
Managerii unităţilor sanitare au obligaţia de a dispune măsuri în vederea asigurării accesului pacienţilor în unităţile sanitare publice,...
În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va...
La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" s-a efectuat un alt transplant hepatic la pacientul pediatric, ficatul fiind...
Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 54 misiuni de stingere a incendiilor, 1.074 cazuri SMURD ( 1.064 misiuni pentru...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat în perioada 3-5 aprilie la Forumul Global la nivel înalt în domeniul Resurselor Umane în...
Şapte misiuni de salvare a unor nou-născuţi au fost asigurate de echipe mixte de intervenţie, formate din medici, asistenţi medicali, piloţi...
Pompierii bucureşteni au intervenit, marţi, la 61 de evenimente cauzate de vremea rea. Un număr de 32 de autoturisme au fost avariate de...
ISU Bucuresti Ilfov transmite situatia statistică la ora 06:00: Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU B-IF a gestionat 23...