Analizând cazul mediatizat în săptămâna 17-30 iunie 2019 privind adopția fetiței Sorina din Baia de Aramă (Mehedinți), prof. univ. dr. Eugen...
Astăzi încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat, o adevărată săptămână de foc pentru absolvenții de liceu care se vor prezenta la...
Vreme calduroasa astazi in Capitala, chiar caniculara la amiaza cand se vor inregistra 34- 35 de grade iar disconfortul termic va fi...
Al treilea turneu de Grand Slam al sezonului începe azi, iar România are 7 sportivi pe tabloul principal, şase fete şi un băiat. Pe tabloul...
Lucrarile de reabilitare si consolidare a Podului Grant avansează. Începând mâine, se va închide circulația pe sensul Turda –...
Luna iulie vine cu prețuri majorate pe litoral. Tarifele de cazare vor crește cu 20%. Chiar și așa, hotelurile sunt pline și rezervări sunt...
Zeci de actori protestează la această oră în Piața Victoriei. Artiștii sunt nemulțumiți de tăierile bugetare care au dus la...
În această noapte, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 15...17 grade. Mâine, vremea...
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București scoate la concurs 1.460 de locuri. Dintre acestea, 1.154 sunt finanțate de...
Încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Mâine este programată proba la Limba si litaratura română. Miercuri, absolventii de...
Un ucrainean de 27 de ani a fost reţinut după ce a fost depistat cu cocaină în stomac pe Aeroportul "Henri Coandă". Bărbatul, care venea din...
Primăria Sectorului 6 vrea să cumpere servicii de reparaţii ale străzilor. În acest sens, autoritățile locale au lansat pe platforma SICAP o...
Vremea se incalzeste usor fata de ziua de ieri. Astazi in Capitala se vor atinge 3o de grade. Cerul va fi mai mult senin, variabil dupa amiaza iar...
Premierul Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD, Eugen Teodorovici - preşedinte executiv şi Mihai Fifor - secretar...
În București, 85,16% dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, anunță Inspectoratul Școlar al...
Weekend-ul acesta, grădina Casei Universitarilor găzduiește, din nou, Bounty Fair pentru cea de-a 42-a ediție. Același eveniment creativ,...
Astăzi, 29 iunie, este Ziua Internațională a Dunãrii. În acest an, tema propusã de Comisia Internaționalã pentru Protecția Fluviului este...
O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită dacă vă place istoria și controversele ei, așa mai pe scurt, este ”Prințese...
Chick lit, thriller, distopie, ficțiune istorică au devenit termeni familiari cititorului român. Chiar dacă unii critici consideră literatura...
Vreme schimbatoare, astăzi, în Capitală. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare dupã-amiaza şi seara, însã probabilitatea de apariţie...
Poliția Rutieră a început o nouă acțiune de prevenire a accidentelor, la nivelul întregii țãri. Timp de trei zile, toate aparatele radar...
Loturile olimpice de geografie ale țării noastre (juniori și seniori) au cucerit șase medalii de aur și două medalii de argint la Olimpiada...
Mihaela Buzărnescu și Anna-Lena Friedsam au fost învinse de taiwanezele Hao-Ching Chan/Latisha Chan cu 6-0, 6-4, în semifinalele probei de dublu...
Record absolut de căldură în Franţa. Astăzi s-au înregistrat 44,3 grade Celsius la ora 13:48, în localitatea Carpentras, din sudul...
De mâine se redeschide circulația pe Tansfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Șoferii vor avea acces începând cu ora...
În această noapte, în București, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul...
CINEMA * Şi astăzi Festivalul Internaţional de Film Bucureşti (BIFF) are în program cinci proiecţii în trei locaţii. ˟ La Cinema...
Mihaela Buzărnescu și Anna-Lena Friedsam s-au calificat ușor în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului pe iarbă de la Eastbourne,...
Paradoxul termoficării în București: unul plătește, altul decide! Pe data de 14 iunie, ELCEN a depus un nou Plan de...
Româncele au fost învinse în semifinalele probei de dublu de perechea belgiano-americană Kirsten Flipkens-Bethanie Mattek-Sands cu 6-7, 6-2,...
Astăzi s-a deschis Family Expo & Festival, la Romexpo. Dacă ești părinte sau viitor părinte, acesta este evenimentul pe care trebuie să...
Simona Halep o va înfrunta pe Aleksandra Sasnovici în prima rundă a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului. Mihaela...
Poliția Română derulează o acțiune de prevenire a accidentelor rutiere, astfel că toate radarele vor fi scoase timp de trei zile pe șosele și...
Primăria Capitalei reia tratamentele de combatere a țânțarilor și căpușelor, dar și pe cele împotriva insectei ”tigrul...
De astăzi până duminică, între orele 20:30 și 22:30, se va restricționa circulația pe Bd. Unirii, pe segmentul cuprins între Bd. Dimitrie...
Teatrul Național din București a anunțat că este obligat să-și restrângă activitățile, asemenea multor altor instituții de cultură, din...
Transportul cu trotinetele electrice ar putea fi reglementat în curând. Un proiect de lege în acest sens a fost depus în Camera...
Chiar dacă nu vorbim neapărat despre prăpastii, diferențele între generații există. Comunicarea suferă, de cele mai multe ori, iar efectele...
Magistrala Drumul Taberei nu va fi finalizată anul acesta. Cel puțin așa susține liderul sindicatului de la metrou, Ion Rădoi. Acesta a...
Astăzi, în Capitală, remea va deveni normală din punct de vedere termic. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade. Cerul va fi temporar...
Tinerii tricolori au trebuit să se recunoască învinşi în faţa Germaniei, după un meci în care puteam să conducem la pauză cu 3-1. Din...
Compania Municipala Consolidări SA a terminat lucrările la imobilul din strada Blănari nr. 10 în nouă luni. Potrivit Primăriei Capitalei,...
UPDATE: Și Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal la Wimbledon, după ce a învins-o pe Katarzyna Kawa, din Polonia, scor 7-5,...
În această noapte, în Capitală, vremea va deveni instabilă. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, iar...
Tururi ghidate de personalităţi ale lumii cultural-artistice! Acestea vor avea loc pe tot parcursul lunii iulie, la Muzeul Grigore...
Simona a fost învinsă de Angelique Kerber din Germania, locul 5 WTA, cu 6-4, 6-3. În optimi, Halep a reușit să treacă de Polona Hercog, scor...
Muzeele nu mai sunt de multă vreme niste locuri unde obiecte de toate felurile, cele mai multe foarte frumoase, stau în vitrine cu etichete și nu...
În data de 30 iunie, se va desfăşura competiția sportivă “Băneasa Duo Challenge”, după următorul program: între orele 08:00 –...