Turiștii prezenți zilele acestea la malul mări vor avea parte, alături de locuitorii Costanței, de spectacole de teatru semnate de regizori de...
Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în legătură cu înregistrările difuzate duminică seară şi atribuite procurorului-şef al DNA,...
La trei ani de la deschiderea Turnului de apă și artă din Pantelimon, Make a Point derulează un nou proiect de artă la înălțime. Locuitorii...
Vizita în Germania va avea loc în contextul în care în acest an se împlinesc 50 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice la nivel de...
Și cum mă plimbam eu liniștit prin parc, mă trezesc dintr-o dată cu un panou în fața mea pe care scria “Accesul câinilor în parc este...
Și în ceea ce privește mobilitatea, ca și în orice alt domeniu, teoria este frumoasă, dar practica ne omoară, după cum spune o vorbă de duh....
MUZICĂ * În cadrul seriei de concerte Jazz Nouveau, de la ora 20:00 în Control Club cântă Binker & Moses, un duo britanic atipic,...
Cerul este parțial noros, iar vântul suflă slab. La ora 06 se înregistrau 13 grade în Băneasa, 14 grade la Afumați și 15 grade la...
Astăzi, de la ora 9.00, ei vor susține prima probă scrisă, cea la Limba și literatura romană. Miercuri va avea loc testarea la Matematică,...
UPDATE: 7.45 Premierul britanic Theresa May a declarat că incidentul este tratat de poliție ca un potențial atac terorist, relatează...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că moțiunea de cenzură nu este motivată și că, după părerea lui, nu va fi votată. El a susținut că...
În această noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult noros şi vor mai fi condiţii de averse, posibil însoţite de descărcări electrice....
Naționala masculină de handbal a României a ratat calificarea la Campionatul European din 2018. Echipa noastră a fost învinsă de Polonia cu...
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii PSD și ALDE împotriva Guvernului a fost citită în plenul Parlamentului. Moțiunea a fost...
A plouat putin in Bucuresti, o ploaie usoara de vara, nici vorba despre fenomenele meteorologice deosebite, despre cantitatile de apa unicat in...
Weekend-ul trecut, pe podul de cale ferată din Parcul Herăstrău, un biciclist și-a pierdut viața lovit de tren. Omul mergea pe calea ferată și...
Poliţia Capitalei face la aceasta ora verificări în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea comerţului ilegal. Participă peste 240 de...
Kings of Leon a susţinut, aseară, primul concert în România, pe Arena Naţională din Bucureşti, Showul a fost deschis de cântăreaţa LP,...
FIFA analizează posibilitatea de a reduce durata reprizelor dintr-un meci de fotbal la 30 de minute. Organizația va dezbate această sugestie...
Se circulă doar pe o bandă la punctul de trecere a frontierei Vama Veche. De la granița cu Bulgaria se execută lucrări de asfaltare a...
O explozie s-a auzit, ieri, într-un centru comercial din Columbia! Cel puțin trei femei și-au pierdut viața, iar alte 11 persoane au fost...
Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Real Madrid. Presa din Portugalia anunță că decizia a fost deja comunicată presedindelui clubului...
Locuitorii complexului rezidenţial Greenfield din Băneasa ies in stradă si cer gasirea unei soluţii pentru deblocarea accesului în...
Este ultimul tur al alegerilor legislative din Franța! Francezii și-au exprimat dorința de schimbare a politicienilor, ca și pe aceea a unor...
Aseară, 28 de copaci au cazut pe străzi, dar şi peste 4 masini. In plus, un panou publicitar s-a desprins. Cele mai afectate zone au fost Sos....
Astazi, între orele 16 - 16.45, va avea loc o procesiune religioasă pe traseul: Bd. Nicolae Bălcescu către Piaţa Universităţii - Piaţa...
Naționala de rugby a României a învins, in deplasare, Canada, cu un scor categoric: 25 la 9. Intalnirea a fost un meci test si in ciuda scorului,...
În această dimineață, în Capitală, cerul este noros, iar vântul suflă slab. La ora 06 se înregistrau 14 grade la Băneasa și 15 grade la...
Bucurestenii care intentioneaza sa plece in vacanta cu avionul sunt rugati sa se prezinte la aeroport cu 3 ore inainte de decolare! Potrivit...
Marius Copil s-a retras din semifinalele turneului de la Nottingham. Românul, care era al doilea favorit al competiției, a renunțat după o oră...
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a început programul „O noapte printre giganți”, program care va dura până pe 8...
Dupa ce invinsa de la Roland Garros- Simona Halep- si-a anuntat retragerea de pe tabloul turneului de la Birmingham si adversara sa, castigatoarea...
În această noapte, în Capitală, cerul va fi noros şi se vor semnala averse, posibil şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi...
PSD si-a propus ca motiunea de cenzura impotriva propriului guvern sa fie citita maine dupa amiaza in plenul reunit al Parlamentului. Pentru ca...
Ludovic Orban este noul președinte al Partidului Național Liberal. Acesta fost ales cu o diferenţă semnificativă de voturi faţă de Cristian...
Ploaia in averse si vantul au facut ca mai multi copaci sa fie smulsi din pamant si sa se prabuseasca pe carosabil sau sa ramana fara crengi. S-a...
Parcul Verdi avea initial, o suprafata de 55 de mii de metri patrati. In urma retrocedarilor succesive, obladuite de primarii bucuresteni, a mai...
Parcul Verdi din sectorul 2 avea initial o suprafata de aproximativ 55.000 de metri patrati. In urma retrocedarilor succesive, din aceasta suprafata...
"Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana...", o replica celebra deja rostita de regretatul George Dinica intr-unul din filmele...
Măsura a fost luată de Primăria Capitalei, după ce în zonă au avut loc mai multe accidente mortale. Ultimul s-a produs weekend-ul trecut,...
În perioada 01 – 15 August 2017 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program...
Parlamentul a fost convocat mâine, pentru moțiunea de demitere a Guvernului Grindeanu. Documentul va fi citit în plenul legislativului, a...
Fostul cancelar german Helmut Kohl a încetat din viață ieri, la 87 de ani. Considerat arhitect al reunificării Germaniei în 1990, el a fost...
Inițiativa aparține locuitorilor din cartierul Floreasca și va avea loc astăzi de la ora 11.00. Floreasca Civica îi invită să participe la...
Vreme în general instabilă astăzi în Capitală. Cerul va avea înnorări accentuate și vor fi averse, posibil moderate cantitativ, precum și...
Universitatea din Bucureşti asigură, în premieră, cazare gratuită în căminele proprii pentru candidatii la admiterea din acest an. Tinerii...
Cinci români încercă să stabilească un nou record de traversare a Mării Negre! Echipajul este format din Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ...
Cristian Boureanu rămâne în arest! Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins contestaţia fostului parlamentar. Cristian Boureanu a fost...