26 de oraşe din România vor fi vineri gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care...
Clubul Kayak Champions a deschis înscrierile pentru o nouă competiție care se adresează sportivilor amatori de caiac, Stand Up Paddle sau dragon...
Alternosfera, una dintre cele mai iubite trupe de rock și alternative de limba română, își întâlnește fanii într-un eveniment inedit, chiar...
Instalația Share, Tag or Dye, parte a proiectului omonim derulat de Asociația Fotografică Allkimik, va mai putea fi vizitată până pe 2...
Luni, 26 septembrie, au fost decernate Premiile UCIN, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. O ediţie eveniment, 50 de gale dedicate...
O expoziţie a fotografului Rareş Beşliu despre viaţa sălbatică va fi găzduită, de sâmbătă până pe 9 octombrie, la Muzeul Naţional al...
Artista elvețiană de origine română Anca Seel-Constantin expune, în această toamnă, la Bucureşti, o selecţie a celor mai importante lucrări...
Douăsprezece oraşe şi peste optzeci de galerii, spaţii alternative, ateliere de artist, centre culturale şi muzee participă, în weekend, la...
Arcul de Triumf poate fi vizitat în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 - 20.00, până în data de 16 octombrie, iar accesul este...
Actorul Paul Chiribuță este aniversat, în aceast weekend, la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, pentru cei 50 de ani dedicați scenei. Îi sunt...
Târgul de Carte „Gaudeamus” Radio România găzduiește, astăzi, în cea de a patra zi, dezbaterea cu tema „Călătorii ambasadorii cu...
Opera Naţională Bucureşti anunţă deschiderea stagiunii 2022 - 2023 cu premiera spectacolului „Povestirile lui Hoffmann”, compusă de Jacques...
„Străzi deschise – București, Promenadă Urbană” propune un nou traseu pietonal în acest weekend cu activări artistice, sportive şi...
O nouă ediţie a „Asia Fest” va avea loc, de vineri până duminică, în Parcul Naţional din Bucureşti, iar organizatorii au pregătit...
Valsuri, polci şi arii celebre vor putea fi ascultate sâmbătă şi duminică, de la ora 18:00, în Parcul Drumul Taberei, în cadrul concertelor...
Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti anunţă vernisajul...
După reușita absolută a evenimentului „Recucerirea Micului Paris”, organizat în luna iunie, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului...
În Sectorul 6, în perioada 23 – 30 septembrie, au loc ateliere și competiții sportive pentru copii, adolescenți, părinți și bunici. Acestea...
Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România, se întoarce! Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului București) din strada...
În luna septembrie, elevii de gimnaziu din Bucureşti realizează instalaţii artistice din materiale reciclabile în cadrul proiectului de...
Spectacolul MASS, o coproducție unteatru și Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, este prezentat, în premieră, la București, pe 25...
Doua marșuri, același mesaj: Aer mai curat în oraș? Tu alegi! Sâmbătă, 24 septembrie, are loc Marsul mașinilor eco friendly, ajuns la a...
FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU, Ediția 32, se va desfășura în perioada 5-13 noiembrie. Cei trei curatori, Mihaela Michailov, Oana Cristea...
Teatrul Mic prezintă, în această seară, la Sala Studio – Gabroveni 57, de la ora 19:00, premiera spectacolului ”Măcel” de Yasmina Reza, cu...
Filmul documentar "Delta Bucureştiului", în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut în cinematografe începând de vineri. Potrivit unui...
Salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii găzduiește în premieră, începând cu 24 septembrie, aventurile năzdrăvanului Peer Gynt, celebrul...
Teatrul Apropo invită bucureștenii la 3 zile de evenimente inedite. Între 23 – 25 septembrie, o selecție a celor mai curajoase și originale...
Proiectul cultural „Ada Kaleh Mon Amour”, va fi prezentat vineri, 23 septembrie, la Opera Naţională Bucureşti. Spectacolul va începe la ora...
Teatrul Ion Creangă anunță începerea celei de-a doua etape a proiectului de intervenție culturală „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de...
Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 23 septembrie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XVIII-a ediție a programului, deja devenit...
Stagiunea de teatru de la ARCUB se deschide vineri cu reprezentaţia spectacolului "Carne" în regia lui George Zamfir, o producţie a Teatrului Arte...
Pe 2 octombrie, bucureștenii sunt invitați să participe la Sun Challenge - singura competiţie de alergare din Parcul Natural...
De la istoria locului, la amintirile comunității: o poveste fascinantă în sunete, imagini și rememorări cu muzicieni și locuitori ai insulei...
Ziua Bucureștiului este sărbătorită pe 20 septembrie, dată la care se împlinesc 563 de ani de la atestarea documentară a orasului; de la...
La noapte, Cerul va fi temporar noros, iar mai ales în prima parte a nopţii vor fi condiţii pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab şi...
Şcoala de Folclor şi Educaţie Muzicală „Zorilă”, cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, organizează în...
Filme de comedie, istorice şi de animaţie pentru copii, drame şi thrillere vor putea fi văzute la cea de-a treia ediţie a Nordic Film Festival...
Caravana Gaudeamus Radio România 2022 se apropie de final. Municipiul Iași, cel mai puternic centru cultural și universitar din Moldova, va...
Programul Bucharest City Tour ar putea fi reluat în următorul an. Procedura de achiziție a șase autobuze supraetajate, a fost lansata...
Peste 200 de pisici din intreaga lume vor putea fi admirate la SofistiCAT – Salonul Felin Internaţional Bucureşti. Evenimentul are loc în zilele...
Teatru la Cinema anunţă debutul stagiunii 2022-2023 şi continuarea campaniei 'Hai la teatru în oraşul tău!'. Din 18 septembrie, spectatorii din...
DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din România, este conceput să atragă comunităţi largi din...
În acest weekend, la București, lampioanele magice vor umple Lacul Floreasca. Puneți-va o dorință și bucurati-va de spectacolul nemaipomenit,...
În data de 17 septembrie a.c., între orele 09.00-17.00, are loc evenimentul sportiv 'Festivalul Sporturilor Greenfield', în cartierul Greenfield...
George Clooney şi Julia Roberts se reunesc pe marele ecran în pelicula ''Ticket to Paradise''. Regizat de Ol Parker, filmul este cea de-a cincea...
Cea de-a 13 ediției a evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc în această seară în trei orașe din țară: București,...
Zilele Bucureștiului marchează 563 de ani de existență a orașului, printr-o serie de evenimente culturale organizate de Prmăria Capitalei în...
“Ascultă 5 minute de muzică clasică” pentru copiii României Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național...