Ascultă Radio București FM Live

Bilanțul tragic al zilei

Bilanțul tragic al zilei

Articol de , 2 noiembrie 2015, 22:52

31 de morți și peste 140 de răniți; acesta este bilanțul, din păcate provizoriu, al incendiului de vineri seara.

Aproximativ 90 dintre victimele internate în unitățile medicale din București, sunt în stare extrem de gravă, iar doctorii spun că, deocamdată, nu se pot pronunța cu privire la șansele lor.

Profesorul Ioan Lascăr, de la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat că, în următoarele zile, se va face diferența între cazurile care vor rămâne în continuare la categoria de severitate maximă și cele care vor putea fi operate și pentru care ne vom putea gândi la vindecare.

În aceste condiții este prematur să se pronunțe cineva asupra șanselor unor pacienți internați în stare gravă sau foarte gravă, a precizat medicul.

Spitalele în care sunt internați răniții din Clubul Colectiv au toate dotările și medicamentele necesare tratării victimelor, spun autoritățile.

Unitatea de arși a Spitalului de Urgență Floreasca nu a fost însă dimensionată pentru evenimente de amploarea celui de vineri seara, a mai spus profesorul Ioan Lascăr.

La Spitalul Militar sunt internați 12 răniți, 8 la terapie intensivă și 4 în secția de arși.

Directorul unității medicale, Florentina Radu Ioniță, a declarat că se așteaptă ca, în zilele următoare, unii pacienți să aibă nevoie de dializă.

La Spitalul de Arși sunt internate 28 de persoane, iar 14 dintre acestea au fost operate în cursul zilei de astăzi.
Din păcate un rănit de la această unitate medicală a murit astăzi, ridicând la 31 numărul deceselor în urma incendiului din Clubul Colectiv.

La Spitalul Universitar sunt 18 oameni arși în urma tragediei de vineri seara, 6 dintre ei fiind în stare critică, ne-a transmis colega noastră Andreea Erhan.

În Spitalul “Dr. Agrippa Ionescu” se află în continuare 6 persoane, dintre care două, un cetățean italian și un român în stare gravă.

La Elias sunt internate 14 victime, iar 10 dintre acestea se află în Secția de Terapie Intensivă în stare gravă sau critică, unele dintre ele având arsuri pe căile respiratorii.

Spitalul “Bagdasar – Arseni” tratează 14 răniți, iar șapte dintre aceștia sunt în stare critică.

La Spitalul “Sfântul Ioan” sunt internate 8 persoane, 6 în stare foarte gravă.

Răniții internați în spitalele din București au arsuri între 20 și 90 la sută din suprafața corpului.

Mii de oameni sunt alături de familiile victimelor incendiului de vineri seara, din Clubul Colectiv.

Unii au mers și astăzi, așa cum au făcut și în ultimele două zile, la centrele de transfuzii, pentru a dona sânge.

Alții au depus flori și lumânări în memoria victimelor, la locul tragediei.

Medicii spun că va fi nevoie de aceeași solidaritate și în săptămânile care urmează, pentru donare de sânge.

Între timp, doi dintre cei trei patroni ai clubului au fost reținuți, pentru 24 de ore.

Cei trei au fost audiați astăzi la Parchetul General și au calitatea de suspecți, în dosarul incendiului de la Clubul Colectiv.

Ei sunt acuzați de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă.

Autoritățile își pasează una alteia responsabilitățile în cazul tragediei de vineri seara.

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat sâmbătă, că, din punctul de vedere al instituției pe care o conduce, au fost îndeplinite toate formele legale de eliberare a acordului de funcționare a clubului.

În privința condițiilor de eliberare a acestui document, edilul a spus că se solicită contractul de închiriere sau de proprietate și actele de la Registrul Comerțului.

În cazul în care se desfășoară o activitate de alimentație publică, patronul trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere că îndeplinește condițiile legale, a precizat primarul sectorului 4.

Primăria Capitalei anunță că a început controalele în localurile din București, câteva mii la număr.

Numai că sâmbătă seara, spre exemplu, au fost găsite deschise 15 unități, iar la jumătate dintre acestea au fost descoperite nereguli, astfel că s-au aplicat sancțiuni.

Guvernul vrea să schimbe legislația din domeniu, după tragedie.

Executivul intenționează să adopte, mâine, o Hotărâre, prin care Inspectoratul pentru Situații de Urgență să poată controla, amenda și închide, toate cluburile, barurile și restaurantele care nu respectă prevederile legale de funcționare.

În prezent, autoritățile nu pot închide aceste localuri, ci îi pot doar sancționa pe patronii lor.

Grupul de lucru creat la Guvern, în urma tragediei de vineri seara, discută și despre posibilitatea modificării legislației, astfel încât unitățile să nu mai poată obține aprobare de funcționare pe baza declarației pe proprie răspundere a patronilor, privind condițiile de siguranță oferite clienților.

RO-ALERT, la Tulcea
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 08:43

RO-ALERT, la Tulcea

Locuitorii din nordul județului Tulcea au primit, azi noapte, un nou mesaj RO-ALERT. Notificarea a fost emisa in jurul orei 2:00 dimineața....

RO-ALERT, la Tulcea
STRĂZI DESCHISE – Program artistic – 21 iunie
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 06:03

STRĂZI DESCHISE – Program artistic – 21 iunie

Duminică, 21 iunie 16:00 – 21:00: Cercul Militar Național, Energy Lounge. 18:00 – 19:30: Traseu itinerant Palatul CEC → Ateneul Român,...

STRĂZI DESCHISE – Program artistic – 21 iunie
Solstiţiul de vară are loc duminică
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:51

Solstiţiul de vară are loc duminică

Solstiţiul de vară are loc, anul acesta, duminică, la ora 11.24. Ziua de 21 iunie va fi cea mai lungă din an şi marchează începutul verii...

Solstiţiul de vară are loc duminică
CM 2026- Curacao obţine primul său punct la Cupa Mondială, după 0-0 cu Ecuador
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:44

CM 2026- Curacao obţine primul său punct la Cupa Mondială, după 0-0 cu Ecuador

Selecţionata Curacao, debutantă la Cupa Mondială de fotbal, a obţinut primul său punct, după ce a terminat la egalitate cu Ecuadorul, 0-0,...

CM 2026- Curacao obţine primul său punct la Cupa Mondială, după 0-0 cu Ecuador
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:26

Vreme călduroasă, duminică, în Capitală

Duminică,   La București, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când va crește...

Vreme călduroasă, duminică, în Capitală
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:20

Solidaritate cu familia Samson: protest pentru repatrierea copiilor

Sute de persoane au protestat sâmbătă,  in fața ambasadei Suediei din București, fața de situația in care se afla familia unor cetațeni...

Solidaritate cu familia Samson: protest pentru repatrierea copiilor
Actualitate duminică, 21 iunie 2026, 05:05

Decizii cruciale, duminică, în partidele PNL și PSD

Social-democrații se reunesc astazi, in ședința Consiliului Politic Național. Acestia decid daca intra sau nu in guvernul propus de premierul...

Decizii cruciale, duminică, în partidele PNL și PSD
Actualitate sâmbătă, 20 iunie 2026, 18:57

Ilie Bolojan și-a depus din nou candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal

La Congresul Extraordinar de mâine, pe lista propusă de Ilie Bolojan se mai regăsesc, printre alții, actualul președinte al Senatului, Mircea...

Ilie Bolojan și-a depus din nou candidatura pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal