Schioarea română Ania Caill (18 ani) a ocupat, vineri, poziţia a 50-a la cel de-al doilea antrenament disputat pe pârtia olimpică de la Soci,...
Echipa de fotbal Dinamo București a câștigat competiția Marbella Cup 2014, joi, la San Pedro de Alcantara (Spania), după ce a învins în...
Liga Profesionista de Fotbal a anuntat, joi, programul primelor doua etape din returul Ligii 1. Derbiul dintre Steaua si Dinamo se va juca pe 1...
Orașul german Leipzig găzduiește în acest weekend cea de-a 2-a etapă de Cupă Mondială la spadă feminin, competiție la care România va...
Tenismanul Victor Hănescu, locul 73 ATP, a ratat, miercuri, calificarea în turul doi al turneului de la Zagreb, dotat cu premii în valoare totală...
Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat "Regele" fotbalului românesc, născut la 5 februarie...
Flacăra olimpică ajunge miercuri la Soci, în timp ce manifestaţii sunt prevăzute în întreaga lume împotriva legii ruse "anti-gay", cu două...
WTA (Asociaţia Tenisului Feminin) a anunţat pe site-ul oficial că oraşul Bucureşti va găzdui un turneu de tenis în luna iulie, imediat după...
Programul competiţiilor din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, din perioada 6 - 20 februarie, în ore locale, două ore mai devreme la...
Echipa naţională de futsal a României a fost eliminată, luni, în sferturile de finală ale Campionatului European de la Antwerp, după ce a fost...
Echipa Steaua a învins, luni seară, cu scorul de 3-1, formaţia poloneză Korona Kielce, într-o partidă din cadrul stagiului de pregătire din...
La sfarsit de saptamana s-au jucat si partidele din primul tur al grupei mondiale. S-au calificat in sferturi: Cehia- detinatoarea trofeului,...
Spadasina Ana Maria Brânză a cucerit, duminică, medalia de aur la etapa de Cupă Mondială de la Budapesta, după ce a învins-o în finală pe...
Dupã 4 partide, Ucraina si-a asigurat victoria în fata României, conducând cu 3-1 în meciul contând pentru primul tur al Grupei 1, zona...
Internaționalul român Alex Bourceanu, căpitanul echipei Steaua București, va juca la formația turcă Trabzonspor, care va achita pentru el suma...
Naţionala de rugby a României a învins, sâmbătă, pe Cluj Arena, cu scorul de 24-0, selecţionata Portugaliei, într-un meci din Cupa Europeană...
Echipa naţională de futsal a României va întâlni Rusia în sferturile de finală ale Campionatului European de la Antwerp, s-a stabilit în urma...
Perechea Horia Tecău/Marius Copil a învins, sâmbătă, cu scorul de 5-7, 6-3, 6-4, 6-4, cuplul Denis Molceanov/Serghei Bubka, în al treilea meci...
Fostul căpitan al echipei naţionale Cristian Chivu îşi va rezilia contractul cu Internazionale Milano în zilele următoare şi se va retrage din...
Victor Hănescu, locul 72 ATP, a pierdut, vineri, cu scorul de 6-4, 6-2, 3-6, 6-7 (6), 4-6, partida cu Ilia Marcenko, locul 160 ATP, astfel că...
Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3, a ratat, vineri, calificarea în semifinalele turneului de la Pattaya...
Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, aflat în comă indusă într-un spital din Grenoble, reuşeşte să "răspundă la comenzi simple"...
Peste 3.000 de sportivi şi tot atâţia oficiali, din circa 90 de ţări, vor participa în perioada 7-23 februarie la JO de iarnă de la Soci...
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, joi, scor 0-0, cu formaţia suedeză IFK Goteborg, într-un meci amical din cadrul celui de-al...
Echipa naţională de futsal a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de la Antwerp, deşi a fost învinsă,...
Tenismanul român Adrian Ungur îl va înfrunta pe Serghei Stahovski în primul meci de simplu al întâlnirii de Cupa Davis dintre România şi...
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, venită din calificări şi locul 157 WTA, a ratat, joi, accederea în sferturile de finală ale turneului...
Pentagonul a reiterat oferta de asistenţă adresată Rusiei, de a o ajuta să asigure securitatea Jocurilor Olimpice (JO) de la Soci, în februarie,...
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, că gruparea turcă Trabzonspor a înaintat o ofertă "foarte, foarte mare"...
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 5 şi locul 10 WTA, a fost eliminată, miercuri, în runda inaugurală a turneului de la...
După patru săptămâni de comă artificială, în care a fost plasat după accidentul de schi produs pe 29 decembrie, medicii au decis să-l...
Jucătoarea Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-4, pe americanca Alison Riske, locul 47 WTA,...
Managerul grupării Tottenham Hotspur, Tim Sherwood, a declarat că nu-l va amenda pe fundaşul Vlad Chiricheş, filmat în stare de ebrietate după...
România a debutat cu dreptul la Campionatului European (EURO 2014), grație victoriei cu scorul de 6-1 (2-0) în fața echipei gazdă, Belgia,...
Cele doua jucatoare au trecut in runda inaugurala de perechea Anastasia Pavliucenkova/Nadia Petrova din Rusia cu 6 la 3, 6 la 3. În sferturile de...
România va avea dreptul sa înscrie în ediția viitoare a cupelor europene la fotbal patru echipe, grație locului 18 ocupat în clasamentul...
Astra Giurgiu, liderul Ligii I de fotbal, a învins vicecampioana Norvegiei, Rosenborg Trondheim, cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, în prima zi a...
Tenismanul Victor Hănescu a urcat patru poziţii şi se află pe locul 72, cu 700 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni. Adrian...
Echipa de handbal masculin a Franţei a câştigat, duminică, finala mare a Campionatului European, în compania deţinătoarei titlului, Danemarca,...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost desemnată a cincea favorită a turneului WTA de la Paris, care debutează luni și are premii...
România va înfrunta Suedia în barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2015, care va fi găzduit de Qatar (17 ianuarie - 1 februarie),...
Elvețianul Stanislas Wawrinka a câștigat ediția din acest an a Openului Australiei la tenis, învingându-l în finală, cu 6-3, 6-2, 3-6, 6-3,...
Tenismanul român Horia Tecău și partenera sa, indianca Sania Mirza, au pierdut finala finala probei de dublu mixt din cadrul Openului Australiei,...
Campioana olimpică la handbal masculin, Franţa, şi campioana europeană, Danemarca, vor disputa finala CE, după ce au eliminat, vineri, campioana...
Jucătoarea chineză de tenis Na Li, cap de serie numărul 4, a câştigat, sâmbătă, Openul Australiei, primul turneu de Grand Slam al anului,...
Campioana olimpică la handbal masculin, Franţa, este prima finalistă a CE din Danemarca, după ce a eliminat, vineri, campioana mondială, Spania,...
Echipajul de dublu feminin la bob va participa la Jocurile Olimpice de iarnă ca urmare a relocării efectuate de federaţia de specialitate, ceea ce...
Echipa naţională de fotbal a României va face parte din urna a treia a preliminariilor Campionatului European din 2016, ce se va disputa în...